Figuri autoritare au luat în colimator persoanele LGBT, ca instrument de polarizare socială şi impulsionare a bazei electorale. În 2018 România a fost şi ea martora unui referendum aşa zis „pentru familie”, un eşec răsunător pentru elitele politice conservatoare, Biserica Ortodoxă şi alte entităţi interesate a restrânge drepturile minorităţilor. Nici Bruxelles-ul nu putea lipsi din configuraţia actuală, Comisia Europeană văzându-se nevoită să devină un actor care negociază valorile Uniunii Europene versus o înrăutăţire continuă a climatului legal de protecţie a comunităţii LGBT chiar pe teritoriul UE.

Viktor Orban, premierul ungar, a lansat săptămâna aceasta un referendum naţional în care cetăţenii unguri vor fi consultaţi cu privire la o recentă lege care interzice aşa-zisa „propagandă homosexuală”. Orban propune cinci întrebări la plebiscit, printre care interzicerea unor drepturi persoanelor transgender, interzicerea dezbaterilor despre orientare sexuală şi identitate de gen în şcoli sau un mass media.

(...) atacurile lui Viktor Orban au impulsionat extremiştii maghiari din România să se mobilizeze la rândul lor împotriva minorităţii LGBT de la noi.

Referendumul lui Viktor Orban nu este o mişcare singulară, ci se înscrie pe o lungă linie de abuzuri şi atacuri la democraţia ungară, încă de la (re)venirea la putere din 2010. Orban a modificat Constituţia Ungariei de nenumărate ori pentru a-şi promova ideologia iliberală şi a centraliza puterea în mâinile sale, a operat schimbări la Curtea Constituţională de la Budapesta, a schimbat sistemul electoral pentru a fi mereu în avantaj faţă de competitorii electorali, a interzis ONG-uri ca Transparency International, a dat afară din Ungaria Universitatea Central Europeană (un bastion al libertăţii academice), a interzis tranziţia legală a persoanelor transgender, a centralizat presa în mâinile oligarhilor apropiaţi de regim, a închis site-uri de ştiri critice, etc. Acum a venit din nou rândul comunităţii LGBT să fie pe eşafod.

Referendumul cel mai nou al lui Orban este justificat inclusiv în contextul alegerilor parlamentare de anul viitor. În trecut Orban a mai folosit un referendum împotriva imigranţilor şi altul împotriva lui George Soros în preajma unor momente electorale importante. Opoziţia de la Budapesta a depăşit deja în sondaje FIDESZ-ul lui Orban, iar pierderea primăriei Budapestei la alegerile locale din 2019 în faţa lui Gergely Karácsony, din partea opoziţiei unite, arată că puterea lui Orban se clatină. Referendumul anunţat pentru anul acesta are ca scop o nouă polarizare a electoratului şi o activare a susţinătorilor săi.

Una dintre întrebările de la referendum, respectiv „Sunteţi de acord ca media necontrolată de stat să difuzeze informaţii care să afecteze dezvoltarea sexuală a copiilor?” ar trebui să ne fpună în gardă cu privire la libertatea presei. Vorbim despre un atac direct la libertatea presei şi democraţie. Felul în care este formulată întrebarea poate însemna absolut orice, în absolut orice context şi dă guvernului ungar o puternică unealtă de control direct a conţinutului editorial în toate redacţiile din Ungaria.

Comisia Europeană a anunţat la rândul ei că porneşte procedura de infringement împotriva Ungariei şi Poloniei pentru încălcarea repetată a drepturilor fundamentale prevăzute în tratatele UE, însă vorbim totuşi despre un proces lung, în care negocierile politice vor fi dure, iar Orban a mai reuşit să scape întreg în urma unor discuţii la nivel de Consiliu European. Comisia ameninţă că merge şi la Curtea de Justiţie a UE, ceea ce la rândul său poate avea rezultate dintre cele mai surprinzătoare.

România a fost condamnată la CEDO în acest an în două cazuri, unul privind protecţia de către autorităţi a dreptului la adunări publice şi altul privind încălcarea, de către România, a dreptului la viaţă intimă şi de familie a doi bărbaţi transgender.

În România, de exemplu, avem o decizie de condamnare la CJUE în speţa Adrian Coman & Clai Hamilton, cei doi soţi gay căsătoriţi în Belgia şi pentru care statul român nu a recunoscut dreptul de şedere. Deşi există o decizie a CJUE, România nu a implementat nici acum decizia, un precedent extrem de periculos care poate duce la infringement împotriva României de asemenea.

În acelaşi timp, atacurile lui Viktor Orban au impulsionat extremiştii maghiari din România să se mobilizeze la rândul lor împotriva minorităţii LGBT de la noi. Astfel, Partidul Popular Maghiar din Transilvania şi Partidul Civic Maghiar au anunţat că susţin cu voioşie demersul lui Orban şi, mai mult, propun prin Zakarias Zoltan, deputat PPMT ales pe listele UDMR, o lege similară care să interzică aşa-zisa „propagandă homosexuală”. Capacitarea acestor partide extremiste nu are cum să fie o veste bună pentru România, în condiţiile în care totuşi UDMR are o altă tradiţie de raportare faţă de comunitatea LGBT (vezi participarea scăzută a maghiarilor din România la referendumul pentru familie).

România este astăzi una dintre ultimele ţări din Uniunea Europeană care nu recunoaşte cuplurile gay sub nicio formă, nici măcar parteneriat civil. România a fost condamnată la CEDO în acest an în două cazuri, unul privind protecţia de către autorităţi a dreptului la adunări publice şi altul privind încălcarea, de către România, a dreptului la viaţă intimă şi de familie a doi bărbaţi transgender. Urmează cel mai probabil şi o condamnare CEDO pe legalizarea parteneriatului civil. În condiţiile unei regiuni extrem de volatile şi din ce în ce mai iliberale, clasa politică de la Bucureşti închide ochii, se preface că nu are nicio responsabilitate faţă de propriii cetăţeni LGBT sau, şi mai puternic, o suită de lideri politici ies public să se bată pe „familia tradiţională” (Ludovic Orban, Marcel Ciolacu, Robert Sighiartău-Tabăra Cîţu). Lucrurile nu arată bine, iar cine pierde este democraţia românească.