Cine este Dacian Cioloş, unul dintre posibilii premieri. Tehnocrat român, bine văzut de liderii europeni

Ce miniştri îşi poate alege Dacian Cioloş 

Dacian Cioloş este unul dintre oamenii publici prezentaţi drept posibil premier al noului Guvern, potrivit unor surse politice, acesta având imaginea unui tehnocrat bine văzut de liderii europeni.

Ştiri pe aceeaşi temă

De profesie inginer agronom, Dacian Cioloş (45 de ani) se bucură de imaginea unui tehnocrat de succes după ce în perioada 2010-2014 a fost comisar european pe Agricultură şi Dezvoltare Durabilă în cadrul cadrul Comisiei lui José Manuel Barroso, coordonând reforma Politicii Agricole Comune pentru 2014 - 2020. În vara lui 2014, Cioloş a fost în cărţi pentru primirea unui nou mandat de comisar european, însă Guvernul condus de Victor Ponta a optat pentru un social-demorat, Corina Creţu, nume ţinut ascuns la aceea vreme de premier.

„Din fericire, am reuşit să ţin negocierile mult timp departe de cei care vor să ne strice aceste negocieri şi interesul nostru naţional. Şi acum este un pic târziu să strice ce am negociat“, spunea Ponta la începutul lunii septembrie în 2014. O lună mai târziu, Corina Creţu primea aviz favorabil din partea Parlamentului European pentru funcţia de comisar pentru Politici Regionale.  

Totuşi, munca lui Cioloş a fost apreciată de decidenţii europeni, ceea ce a dus la numirea acestuia la 1 iulie 2015 în postul de consilier special al preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Studii în Occident

Dacian Cioloş a urmat cursurile Facultăţii de Horticultura din cadrul Universităţii de Ştiinte Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj, obţinând diploma de inginer horticultor în 1994. Şi-a continuat studiile în Franţa unde a făcut un master la École Nationale Supérieure Agronomique şi Université Montpellier I, pentru ca apoi să obţină şi un doctorat a Institutul Naţional de Cercetări Agronomice din cadrul École Nationale Supérieure Agronomique Montpellier.

Ascensiunea lui Cioloş a fost una treptată, fără a sări etapele şi a fi propulsat într-o funcţie decizională de impact, încă de tânăr. Din 1995 până în 1999 s-a ocupat de mai multe proiecte de dezvoltare rurală pentru judeţul Argeş, ulterior fiind avansat pentru perioada noiembrie 1999 – decembrie 2001 în funcţia de coordonator al programelor de cooperare franco-române în dezvoltare agricolă si rurală la Centrul Internaţional de Cooperare pentru Dezvoltare Agricolă - CICDA în cooperare cu Asociaţia Naţionala de Dezvoltare Agricola – ANDA, Franţa.

Ministru în Guvernul Tăriceanu

În intervalul 2002-2003 a lucrat la Comsia Europeană, iar din ianuarie 2005 a fost cooptat în Ministerul Agriculturii, unde a deţinut mai multe funcţii, de la consilier al ministrului până la cea de ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. În octombrie 2007, Cioloş l-a înlocuit la cârma ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe Decebal Traian Remeş, politician acuzat la acea vreme de trafic de influenţă în celebrul „dosar Caltaboşul“. 

Pe fondul acestui scandal, Cioloş a fost numit ministru, funcţie pe care a păstrat-o până la formarea primului Guvernul Boc. În ianuarie 2009, acesta a refuzat să fie cooptat în cadrul guvernului Boc, unde să deţină o funcţie pe partea de agricultură. „Nu ar fi un lucru bun nici pentru mine, nici pentru actualul ministru care va veni cu echipa lui de lucru, nu cu a mea“, a spus Cioloş la aceea vreme. În plus, acesta a subliniat că vrea să-şi păstreze independenţa politică.

O lună mai târziu, Dacian Ciolos a fost numit director pentru programe de dezvoltare rurală în cadrul Comisiei Europene. Această poziţie nu l-a împiedicat ca în iulie 2009 să devină şi şeful Comisiei Prezidenţiale pentru elaborarea unei strategii în domeniul agriculturii.

Guvernul României condus de Emil Boc, acelaşi om pe care îl refuzase în urmă cu nouă luni, l-a nominalizat la 12 octombrie 2009 pe Cioloş pentru funcţia de comisar european, susţinându-l pentru un portofoliu pe domeniul agriculturii. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările