Corlăţean, după ce Parlamentul a respins cererea de reexaminare a legii privind Ziua Tratatului de la Trianon: Solicit preşedintelui să o promulge neîntârziat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Titus Corlatean - FOTO Eduard Enea
Titus Corlatean - FOTO Eduard Enea

Camera Deputaţilor a adoptat marţi, decizional, proiectul de lege pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon şi a respins cererea de reexaminare a propunerii legislative formulată de preşedintele Klaus Iohannis. Iniţiatorul legii, senatorul PSD Titus Corlăţean, i-a solicitat apoi şefului Statului să „dea dovadă de demnitate” şi să promulge „neîntârziat” legea.

„Salut votul larg majoritar al Camerei Deputaţilor, camera decizională a Parlamentului, care astăzi a respins cererea de reexaminare formulată de preşedintele Klaus Werner Iohannis a legii pentru declararea zilei de 4 iunie – Ziua Tratatului de la Trianon. Legea a fost adoptată anterior de Parlamentul României, la data de 13 mai 2020, cu o largă majoritate. Au votat în favoarea legii deputaţii PSD, PRO România, PMP, Minorităţi naţionale şi alţi deputaţi cu titlu individual (175 de voturi pentru). S-au abţinut deputaţii PNL şi USR (85 abţineri) şi au votat împotrivă deputaţii UDMR (23 de voturi împotrivă).

Ca iniţiator al legii care marchează oficial data recunoaşterii internaţionale, în 1920, printr-un tratat de pace, a Unirii Transilvaniei cu România, le mulţumesc celor care au votat astăzi în semn de respect pentru sacrificiul şi pentru faptele de glorie ale înaintaşilor noştri, care au pus mai presus de orice altceva interesele naţionale româneşti şi care au făcut posibil actul Marii Uniri de la 1 decembrie 1918 şi respectiv încheierea Tratatului de Pace de la Trianon.

Solicit preşedintelui României să dea dovadă în final de demnitate naţională şi să promulge neîntârziat această lege, care reprezintă o simbolistică esenţială pentru identitatea românească şi pentru Statul Român”, a afirmat Titus Corlăţean marţi pe Facebook.

Proiectul de lege prevede posibilitatea organizării, la nivel naţional şi local, de manifestări cultural-educative şi ştiinţifice consacrate conştientizării semnificaţiei şi importanţei acestui Tratat de la Trianon, pe data de 4 iunie. Astfel, autorităţile centrale şi locale, organizaţiile neguvernamentale şi reprezentanţii societăţii civile pot contribui la organizarea acţiunilor prin acordarea de sprijin material şi logistic.

De asemenea, Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune pot include în programele lor emisiuni culturale ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători.

Pe 15 septembrie, Klaus Iohannis a trimis Parlamentului, pentru reexaminare Legea care are ca obiect de reglementare declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon, informează Administraţia Prezidenţială. „Adoptarea de către Parlament a Legii pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon a generat numeroase critici, atât din partea experţilor, cât şi a organizaţiilor neguvernamentale”, a argumentat şeful statului.

„Legea are ca obiect de reglementare declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon şi prevede posibilitatea organizării, la nivel naţional şi local, de manifestări cultural-educative şi ştiinţifice consacrate conştientizării semnificaţiei şi importanţei Tratatului de la Trianon; în acest sens, autorităţile centrale şi locale, organizaţiile neguvernamentale şi reprezentanţii societăţii civile pot contribui la organizarea acţiunilor prin acordarea de sprijin material şi logistic. Totodată, potrivit acestei legi, Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune pot include în programele lor emisiuni culturale ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători.

Adoptarea de către Parlament a Legii pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon a generat numeroase critici, atât din partea experţilor, cât şi a organizaţiilor neguvernamentale. Reacţiile produse la nivelul societăţii civile, precum şi amploarea acestora au pus în evidenţă faptul că această lege, în forma adoptată de Parlament, nu a reprezentat rezultatul unui proces autentic şi consistent de consultare şi dezbatere publică.

„Din această perspectivă, considerăm că se impune reanalizarea Legii pentru declararea zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon, prin reluarea de către Parlament a întregului proces deliberativ asupra legii şi iniţierea unei largi analize şi consultări, în care sa fie implicaţi specialişti, istorici, cercetători, profesori, academicieni, instituţii de învăţământ, instituţii publice, reprezentanţi ai societăţii civile”, mai arată şeful statului în cererea de reexaminare.

Într-o ţară membră a Uniunii Europene, puternic ataşată de valorile şi principiile europene, deschiderea către dialog, abordarea matură a subiectelor ce riscă să genereze falii în societate, promovarea toleranţei şi a respectului faţă de demnitatea umană sunt pilonii pe care România trebuie să se bazeze în permanenţă. În acest proces, autorităţile statului au o responsabilitate majoră.

În calitate de organ reprezentativ suprem al poporului român şi de unică autoritate legiuitoare a ţării, Parlamentului îi revine responsabilitatea constituţională de a antrena în procesul legislativ actorii relevanţi pentru adoptarea actelor normative, pe de o parte, iar pe de altă parte, de a aborda transparent şi responsabil transpunerea în plan legislativ a evenimentelor istorice, în acord cu valorile şi aspiraţiile democratice ale poporului român”, arată preşedintele Iohannis în comunicatul de presă al Administraţiei Prezidenţiale remis marţi News.ro.

Pe 15 iulie, Curtea Constituţională a respins, cu majoritate de voturi, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis referitoare la legea de declarare a zilei de 4 iunie Ziua Tratatului de la Trianon.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite