Legat de răspunsuri, după mine, unul din cele mai importante este cel cu privire la nevoia societăţii româneşti de a se moderniza şi europeniza. Deşi mereu în urma marilor curente europene, deşi codaşă la toate capitolele, aşa cum a fost cazul mereu în ultimele secole, România continuă încet-încet procesul de ieşire din feudalism. Deşi trasă mereu înapoi de tot felul de forţe, societatea evoluează sigur spre alinierea cu valorile şi standardele europene. Nu este deloc fără importanţă aderarea la UE, căci începând cu 2007 România a făcut progrese uriaşe, în unele domenii, deşi, repet, în altele se înaintează greu.

Cu toate acestea, nevalidarea referendumului nu trebuie nicidecum să fie înţeleasă drept acceptarea homesexualităţii – aşa cum au sugerat unii comentatori sau actori. Românii rămân în număr mare homofobi şi resping din start orice formă de libertate sexuală. Revoluţia sexuală, celebră în toată Europa în anii 60, nu a avut la noi nici cel mai mic ecou (şi nu are nici acum, la o jumătate de secol de acele evenimente). Explicaţia este firească în condiţiile societăţii comuniste (şi a rămăşiţelor ei uriaşe în mentalul nostru actual), adică una în care homosexualitatea era strict controlată de stat, pentru ca oamenii să fie manipulaţi şi şantajaţi.

Amintind acest context al identităţii sexuale, nu pot să nu amintesc cât de mult este dezbătută problema în alte ţări, de mulţi ani, inclusiv în literatură. Nu pot să nu amintesc aici Casa Golden, cel mai recent roman semnat de Salmon Rushdie (tradus de Dana Crăciun, la Polirom, 2017), în care unul din personaje duce o luptă acerbă (cu sine şi cu lumea) pe drumul spre propria identitate sexuală.

Cred că proiectul legii parteneriatului civil poate fi benefic din acest punct de vedere, momentul actual fiind mai potrivit ca oricând.

Tot legat de răspunsuri, pe plan politic se confirmă situaţia multor partide. PSD merge spre prăpastie, alegerile următoare fiind puse serios în pericol. De aici, recentele promisiuni, creşteri de salarii şi pensii, sau alte pomeni electorale date, desigur, din buzunarul cetăţeanului. PNL a avut o atitudine ambiguă spre „pentru“ – fapt ce conduce direct spre pierderi masive de încredere. Spre deosebire, USR a dat dovadă de o capacitate de mobilizare excepţională, boicotând referendumul şi, mai ales, având delegaţi în aproape toate secţiile de votare. Mai mult, s-a putut raporta prezenţa în timp real, fapt ce a constituit o premieră. Nu am crezut că voi apuca vreodată să văd că Antena 3 preia comunicate legate de prezenţă de la USR!

Tot la categoria întrebări, referendumul arată cât de mare nevoie are Biserica (nu numai cea ortodoxă) să se modernizeze, să nu mai interfereze cu politicul, să se limiteze strict la amvon şi nu în şcoală.

Legat de întrebări, cea mai de actualitate mi se pare a fi cea cu privire la curentul antidemocratic şi antieuropean de la nivelul coaliţiei de guvernare. Menţinerea liderilor în fruntea instituţiile româneşti, capacitatea lor de a manipula numeroase instituţii ale statului este uluitoare, de neînţeles pentru opinia publică românească şi europeană. Chiar şi când lideri europeni critică derapajele, inclusiv conducerea grupului socialiştilor europeni, chiar şi când România riscă să fie sancţionată nu numai în Raportul MCV, dar şi în Parlamentul European, este de neînţeles fixarea de scaune a liderilor PSD, ALDE, UDMR.

Se vehiculează acum tot mai mult, pe un ton în creştere, despre alegerile europarlamentare (din 26 mai 2019) şi cele prezidenţiale (din toamna anului 2019) faptul că România este divizată în două falii, că opoziţia este lipsită de viziune, strategie şi unitate, şi, mai ales, că PSD va pierde şi pe unele şi pe altele. Se ridică astfel problema viitorului preşedinte al României: să fie oare Klaus Iohannis câştigător cert? Analiza ultimelor evoluţii aruncă mari dubii, iar perioada de după anunţarea candidaturii se vede ca o perioadă plină de evoluţii contradictorii, atunci când nu au fost complet lipsă, şi, mai ales, pline de populism.

Tot la categoria întrebări, referendumul arată cât de mare nevoie are Biserica (nu numai cea ortodoxă) să se modernizeze, să nu mai interfereze cu politicul, să se limiteze strict la amvon şi nu în şcoală, să-şi spele rufele în interior, şi nu prin încercarea ipocrită de a se opune căsătoriei între persoane de acelaşi sex. Departe, de a arăta o îndepărtare a românilor de credinţă sau de religie, referendumul lasă deschis un set uriaş de întrebări cu privire la aspectele sociale, psihologice, mentale etc ale relaţiei românilor cu credinţa şi religia. Desigur că în timp şi acestea vor primi răspuns, evoluând împreună. O evoluţie pe care eu personal o doresc armonică, nicidecum conflictuală.