Săptămâna Luminată pentru comunitatea transgender
0În săptămâna care tocmai se termină, curţile au preluat iniţiativa pentru protecţia cetăţenilor transgender, în absenţa unei atitudini proactive din partea statului român. Când executivul şi legislativul eşuează, revine curţilor să rezolve situaţiile care apar.
CEDO
Marţi, 19 ianuarie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat publicităţii o decizie în două cazuri, X v. România şi Y v. România, prin care condamnă statul român pentru că a încălcat articolul 8 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care se referă la viaţa intimă şi de familie. Practic, cazurile se referă la doi bărbaţi transgender care au dorit să-şi schimbe actele de stare civilă, respectiv certificatul de naştere, numele şi indicatorul de sex din codul numeric personal. Conform legislaţiei actuale din România, o persoană îşi poate schimba numele pe cale administrativă, iar pentru a-şi schimba CNP-ul, persoana trebuie să meargă în instanţă şi să ceară o decizie judecătorească definitivă care să confirme identitatea acelei persoane.
Jurisprudenţa românească privind schimbările actelor de stare civilă nu este unitară şi lasă loc la abuzuri. Astfel, norma juridică nu este unitară şi clară privind testul de încredere în faţa unui judecător în speţa transgender. Practic, legea nu spune clar ce documente trebuie să aduci în faţa judecătorului pentru a-ţi confirma identitatea de gen. Astfel, se lasă liber un spaţiu larg pentru abuzuri din partea judecătorilor, care cer nejustificat de multe dovezi pentru a confirma schimbarea de CNP.
În cazurile de la CEDO, X şi Y, judecătorii au cerut nici mai mult nici mai puţin ca petenţii să fie supuşi unor intervenţii chirurgicale pentru a le fi recunoscută identitatea de gen. CEDO a statutat, în decizia din această săptămână, că a cere unui individ să facă nişte operaţii pentru a le schimba CNP-ul încalcă dreptul fundamental la viaţă intimă al cetăţenilor români, iar statul nu arată bună credinţă în gestionarea cazurilor transgender. Mai mult, procedurile de schimbare a actelor de stare civilă nu sunt nici clare, nici predictibile. La toate acestea se adaugă şi faptul că în România nu sunt accesibile operaţiile de confirmare a identităţii de gen, nu există medici specializaţi.
Decizia CEDO nu este neapărat o surpriză, lucru demonstrat şi de faptul că acest caz nu s-a judecat în Marea Cameră. De-a lungul anilor, cazuri similare au fost prezentate în faţa Curţii. A.P., Garçon şi Nicot v. Franţa din anul 2017 şi Goodwin v. Marea Britanie din 2002 reprezintă cazuri de referinţă pe chestiunea intruziunii brutale şi nejustificate a statului în sfera privată. Cu toate acestea, trebuie subliniat un lucru important, anume că CEDO a reiterat poziţiile sale trecute privind Articolul 8 din Convenţie, privitor la viaţa intimă şi de familie, şi a refuzat să ia în considerare o încălcare a Articolului 3 din Convenţie, privind interzicerea torturii şi a tratamentului inuman. În fapt CEDO ar fi putut să facă un pas mai curajos spre recunoaşterea faptului că a obliga pe cineva să treacă prin intervenţii chirurgicale reprezintă o formă de tortură. Dar nu a fost să fie.
CCR
Joi, 21 ianuarie, Curtea Constituţională a dat la rândul său publicităţii motivarea deciziei 907 din 16 decembrie 2020, prin care declară neconstituţională legea care interzicea discuţiile despre identitatea de gen în şcoli şi universităţi. Această lege, adoptată de Senat în iunie 2020, a fost puternic contestată de societatea civilă, comunitatea LGBT, universităţi şi asociaţii studenţeşti. Preşedintele Klaus Iohannis a contestat legea la CCR, care în decembrie a dat decizia de neconstituţionalitate.
Decizia 907/2020 este un exemplu elocvent de activism judiciar, Curtea preluând responsabilitatea de a clarifica normele şi jurisprudenţa, făcând referire la cadrul legislativ românesc, propria jurisprudenţă, dar şi jurisprudenţa europeană la nivel de CEDO şi Uniune Europeană. Curtea se aventurează într-un amplu proces de demonstrare a faptului că genul este diferit de sexul biologic, lucru reiterat în articolele 57, 61, 64 sau 76 din decizie. În acest ultim articol,
Curtea reţine că evoluţiile normative la nivel naţional, al Consiliului Europei, al UE, reflectate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, CEDO, Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), susţin şi evidenţiază faptul că identitatea de gen/egalitatea de gen reprezintă mai mult decât sexul biologic/diferenţele biologice (sursa)
Mai mult, Curtea arată că diferenţele sociale dintre bărbaţi şi femei generează discriminare şi statutează că legea în cauză ridică la rang de lege stereotipiile de gen (art.77). Ulterior, Curtea demonstrează că legea identităţii de gen încalcă atât libertatea de exprimare, cât şi egalitatea în drepturi a tuturor cetăţenilor. De reţinut că în chestiunea autonomiei universitare, deşi Curtea reţine că aceasta este garantată de Constituţie, textul constituţional nu este suficient de normativ pentru a clarifica toate situaţiile care definesc această autonomie.
Un alt aspect important, care este des uzitat de CCR, are a face cu legislaţia internaţională şi tratatele la care România este parte. În acest sens, Curtea face trimitere la Convenţia de la Istanbul, principalul document care reglementează la nivelul Consiliului Europei chestiunea violenţei domestice şi a egalităţii de gen. Trimiterea la Convenţia de la Istanbul este o premieră importantă şi reprezintă un pas crucial în implementarea în România a prevederilor Convenţiei, după ratificarea acesteia prin legea 30/2016.
Nu în ultimul rând merită subliniate şi trimiterile CCR la persoanele transgender şi practic recunoaşterea acestora ca subiecţi ai legii româneşti. Pe lângă trimiterile la deciziile CEDO în cazuri transgender, Curtea Constituţională mai spune că simplul fapt că statul român prevede posibilitatea de schimbare a actelor de stare civilă (procedură deficitară, de altfel, cum arată decizia recentă a CEDO) pentru persoanele trans este în sine o dovadă că statul recunoaşte că genul nu se suprapune cu sexul biologic.
Concluzii
Aşadar, o săptămână plină pentru persoanele transgender din România, cu două decizii importante privind situaţia acestora. Aceste două decizii reprezintă două cărămizi importante la recunoaşterea indivizilor trans ca cetăţeni. Lupta privind cetăţenia unor grupuri, mai ales în cazul comunităţii LGBT, este absolut esenţială pentru că acceptarea cetăţeniei cuiva vine la pachet cu recunoaşterea unui set de drepturi. În final, cred că e important să amintesc că deciziile CEDO şi ale CCR sunt obligatorii şi trebuie implementate de statul român, iar dreptul la auto-determinare trebuie să fie în centrul imaginării unui nou cadru legislativ pentru persoanele trans. Pe de o parte, statul (prin executiv şi legislativ) trebuie să schimbe cadrul legislativ privind recunoaşterea juridică a identităţii de gen pentru a creiona proceduri clare şi predictibile pentru schimbarea actelor de stare civilă, iar pe de altă parte, toate instanţele din România trebuie să ia în considerare imediat, în hotărârile lor, cazurile de la CEDO şi CCR. Cele două decizii sunt astăzi literă de lege.