Ciucă: Avem nevoie să accelerăm reformele, să închidem MCV care nu se mai justifică. Asteptăm o decizie pozitivă pentru aderarea la Spaţiul Schengen
0Premierul Nicolae Ciucă s-a adresat colegilor săi liberali, prezenţi la Congresul Extraordinar al PNL, punctând faptul că trebuie accelerate reformele şi trebuie închis MCV, despre care a arătat că „nu se mai justifică”. Ciucă a subliniat şi că este aşteptată o decizie pozitivă privind aderarea României la Spaţiul Schengen, în cazul căreia, liderul PNL a arătat că liberalii se bazează pe sprijinul colegilor din PPE.
„Vreau să le spun românilor cu toată responsabilitatea că, astăzi, România are cele mai solide garanţii de securitate pentru că suntem membri ai celei mai puternice alianţe politico-militare, Alianţa Nord-Atlantică, şi că suntem şi vom fi parte a celei mai mari familii - Uniunea Europeană. Iar pentru noi, liberalii, parteneriatele strategice, în special cel cu Statele Unite ale Americii, reprezintă, alături de apartenenţa la NATO şi UE, coloana vertebrală a securităţii României”, a declarat Nicolae Ciucă de pe scena Congresului Extraordinar al PNL, arătând că „toate acestea nu sunt negociabile” pentru liberali. „La fel cum nenegociabilă este garanţia noastră pentru statul de drept, pentru o justiţie independentă, pentru respectarea şi apărarea drepturilor şi libertăţilor civile”, a mai spus Ciucă.
Premierul a punctat: „Avem nevoie să accelerăm reformele, să reuşim să închidem Mecanismul de Cooperare şi Verificare - MCV, care nu se mai justifică. De asemenea, aşteptăm cât mai repede, o decizie pozitivă, pentru aderarea la spaţiul Schengen, iar pentru aceasta ne bazăm şi pe sprijinul colegilor noştri din PPE. Facem parte din marea familie a Popularilor Europeni, din care mai fac parte şi preşedintele Comisiei Europene şi preşedintele Parlamentului European iar guvernul României condus de liberali ne plasează în rândul celor mai bine reprezentate ţări din familia PPE”.
„Războiul din Ucraina a creat o criză umanitară pe care o gestionăm cum se cuvine”
„Traversăm o situaţie de criză continuă, doi ani de pandemie, creşterea preţurilor la energie şi gaze, la bunurile de consum, la carburanţi, creşterea inflaţiei şi, de parcă nu ar fi fost de ajuns, şi criza de securitate generată de invazia ilegală şi neprovocată a forţelor armate ruse în Ucraina. Războiul din Ucraina a creat o criză umanitară pe care o gestionăm cum se cuvine. Sprijinim cetăţenii ucraineni care au intrat şi încă intră în ţara noastră, pentru ca aceştia să beneficieze de solidaritatea şi ospitalitatea românilor. Nu ne-am mai confruntat cu o astfel de provocare, dar generozitatea şi empatia românilor au impresionat pe toată lumea”, a transmis Ciucă, mulţumind românilor.
Premierul a explicat că a menţionat detaliile acestei crize „pentru că avem responsabilitatea de a mobiliza toate resursele noastre pentru a apăra principiile fundamentale ale civilizaţiei occidentale din care facem parte: dreptul la viaţă, respectul demnităţii umane, libertatea. Trebuie să asigurăm stabilitatea economico-socială respectând valorile democratice, trebuie să asigurăm stabilitatea macro-economică investind în economie şi, nu în ultimul rând, trebuie să întărim securitatea naţională, consolidând instituţiile statului”.
„Guvernarea, oglinda partidului”
Premierul le-a mai spus liberalilor că „oglinda” partidului este guvernarea, iar „în acest context, investiţiile sunt cel mai puternic medicament pentru o economie în situaţie de criză. De aceea, după mulţi ani, am reuşit ca, la mai puţin de o lună de la preluarea guvernării, până să înceapă anul 2022, să avem bugetul aprobat în Parlament. Prin acest buget am alocat cea mai mare sumă pentru investiţii din ultimii 30 de ani – 88 de miliarde de lei”.
„Absorbţia fondurilor europene de către România nu a atins acel nivel de performanţă optimă. De aceea politicile liberale trebuie să menţină în centrul lor obiectivul de a creşte capacitatea de absorbţie. (...) Trebuie să avem un sistem de reglementare predictibil, guvernat de domnia legii, nu unul discreţionar, un sistem care să asigure echitate, transparenţă şi dinamism. Este nevoie, mai mult ca oricând, să ne asumăm domeniile unde să putem face performanţă cu adevărat şi să performăm. Nu putem merge otova cu toate şi la final să ajungem nicăieri”, a mai explicat Nicolae Ciucă.