Am parcurs cu atenţie legea adoptată tacit în Camera Deputaţilor pentru a vedea dacă într-adevăr dorinţa de autonomie regională vine din interior sau din exterior. Cum adică din interior sau exterior? Simplu. Mi-am pus întrebarea dacă această acţiune este rezultatul voinţei maghiarilor din Ţinutul Secuiesc sau mai degrabă este o acţiune coordonată de Budapesta. Din punctul meu de vedere, cele două perspective nu se exclud una pe cealaltă. Da, există voinţă populară la nivelul unei anumite secţiuni din populaţia din zonă. Da, există implicaţii din partea Budapestei. În ambele cazuri însă trebuie să fim moderaţi în analiză. Nu toţi maghiarii complotează pentru fragmentarea teritorială a României, cum nici toată Budapesta nu complotează pentru a fura Ardealul. Există însă elemente, pe care mai mulţi le-au identificat, care stârnesc un freamăt în societatea românească. Dacă mă întrebaţi pe mine personal, această mişcare nu reprezintă altceva decât o acţiune politică capitalizată de o anumită aripă din UDMR, de către Viktor Orban şi partidul său FIDESZ. O concluzie preliminară ar fi: staţi liniştiţi că deocamdată nu ne fură nimeni Ardealul.

Propunerea deputaţilor UDMR Zsolt-Istvan Biro şi József-György Kulcsár-Terza mi-a stârnit o serie de curiozităţi pe care am încercat să le grupez într-o serie de răspunsuri la nişte întrebări pe care le voi detalia în cele ce urmează.

  1. Cum arată Ţinutul Secuiesc ca regiune autonomă?

Conform legii adoptate tacit în Camera Deputaţilor, Ţinutul Secuiesc ar urma să cuprindă judeţele Covasna şi Harghita, precum şi scaunul istoric Mureş, care aparţine judeţului Mureş, cu localităţile aparţinătoare ale acestuia. Atunci când mi-am pus întrebarea „cum va arăta regiunea autonomă Ţinutul Secuiesc” însă, nu m-am gândit la delimitările ei geografice ci m-am uitat şi am analizat cu atenţie paragrafele care descriu cum va arăta societatea din interiorul acestor delimitări administrative. Proiecţia reprezentanţilor maghiari este una de 1 la 1 cu statul român în sensul în care, noua unitate administrativă autonomă, dispune de un preşedinte ales prin vot direct, de un guvern, sub denumirea de Comisie de Autoadministrare, de un parlament, sub numele de Consiliu de administrare, de un consiliu judeţean numit Consiliu de scaun, de primar şi consilii comunale, orăşeneşti sau locale. Practic, administrativ, vom avea o mini-Românie în România. Autorii legii descriu în detaliu toate atribuţiile acestor instituţii care vor coordona viaţa de acum înainte în regiune.

Ţinutul Secuiesc va fi locul în care cetăţenii vor putea studia în maghiară, română sau orice altă limbă minoritară, în care numele localităţilor va fi scris în maghiară sau, la cerere, în orice altă limbă minoritară, în care justiţia va fi făcută în maghiară sau, la cerere, în orice altă limbă minoritară. Mai mult, Ţinutul Secuiesc va fi locul în care locuitorii vor putea să dezvolte programe culturale şi educaţionale prin care să îşi promoveze cultura specifică. Nu în ultimul rând, aici copiii vor putea studia în limba maghiară, atât în şcoli de stat cât şi în şcoli private. Acum, să mă ierte cititorii dacă greşesc, dar din câte îmi amintesc eu, în România nu a fost niciodată îngrădit unul dintre aceste drepturi pe care autorii legii le consideră fundamentale pentru buna funcţionare a acestei noi regiuni autonome. În acest context vine întrebarea cu numărul 2:

  1. De ce este nevoie de autonomie regională în Ţinutul Secuiesc?

Chiar aşa! Într-un stat în care aproape toate minorităţile naţionale au reprezentare parlamentară, în care minorităţile primesc fonduri anuale substanţiale pentru promovarea culturii naţionale specifice (milioane de euro!), în care toleranţa a ajuns la un nivel, zic eu, rezonabil, de ce o regiune, relativ săracă din punct de vedere al resurselor, solicită autonomia?

Este o întrebare pe care foarte multă lume şi-o pune. De cele mai multe ori, personal, am ajuns la concluzia că tema autonomiei este una strict politică (destul de evident, nu?!). După ce am terminat de citit legea, mi-am permis să formulez un răspuns la această întrebare, cel puţin interesant: nu este nevoie de autonomie regională în Ţinutul Secuiesc.

Cum? Da, concluzia mea, la prima vedere, este că acea parte a României îşi poate păstra specificul cultural-naţional în interiorul României. Iar majoritatea aprobă asta ca dovadă fiind lipsa conflictelor interetnice sau a marilor manifestaţii prin care cetăţenii să promoveze o astfel de solicitare. Tema in sine excită însă o parte a populaţiei care vede în Ungaria o alternativă mai bună la România. Iar pentru aceştia, liderii de la Budapesta au început o serie de acţiuni prin care îi ţin aproape. De ce se întâmplă asta, în condiţiile în care atât România cât şi Ungaria sunt membre ale Uniunii Europene, limitările între cele două state fiind aproape nule? Pentru că Viktor Orban are 2 mari ambiţii: 1. Să unească toţi maghiarii (să nu uităm de scrisoarea trimisă tuturor maghiarilor din afara Ungariei de Orban în 2017, prin care îi invita să i se alături acestui mare proiect de unificare naţională, pentru a repara ce s-a întâmplat în trecut) şi 2. (mult mai realistă şi aplicată) să câştige alegerile din 2020. Iar pentru a câştiga alegerile din 2020, Viktor Orban are mare nevoie de voturile naţionaliştilor din afara graniţelor.

  1. Cum am ajuns la Viktor Orban?

Viktor Orban şi-a făcut un renume în Uniunea Europeană prin faptul că a avut ieşiri antieuropene sau prin faptul că a creat o legătură foarte strânsă cu Vladimir Putin. Cunoscut şi ca Orban „cel rău”, a fost de foarte multe ori acuzat de instaurarea unui regim autoritar (inclusiv astăzi, instaurarea stării de urgenţă în Ungaria este privită ca un act prin care Orban urmăreşte să îşi sporească puterile) sau de acţiuni antidemocratice. Din 2012 însă, liderul FIDESZ reuşeşte să se impună fără emoţii în majoritatea alegerilor desfăşurate în Ungaria. Cum? Unii spun că a reformat în totalitate sistemul administrativ, alţii că are în jurul său oameni profesionişti. Ce a făcut însă Orban ca să îşi consolideze puterea? A permis diasporei să voteze. Asta se întâmpla şi înainte, corect. Dar, în 2013, Orban iniţiază o lege prin care orice persoană din afara Ungariei care poate demonstra că măcar o persoană din familia extinsă  (stră-stră bunici) a fost maghiar, primeşte cetăţenia şi dreptul la vot. Astfel, liderul FIDESZ se aşează pe un bazin electoral nou, format din diaspora maghiară din Ucraina, România sau Serbia. Înainte de alegerile din 2014, dintre cei aproximativ 420.000 de noi cetăţeni înregistraţi ca urmare a acestei legi, 300.000 proveneau din România. Era clar pentru Orban că adevăratul bazin exploatabil electoral era cel din Ţinutul Secuiesc.

Ce a făcut în continuare? Un lucru ştiut mai puţin este faptul că Budapesta injectează fonduri foarte mari în regiune pentru susţinerea maghiarilor. Un prim rezultat vizibil este echipa de fotbal Sepsi Sf. Gheorghe, ajunsă în Liga profesionistă datorită fondurilor maghiare. Locuitorii din zonă spun că primesc foarte mult sprijin din partea mai multor organizaţii culturale finanţate, subtil, tot de la Budapesta. Reţeta nu a fost inventată astăzi. Ungaria aplică încă din anii 1990 aceste tehnici în Transcarpatia, Ucraina pentru a-şi menţine comunitatea de aproximativ de 150.000 de maghiari compactă şi fidelă. Inclusiv legea depusă de Zsolt-Istvan Biro şi József-György Kulcsár-Terza este copie fidelă a unor acte promovate de maghiarii din Ucraina.

Apropo. Cum am ajuns la Viktor Orban? Pe lângă cele prezentate în rândurile de mai sus, v-aţi întrebat de ce legea nu a fost depusă de către Kelemen Hunor sau alt personaj emblematic al UDMR? Vă spun eu de ce. Pentru că ea a fost lucrată în comisia de prietenie cu Ungaria din Parlamentul României, comisie condusă de către preşedintele Zsolt-Istvan Biro, unul dintre iniţiatori. Ar putea fi doar o coincidenţă sau nu.

  1. Cine câştigă cel mai mult din tema autonomiei?

Din punctul meu de vedere, Viktor Orban ar fi singurul câştigător direct al unei eventuale autonomii astăzi. În forma propusă de legea celor doi deputaţi, Ţinutul Secuiesc ar putea stabili relaţii mult mai la vedere cu Ungaria, permiţând Budapestei să îşi fidelizeze electoratul (vezi Art. 95). De asemenea, sursele de finanţare ale regiunii se „diversifică” legea lăsând o poartă larg deschisă donaţiilor venite de oriunde. Practic, un astfel de plan ar permite maghiarilor să aloce mai uşor fonduri în regiune pentru eventuale acţiuni de tot felul (vezi art. 107, 114, 116).

  1. Cum afectează o astfel de acţiune statul român, dincolo de disputa istorică?

Dacă mă întrebaţi pe mine, o astfel de acţiune este condamnabilă pe de-a-ntregul. În condiţiile în care, statul român susţine comunitatea maghiară, neexistând niciun semn de încercare de asimilare sau mai ştiu ce (vezi cazul ucrainean!), mi se pare incorect din partea celor care au gândit un astfel să proiect să îl pună în practică.

Fără o poziţie fermă, precum cea a Preşedintelui Iohannis, accidentul de astăzi s-ar putea repeta, iar rezultatul nu ar fi unul îmbucurător. Trebuie înţeles foarte clar că România este un stat unitar şi indivizibil, iar astfel de jocuri politice nu ar trebui să aibă loc, pentru că nu fac altceva decât să accentueze anumite clivaje şi, doamne fereşte, să pornească o serie de conflicte pe care nimeni nu şi le doreşte.

Eu personal prefer să consider cele întâmplate un accident. Închid ochii şi asupra faptului că Viktor Orban se implică din ce în ce mai activ în viaţa politică din România, dar şi asupra faptului că Parlamentul a scăpat printre degete o lege atât de importantă. Poate într-un final, din astfel de greşeli vom învăţa ceva. Poate într-un final pentru unii dragostea de ţară va ajunge să fie înaintea intereselor personale.