Cine sunt cei 20 care au reprezentat societatea civilă la consultările de la Cotroceni. Iohannis: Voi merge în Piaţă, dar nu voi anunţa ora şi ziua

Declaraţii Klaus Iohannis după consultarea „străzii“

Cine reprezintă protestatarii la consultările de la Cotroceni. Administraţia Prezidenţială a selectat doar 20 de persoane din cele 5.520 de solicitări venite din partea societăţii civile şi a protestatarilor din stradă pentru consultările cu preşedintele Klaus Iohannis. Printre cele mai cunoscute nume care au reprezentat societatea civilă sunt: Sorin Ioniţă (Expert Forum), Cristina Guseth (Freedom House) şi Nicuşor Dan (Salvaţi Bucureştiul).

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE Preşedintele Klaus Iohannis: Am terminat prima rundă de consultări şi nu spun consultări cu partidele, fiindcă de data aceasta consultările au avut un specific aparte. Ultimii participanţi i-am avut acum. Este vorba despre reprezentanţi din societatea civilă şi din piaţă. Mă voi referi la această ultimă întâlnire care mi s-a părut una foarte bună. Oameni care au venit cu idei foarte bune, concepte gândite, care pentru mine sunt în această etapă de un real folos. Voi prelua o bună parte din aceste idei şi le voi duce spre partidele politice. A fost evident în discuţie că aşteptările sunt multiple. Cu siguranţă, toate sunt îndreptăţite. În această etapă putem să constatăm că nu este nevoie de o simplă schimbare de Guvern, ci de o schimbare complexă în politica românească. Toţi aşteaptă să vină în faţă politiceni noi, care nu au de-a face cu corupţi, care nu au fost urmăriţi penal, care nu au făcut afaceri dubioase. Aceste lucruri au fost bine înţelese.

Am primit multiple invitaţi de a merge în Piaţă,. Le-am promis că voi merge, dar nu voi anunţa nici ora, nici ziua. Nu vreau să fac un eveniment media, să vorbesc cu oameni simpli. Am constat câteva lucuri îmbucurătoare. Toată lumea a înţeles că electoratul aşteaptă schimbări în abordări în clasa politică, mai multă seriozitate. Nu a venit nimeni cu o propunere de prim-ministru. Este o noutate în politica românească. Nu a venit nimeni cu idei fixe. Toţi au venit cu deschidere spre soluţii care sunt aşteptate şi dorite. Cu fiecare grup în parte am convenit câteva lucuri pe care vreau să le spun.


O singură rundă de negocieri nu este suficientă fiindcă situaţia este specială. Nu este suficient un nume. A veni cu un nume este relativ simplu. Ceea ce vrem este să ne înţelegem asupra unei abordări, cum abordăm chestiunea. Sunt multe variante. S-a vehiculat varianta alegerilor anticipate, varianta unui prim-ministru politic, varianta unui prim-ministru nepolitic, aşa-zis tehnocrat. Concluzia mea din această primă rundă este că majoritatea liderilor politici sunt dispuşi să discute despre alegeri anticipate, să discute despre un Guvern tehnocrat. Aproape nimeni nu este dispus să discute despre un Guvern politic. Este o noutate. Trebuie în continuare discutate şi negociate. Indiferent în ce variantă vom merge, cu alegeri anticipate sau cu un Guvern tehnocrat, partidele trebuie să se înţeleagă asupra unui program minimal - bugetul, şcolile, spitalele. Vor trebui convenite cu partidele politice. Eu sunt optimist. Voi convoca o nouă rundă de consultări pentru începutul săptămânii viitoare şi este posibil ca la sfârşitul săptămânii viitoare să avem o concluzie cu care să pot veni în faţa publicului. 


Cei 20 de reprezentanţi ai societăţii civile au prezentat concluziile întâlnirii cu preşedintele Klaus Iohannis:

Mihai Dragoş, Consiliul Tineretului din România: Am transmis din partea organizaţiilor, grupurilor, pe care le reprezentăm. Poziţia noastră este că este nevoie ca domnul preşedinte să nu uite că sunt probleme nerezolvate, ca riscurile precum ce s-a întâmplat în Colectiv să se repete. Sunt şi alte probleme care trebuie rezolvate. Sunt instituţii care nu funcţionează cum trebuie: Avocatul Poporului, CNA, ş.a.

Dragoş Săvulescu: Poporul român are nevoie de demnitate şi conştiinţă. Nu avem lideri care pot fi urmaţi. Am discutat despre elaborarea unei legi care să reprezinte o reponsabilitate morală în fiecare domeniu. Nu răspunde nimeni pentru greşelile făcute, pentru bâlbele făcute.

Sorin Ioniţă: Am reprezentat cinci ONG-uri. Preşedintele să-şi ia riscul să pună un premier mai puţin consensual al partidelor. Preşeintele va avea agenda lui. I s-a mai spus că ar fi bine să vină în piaţă. Va veni, dar nu ştim când. I-am propus să existe un mecanism de selecţie transparent dacă procesul se va repeta pentru ca lumea din piaţă să-şI trimită oameni. Preşedintele a spus da.

Liviu Mihaiu: Prima ştire pe care v-o propun: preşedintele va veni în piaţă. Nu se ştie când şi cum. A fost o discuţie excepţională. Vrem ca Avocatul Poporului să fie depolitizat. Vrem ca preşedintele să facă un partener din societatea civilă. S-a discutat despre dezastrul accesării fondurilor europene. Preşedintele ne-a spus să ne implicăm dacă vrem o altă clasă politică şi că va încerca să construiască împreună cu noi o altă clasă politică. Există două moduri de a te implica: prin stradă, protest şi în interiorul sistemului. Aici se fac cele mai mari schimbări. Putem să avem o lege a partidelor mult mai bună, dar o reformă bună se poate face numai din interior. Ne-a invitat să intrăm în partide. Nu în cele actuale, ci în unele noi.

Alexandru Bindar: Colegii mei studenţi au ieşit în sradă din două motive: din solidaritate faţă de cei care şi-au pierdut viaţa în clubul Colectiv şi pentru că este nevoie de un nou sistem politic. I-am cerut preşedintelui să nu facă niciun compromis când va numi noul prim-ministru şi noul Guvern. E nevoie să avem 6% din PIB pentru educaţie, să avem 6% pentru sănătate şi măcar 3% pentru cercetare.

Cristina Guseth: Prioritatea este primenirea clasei politice. Am cerut diminuarea Parlamentului, renunţarea la imunitate, alegeri în două tururi, votul prin corepondenţă făcut corect.

Caudia Postelnicescu: L-am rugat pe domnul preşedinte să transmită partidelor politice că sunt lipsite de legitimitate. L-am rugat să menţină legitimitatea şi pentru noi. Va veni în stradă, dar o va afce icongnito.

Tudor Benga: Fiind unul din puţinii reprezentanţi ai străzii, i-am transmis că strada este mult mai deşteaptă decât i se dă credit de către clasa politică. În stradă este o pancartă pentru fiecare detaliu. Piaţa are nevoie să fie respectată. Domnul preşedinte înţelege şi a spus că este mai mult decât o schimbare a Guvernului. I-am spus că este singurul care mai are legitimitate.

UPDATE În timp ce Klaus Iohannis se afla cu reprezentanţii societăţii civile la Palatul Cotroceni, în jur de 20 de persoane s-au strâns la poarta Palatului Cotroceni, neumulţumiţi de faptul că nu au fost invitaţi. „Sunt aici doar ONG-uri clasice, niciunul dintre aceşti oameni nu a stat în Piaţa Universităţii“, a susţinut Alexandru Căutiş, potrivit Mediafax. Rafael, solistul trupei Iris, a venit la Palatul Cotroceni, deşi a declarat că nu vrea să participe la consultări şi a transmis faptul că protestatarii din Piaţa Universităţii au stabilit joi seară că nu vor avea niciun reprezentant la consultările de la Cotroceni.

UPDATE Klaus Iohannis va susţine o declaraţie de presă, în jur de ora 15.00, pentru a prezenta concluziile întâlnirii cu reprezentanţii societăţii civile.

UPDATE Dan Mihalache, şeful Cancelariei Prezidenţiale, care a luat parte la toate consultările cu partidele politice, nu este prezent la întâlnirea cu reprezentanţii societăţii civile. O parte din oamenii care reprezintă strada la consultările de astăzi de la Cotroceni l-au contestat public pe Dan Mihalache, la sfârşitul anului trecut, când Klaus Iohannis l-a numit şef al Cancelariei Prezidenţiale. Sorin Ioniţă şi Cristina Guseth sunt doar două exemple în acest sens. Dintre consilierii prezidenţiali participă Andrei Muraru şi Laurenţiu Ştefan.

UPDATE Preşedintele Klaus Iohannis a spus câteva cuvinte la începutul întâlnirii cu societatea civilă: Acesta este o întâlnire atipică şi cred că în vremuri deosebite trebuie sa avem rezultate deosebite. Tragedia care a avut loc în clubul Colectiv a fost un declanşator foarte puternic pentru o adevărată revoltă, pentru o mişcare care a dus la căderea Guvernului. Eu cred că mişcarea cu care avem acum de a face este considerabil mai mult decât o schimbare de Guvern. Este o schimbare de paradigmă

Cine reprezintă protestatarii la consultările de la Cotroceni. Despot s-a răzgândit

Adrian Despot, solistul trupei Viţa de Vie, care s-a aflat în Clubul Colectiv, nu a vrut să meargă iniţial la Cotroceni, dar s-a răzgândit ulterior. Despot a ajuns deja la Palatul Cotroceni: Am fost invitat la Cotroceni de catre Presedintele Iohannis. In continuare consider ca nu sunt persoana potrivita insa, in spiritul respectului fata de democratie si simbolurile acesteia, voi fi acolo.

Mai jos regăsiţi lista participanţilor la consultări, la care se adaugă medicul Dragoş Săvulescu şi Octavian Berceanu, activist în cadrul Uniţi Salvăm: 

Ce vrea Iniţiativa România, reprezentată la Cotroceni de către Claudia Postelnicescu, jurist, de la preşedintele Klaus Iohannis

Iniţiativa România cere românilor să nu plece din stradă şi să continue exercitarea paşnică a libertăţii de exprimare şi întrunire până când partidele vor face primi paşi concreţi pentru curăţarea clasei politice:

  1. Demisii imediate din funcţiile publice ale politicienilor (consilieri locali, consilieri judeţeni, primari, preşedinţi CJ, parlamentari, miniştri) anchetaţi penal, trimişi în judecată penală sau condamnaţi penal în primă instanţă sau definitiv, indiferent de modalitatea de executare;
  2. Demisia imediată din Parlament a politicienilor care au iniţiat şi susţinut tentativele de modificare a legislaţiei penale cu scopul slăbirii luptei anticorupţie şi îngrădirii independenţei Justiţiei;
  3. Demisia imediată din Parlament a politicienilor care au blocat aplicarea deciziilor definitive ale Justiţiei privind incompatibilităţi sau conflicte de interese ale parlamentarilor.

În plus, Iniţiativa România cere respectarea promisiunii din campanie a Preşedintelui Iohannis: vot electronic pentru toate tipurile de alegeri şi accesibil tuturor cetăţenilor români, indiferent de domiciliu.

Nicuşor Dan, printre cei care reprezintă protestatarii la consultările de la Cotroceni 

Nicuşor Dan, preşedintele Asociaţiei Salvaţi Bucureştiul, a anunţat că a fost selectat să meargă la Cotroceni: In urma centralizarii celor 5000 de propuneri primite la Cotroceni, am fost invitat sa particip la consultarile de astazi de la ora 13:30. Va cer opinia atat asupra participarii cat si asupra revendicarilor. Sunt tentat sa merg (fara a ma erija prin asta in reprezentant al manifestantilor) si sa propun:

0. Aceasta consultare nu trebuie sa fie despre alegerea unui prim ministru, ci despre un acord politic national pe cateva subiecte cheie. Pentru asta, este necesara o noua runda de consultari cu societatea civila, anuntata cu cateva zile inainte.

Modificarea sistemului electoral prin:
1. Eliminarea obstacolelor din Legea partidelor pentru functionarea partidelor locale
2. Alegerea primarilor si presedintilor de CJ in doua tururi de scrutin
3. Implementarea sistemului electronic pentru monitorizarea votului multiplu.

4. Acord politic national pentru siguranta cladirilor.

5. Instituirea unui sistem electronic centralizat pentru dezbaterea publica a tuturor actelor normative emise de toate autoritatile publice.

6. Instituirea unui sistem electronic centralizat pentru transparentizarea cheltuielilor publice ale tuturor autoritatilor publice (facturi, contracte, bugete) in conexiune cu un SEAP reformat.

7. Publicarea on-line a tuturor hotararilor judecatoresti si acces on-line la propriul dosar.

8. Constituirea la Cotroceni a unor comisii mixte guvern - societate civila pe domenii de specialitate, cu intalniri periodice.

9. Demiterea Avocatului Poporului si numirea unui Avocat al Poporului recunoscut de societatea civila.

10 Demiterea CNA si numirea unei CNA recunoscuta de societatea civila.

La consultările cu preşedintele Klaus Iohannis sunt 20 de reprezentanţi ai societăţii civile. 

Cine reprezintă protestatarii la consultările de la Cotroceni. Oana Băluţă a refuzat invitaţia

Oana Băluţă, lector universitar şi blogger adevarul.ro, a refuzat invitaţia de a merge la consultările de la Cotroceni pentru că spune să strada nu poate fi reprezentată. „Am primit invitatie din partea Administratiei prezidentiale sa merg la Cotroceni (am fost sunata si am primit mesaj pe telefonul mobil), azi la ora 13.00, fiindca am fost nominalizata in multele emailuri trimise. Eu va multumesc pentru incredere. Am refuzat. Motivele refuzului sunt legate de neincredere in utilitatea si rostul acestor consultari“, a spus Oana Băluţă.

Cine reprezintă protestatarii la consultările de la Cotroceni.  Liviu Mihaiu: „Am fost sunat de la Cotroceni“

Declaraţia lui Liviu Mihaiu: „Am fost sunat de către consilierul Andrei Muraru. Pentru a participa la negocierile/consultările cu soc. civilă de la orele 13. Mă duc din următoarele motive:
1. reprezint un un mediu foarte ostracizat : societatae civilă organizată profesional şi presa. două domenii faţă de care Statul s-a comportat subversiv şi ostil, făcând tot posibilul să le ocupe.
2. Reprezint mai degrabă Piaţa Universităţii 1990, loc in care am manifestat importiva sistemului aşa cum fac cei de azi, copiii celor care au luptat la Revoluţie şi au fost alergaţi pe străzi la Mineriade..
3. Am fost prezent in '89, cu arma-n mână la Revoluţie şi ştiu exact cine-a deturnat-o din mâinile cetăţenilor transformând Ro intr-un stat captiv.
4. Am 25 de jurnalism in care am scris mii de pagini de anchete despre corupţia politico-adminitrativă
5. N-as vrea ca azi la Cotroceni să fie numai uniformele societăţii "civile" de casă a sistemului, cei care au militat pentru introducerea legilor Big Brother(
6. Mi-au cerut-o mai mulţi oameni zilele trecute şi mă duc să-i reprezint pe cei care se simt nereprezentaţi. amin.

Cine reprezintă protestatarii la consultările de la Cotroceni. Au fost trimise 5.520 de mesaje

Unul din cei 20 care vor merge astăzi la Cotroceni este Sorin Ioniţă, expert ȋn reforma administraţiei publice, dezvoltare şi politici locale la Expert Forum. Potrivit CV-ului său, Sorin Ioniţă este consultant al Consiliului Europei, Băncii Mondiale şi UNDP pe Europa de Est şi Balcani, reprezentant al României ȋn Comitetul Economic şi Social European (EESC), sectiunile Transport-Energie şi Mediu-Agricultură;, lector asociat al Maastrict School of Management (MSM). A terminat Institutul Politehnic Bucureşti (IPB), Master la Central European University (CEU), Budapesta.

Şi Cătălin Drulă, specialist în lucrări şi infrastructură, de la Asociaţia Pro Infrastructura, va participa la consultările de la Cotroceni cu societatea civilă. „Am primit un apel de la Cotroceni şi am decis să accept invitaţia în urma îndemnurile“, a spus Drulă, la Digi 24.

Preşedintele Klaus Iohannis se va întâlni astăzi, la Palatul Cotroceni, începând cu ora 13.30, cu reprezentanţi ai societăţii civile. Admnistraţia Prezidenţială nu a reuşit încă să finalizeze procesul de selecţie, ci doar au anunţat că s-au înregistrat 5.520 de solicitări.

„Administraţia Prezidenţială este în curs de a finaliza procedura de selecţie a participanţilor la întâlnirea cu preşedintele Klaus Iohannis, pe baza propunerilor primite în cursul zilei de joi, 5 noiembrie a.c. Pe adresa consultari@presidency.ro, au sosit, până la termenul anunţat, un număr de 5.520 de mesaje, în care sunt propuse una sau mai multe persoane cu grad ridicat de reprezentativitate din partea manifestaţilor, precum şi din partea ONG-urilor“, se arată într-un comunicat al Admnistraţiei Prezidenţiale.

Potrivit unor surse din cadrul Admnistraţiei Prezidenţiale, societatea civilă şi protestatarii vor fi reprezentanţi de un număr de 20 de persoane, rezultaţi în urma procesului de selecţie efectuat de cei de la Cotroceni.

 

citeste totul despre: