Noua rasă este definită de paşaport. Eventual de bani (a devenit o practică oferirea de pedigree european celor care fac dovada că au bani şi cumpără proprietăţi în Europa, de orunde ar fi ei). Paradigma sângelui pur a fost înlocuită, aşadar, cu una contabilă: ai bani, ai drepturi, nu, eşti amprentat. La atât a ajuns să se reducă ideologia Europei, la împărţirea cetăţenilor în săraci şi bogaţi, în cei liberi şi cei amprentaţi, în stăpâni şi sclavi? Mai lipsesc lagărele de muncă pentru imigranţi, dar în acest sens Elmar Bork ne poate da lecţii inspirate din tradiţia ţării sale...

Ţările din Estul Europei nu au fost însă avertizate, atunci când au intrat în Uniunea Europeană, că vor asista la recrudescenţa practicilor unui Reich de a cărui amintire ar trebui să ne ferim.

Ca să fim bine înţeleşi, amprentarea este semnul infractorilor. În sens istoric, prima formă de amprentare a fost înfierarea la propriu, nu cea simbolică, prin fierul roşu, folosită atât la vite, cât şi la sclavi, cărora acest tratament le dovedea exact faptul că nu sunt fiinţe umane. Era şi semnul inferiorităţii lor existenţiale în faţa societăţii. Acum, dacă Elmar Brok propune înfierarea esticilor prin amprentare (îi mulţumim totuşi că nu vrea să ne însemne cu fierul roşu), noi ce să înţelegem de aici decât că politicianul german doreşte instituirea oficială a două categorii de oameni. Cei amprentaţi vor fi, bineînţeles, vânaţi şi alungaţi ca un fel de animale care şi-au depăşit teritoriul şi au invadat spaţiul propriu al super-oamenilor, europenii de rasă superioară, übermenschen, ca să facem referire la istoria destul de recentă. Nu vă sună cunoscut? Având în vedere din ce ţară provine şi ce trecut are în spate statul pe care îl reprezintă, Elmar Brok ar fi trebuit să aibă cel puţin decenţa de a-şi da seama că Europa şi lumea întreagă a avut de suferit prea mult din cauza nazismului pentru ca un politician german să-şi permită acum să emită cu nonşalanţă propuneri inspirate din demenţa naţional-socialistă care era pe punctul de a aduce distrugerea lumii.

Când protestatarii greci au făcut trimiteri ireverenţioase la adresa politicienilor germani, cu referire la nazism, am considerat cu toţii că exagerează şi că nu e cazul să ducem lucrurile chiar până acolo. Dacă Elmar Brok vrea cu tot dinadinsul să le dea dreptate, iniţiind măsuri care să instituie existenţa unui popor de stăpâni prin opoziţie cu rasa inferioară a esticilor, atunci vina asocierilor cu nazismul îi aparţine în întregime. Ţările din Estul Europei nu au fost însă avertizate, atunci când au intrat în Uniunea Europeană, că vor asista la recrudescenţa practicilor unui Reich de a cărui amintire ar trebui să ne ferim. Nu ştiam nici că, fugind de comunism, vom fi obligaţi să ne întâlnim cu practicile naziste sau că vom fi iarăşi puşi să alegem între steaua roşie de la Răsărit şi zvastica rasei superioare de la Vest, gata să ne amprenteze pentru că îi încălcăm spaţiul vital...