Guvernul a eliminat concursurile pentru funcţiile de conducere pe durata stării de alertă

Guvernul a eliminat concursurile pentru funcţiile de conducere pe durata stării de alertă

Ludovic Orban

Executivul a adoptat joi seară o ordonanţă de urgenţă care modifică OUG privind Codul administrativ prin care funcţiile publice de conducere poti fi exercitate cu caracter temporar, fără obligativitatea organizării unor concursuri, în perioada stării de alertă.

Ştiri pe aceeaşi temă

”Prin excepţie de la alin. (1) pe durata stării de alertă dispuse în condiţiile Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările ulterioare, precum şi pentru o perioadă de maximum 60 de zile calendaristice, calculate de la data încetării stării de alertă, funcţiile publice de conducere pot fi exercitate cu caracter temporar, fără obligativitatea organizării unor concursuri, cu notificarea prealabilă a Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, cu 5 zile înainte de dispunerea măsurii”, arată OUG care modifică ordonanţa de urgenţă 57/2019 privind Codul administrativ.

Executivul motivează necesitatea actului normativ prin faptul că în perioada „stării de urgenţă, respectiv a stării de alertă, organizarea de concursuri pentru ocuparea unor funcţii publice a fost restricţionată, iar în prezent se împlineşte termenul de 6 luni pentru care a fost/este dispusă exercitarea cu caracter temporar a unor funcţii publice de conducere, în baza articolului 510 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2020 privind Codul administrativ, fără a putea fi aplicată procedura de la art. 510 alin. (2) al aceluiaşi act normativ, care reglementează posibilitatea prelungirii exercitării cu caracter temporar a unei funcţii publice de conducere numai în condiţiile în care autoritatea sau instituţia publică a organizat concurs şi funcţia publică nu a fost ocupată, în condiţiile legii”

De asemenea, ordonanţa de urgenţă este necesară „având în vedere faptul că starea de alertă reprezintă o situaţie cu impact major cu privire la a cărei încetare nu există în prezent premise/indicii care să susţină acest lucru, dar pentru asigurarea continuităţii activităţii administraţiei publice, atât de la nivel central cât şi local, în bune condiţii, este necesar ca funcţiile publice de conducere să fie ocupate şi activitatea desfăşurată de către funcţionarii publici care le ocupă să fie desfăşurată fără întrerupere”.

Guvernul menţionează că potrivit datelor deţinute de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici l„a data de 04.09.2020 existau 3484 de funcţii de conducere vacante, dintre care pentru 2287 a fost dispusă măsura exercitării cu caracter temporar”, potrivit textului actului normativ.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările