De la romani şi daci la laudaci (I)

O zicătoare românească ne pune o întrebare pentru ca să ne poată da şi un răspuns: „Spune-mi cu cine te împrieteneşti, ca să-ţi spun cine eşti!”. În propoziţa citată, cuvântul „împrieteneşti” poate fi înlocuit cu „însoţeşti”. Dar, asemeni unui cunoscut personaj din „Moromeţii” lui Marin Preda, putem întreba şi noi „Pe ce te bazezi?”, adică pe ce se bazează autorul anonim al Zicătorii!?

Că e moştenire, că e „consonanţă”, cum ar spune Odobleja, în limba latină avem expresia „Eiusdem farinae”. Cum urmaşii Romei mai fac un pas înainte, „farina” se transformă în „făină”, făina prelucrată devine aluat, iar rezultatul este „Din acelaşi aluat” sau „Din aceeaşi plămădeală”. Deci, oamenii nu se împrietenesc de „florile mărului”, ci pentru că au ceva comun, iar acest ceva ţine de verbul „a fi”, dar au şi ceva în comun, iar acest al doilea „ceva” ţine de verbul „a avea”. Ne mai lipseşte verbul „a face”, pentru ca să avem tripticul complet, adică „a fi”, „a face”, „a avea”. Am pus cele trei verbe într-o ordine firească sau normală, cum ar spune Klaus Iohannis, iar după dânsul, şi confraţii Victor Ponta şi Liviu Dragnea... Pentru că altfel, putem avea cele mai ciudate alternative combinatorii, care se înscriu între absurd şi ridicol. Iată numai câteva dintre ele: nu face, dar are, sau invers, face , dar nu are, apoi, are, dar nu este sau invers, este, dar nu are, etc.

Dar, să ne întoarcem la „Din acelaşi aluat” din care sunt „plămădiţi” prietenii şi prietenia lor. Ca să întărească ideea de „consonanţă”, mai vine şi influenţa turcească, de unde este oarecum normal să preluăm acel „Cum e turcu-i şi pistolul” Şi ca să binecuvântăm întreg tacâmul, nu neapărat în limbaj creştin şi ortodox, ocolim puţin, puţin, rromii şi ne întoarcem iarăşi la romani, adică la „Simili similis gaudet”. Ceea ce, în româneşte, înseamnă: „Cei care sunt asemănători se bucură unul de altul”, enunţ care are sens şi la singular, dar şi la plural, în al doilea caz fiind vorba de o bucurie colectivă, de familie, de grup profesional, de partid sau de partidă, dar şi de gaşcă, după care poate veni şi un etc.. .

De aici, putem trece direct la sistemul de promovare în diverse ierarhii, dintre care aici ne interesează ierarhiile politice, asociate cu numele lui Victor Viorel Ponta, fost posibil viitor Preşedinte al patriei române. După schimbarea Puterii (2012) este normal (iarăşi, normal!?) ca pe scena vieţii politice să apară figuri noi, unele cunoscute, altele mai puţin cunoscute, iar alte-altele, pur şi simplu necunoscute. Cele mai puţin cunoscute trebuie să se adeverească, iar cele necunoscute trebuie să se ivească, să vorbească şi să accţioneze ca să vedem şi noi despre cine şi despre ce este vorba. Întrucât nu particip direct la viaţa politică, nu cunosc personajele „de-a fir a păr”, deci mă voi rezuma doar la câteva.

Purtătorul de cuvânt este o Instituţie, ceea ce nu înseamnă că este o clădire, cum ar fi clădirea în care locuiesc membrii „Antenei 3”. Dar, pentru că tot veni vorba, el trebuie să fie bine clădit, atât sub aspect profesional, deci în stăpânirea cuvintelor, cât şi sub aspect moral, deci ca onestitate şi bună-credinţă, iarăşi, nefiind aici vorba de credinţa creştină şi ortodoxă. Cele două aspecte - profesional şi moral - sunt esenţiale, pentru că în zona lor de intersecţie se cristalizează sau nu se cristalizează Deontologia. Or, Purtătorul de cuvânt al Premierului, adică Mirel Palada, ne-a lăsat şi ne mai lasă „cu gura căscată”. El nu este un maestru al cuvintelor, ci unul al epitetelor, iar din cercul acestora, mai ales al epitetelor jignitoare Nu simt nici un fel de nevoie să le menţionez şi aici.Îmi pot însă aminti, şi îi pot aminti şi Cuvântătorului, dacă a aflat cândva şi a uitat, că pentru Tudor Vianu, epitetul este figura de stil cea mai săracă din punct de vedere spiritual sau, în limbaj creştin-ortodox, cea mai „săracă cu duhul”. După ce o bună parte –„bună” şi ca extensie, dar şi etic - din mass-media l-a pus la punct, toată lumea se aştepta ca împricinatul să fie trecut pe un Post inferior sau „pe tuşă”. Dar, Premierul, om al surprizelor, al căror cod începe să fie clar, îl promovează pur şi simplu pe postul de Consilier personal, deci coleg de breaslă cu subtilul Consilier maghiar Gyorx Frunda. Nu poţi spune altceva decât „Cum e turcu-i şi pistolul”, gloanţele pistolului, de fapt, nişte gloanţe oarbe, fiind epitetele jignitoare. Aceste epitete ale lui Mirel Palada nu mă miră, ci mă revoltă! Mă pot mira încântat în faţa unui distih al lui Lucian Blaga, care suă aşa „Mire-te, dezmire-te, cântecul pădurii!”. Deci, „cântecul pădurii”, nu epitetele grosiere ale lui Mirel Palada, nume care rimează zadarnic cu „balada”.

Ne aşteptam ca Victor Ponta să „dreagă busuiocul”, „Busuioc, frunză rotată / Bine mai era odată / Când era bunica fată!” Iarăşi o surpriză, ne trezim pe postul vacantat, cu doamna Gabriela Firea. Oficial, postul este de Purtător de cuvânt, dar noua figură elocventă, doamna Firea, se manifestă ca o Purtătoare de cuvinte, ca şi de strategii active, bine orientate spre anumite ţinte. Dânsa se străduie să contribuie, şi cu fapta, dar şi cu vorba, la sporul demografic, spor care a înregistrat în ultimii ani o „creştere negativă”, creştere asociată cu „recesiunea tehnică”,aceasta fiind recent „reparată”de Institulul Naţional de Statistică , unde cifrele se contractă şi se dilată, în consens cu Teoria Relativităţii elaborată de Einstein. Nu se poate să nu observăm că de la numire până în prezent, recurgând de data aceasta, ca şi Şeful, la dilatarea şi concentrarea atribuţiilor şi a răspunderilor,doamna Firea, când şi-a ieşit din fire, când s-a pierdut cu firea, bătând vag către resemnare şi împăcarea cu soarta, sau, altfel spus, cu firea. Dincolo de consonanţă, al cărei cifru este mediocritatea, cred că ambele selecţii şi promovări au la bază şi un alt mecanism, ceva mai adânc şi cu caracter specific. Victor Ponta a creat o adevărată obsesie anti-Băsescu. Cu această obsesie negativă, Premierul însuşi a recurs constant la judecăţi critice sau hiper-critice, ca şi la epitete „eiusdem farinae”. Această orientare şi obsesie negativistă este motivul specific pentru care cei doi Purtători de Cuvânt, sau de cuvinte, au fost selectaţi şi promovaţi, întrucât şi dânşii sunt „plămădiţi din acelaşi aluat”. Dar, acest mini-serial poate continua, după cum vom mai vedea, întrucât trebuie să ajungem şi  la „Laudaci”.