Corespondenţă din SUA. Ce conţine declaraţia comună adoptată de Donald Trump şi Klaus Iohannis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedinţii Donald Trump şi Klaus Iohannis au semnat împreună o declaraţie comună în care au vorbit  de întărirea Parteneriatului Strategic, opoziţia la Nord Stream 2, precum şi paşii făcuţi pentru primirea României în Visa Waiver.

Redăm integral declaraţia comună semnată de şefii de stat ai României şi Statelor Unite ale Americii:

„Declaraţia Comună a Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, şi a Preşedintelui Statelor Unite ale Americii, domnul Donald J. Trump

Ca Preşedinţi ai României şi Statelor Unite ale Americii, acţionăm împreună, ca prieteni şi aliaţi, pentru a avansa Parteneriatul nostru Strategic robust şi durabil. Prin parteneriatul nostru, care se aprofundează, vom crea noi oportunităţi pentru creşterea securităţii, dezvoltării şi prosperităţii, şi pentru a răspunde mai bine provocărilor şi responsabilităţilor globale pe care le împărtăşim.

Rememorăm Revoluţia din Decembrie de acum 30 de ani, când românii curajoşi au înlăturat o dictatură brutală şi au îndreptat ţara pe calea democraţiei, a statului de drept şi a economiei de piaţă. Anul acesta am marcat, de asemenea, cu mândrie, şi aniversarea a 15 ani de la aderarea României la Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NATO).

Împreună, statele noastre au depus eforturi durabile pentru modernizarea forţelor noastre armate şi pentru a ne îndeplini angajamentele asumate în cadrul NATO cu privire la partajarea echitabilă a responsabilităţilor. Militarii noştri acţionează umăr la umăr pentru apărarea libertăţii şi în vederea consolidării posturii de apărare şi descurajare pe Flancul Estic al NATO, inclusiv în Marea Neagră, care este de importanţă strategică pentru securitatea transatlantică. De asemenea, căutăm să evităm riscurile de securitate care însoţesc investiţiile chineze în reţelele de telecomunicaţii 5G.

România şi Statele Unite recunosc că securitatea energetică este securitate naţională. Subliniem opoziţia noastră faţă de Nord Stream 2 şi alte proiecte care îi fac pe aliaţii şi partenerii noştri dependenţi energetic faţă de Rusia. Resursele de gaze naturale din România au potenţialul de a creşte prosperitatea statelor noastre, precum şi de a întări securitatea energetică a Europei. România şi Statele Unite vor analiza modalităţi de îmbunătăţire a climatului investiţional în domeniul energiei în beneficiul ambelor ţări. Mai mult, încurajăm puternic colaborarea strânsă a industriilor noastre pentru a sprijini obiectivele României în domeniul energiei nucleare civile.

Excelentul nostru parteneriat în domeniul aplicării legii şi al luptei împotriva corupţiei se bazează, în mod ferm, pe un angajament reciproc faţă de statul de drept şi o justiţie independentă, care sunt puternic susţinute de poporul român. Mai mult, subliniem că buna guvernare constituie baza securităţii şi prosperităţii noastre comune.

România şi Statele Unite evidenţiază cu mândrie creşterea substanţială a schimburilor comerciale dintre cele două ţări, precum şi interesul nostru comun pentru crearea unui climat investiţional care să ofere transparenţă, predictibilitate şi stabilitate. Prin urmare, ne angajăm să ne consolidăm, pe mai departe, relaţia comercială şi să încurajăm creşterea investiţiilor în ambele ţări.

Statele Unite îşi reiterează sprijinul pentru eforturile României de a deveni eligibilă pentru intrarea în Programul Visa Waiver în conformitate cu cerinţele legislaţiei SUA.”

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite