Iohannis revine: nu „cele două popoare“, „cele două naţiuni“. Ce spune imnul naţional?

Klaus Iohannis recidivează.

„Româna naţiune, ai voştri strănepoţi“ spun versurile din Imnul României, adică nu două naţiuni ci una, cea Română. Klaus Iohannis recidivează şi vorba românului: „prostul nu-i prost destul dacă nu e şi fudul“. Să îmi scuze românii expresia, dar aşa este ea din moşi-strămoşi.

Klaus Iohannis a vorbit în aceste zile în cadrul unui eveniment public despre moldoveni şi români folosind termenul de „cele două popoare“. Adică nu un popor, nu acelaşi, ci două, adică diferite. Gestul său a fost taxat imediat de cetăţenii Ţării pe care ar fi trebui să o conducă.

De parcă nu ar fi fost de ajuns acesta a ţinut peste câteva zile să revină şi să se explice ca să fie şi mai corect înţeles: a spus sau a vrut să spună, căci de auzit cu toţii am auzit, nu „cele două popoare“, ci „cele două naţiuni“. Adică o „scoţi din lac şi o bagi în puţ“.

Cu toate acestea domnul preşedinte poate fi scuzat prin faptul că el nu a fost profesor de limba română sau de istorie, ci de fizică. Adică nu putem avea pretenţia ca el, în calitatea lui de preşedinte sau de intelectual, să nu poată face diferenţa între conceptele de popor, neam, naţiune şi cel de stat sau cetăţenie.

Dar vorba imnului... sunt „ai voştri“, adică nu ai lui.

În momentul în care a fost ales să devină preşedintelui României cetăţenii l-au mandatat cu anumite lucruri şi nu să se prezinte pe el şi să îşi susţină propriile idei, sau să le impună celorlalţi.

Sunt situaţii în care este mai bine să taci, să nu te dai cu părerea atunci când nu vrei să cazi în penibil. Se pare că în România politicienii nu mai cunosc limita penibilului. Ajung aceştia să trăiască într-un cerc de oameni ale căror interese îi forţează să îţi spună că eşti cel mai tare, că eşti cel mai bun, că nimeni nu e mai frumos sau mai deştept ca tine, că tot ce scoţi pe gură este sfânt... Şi aşa ajung precum împăratul gol care se credea în haine de aur.

Naţiune: Comunitate stabilă de oameni constituită istoriceşte şi apărută pe baza unităţii de limbă, de teritoriu, de viaţă economică şi de factură psihică, manifestate în particularităţile specifice ale culturii.

Popor: termenul este folosit pentru un grup de oameni cu anumite trăsături comune (în primul rând limbă şi datini) care trăiesc împreună pe un areal geografic. Acest termen este confundat uneori cu un termen mai restrâns apărut ulterior - naţiunea.