Care sunt motivele de dispută dintre PSD şi PNL pe legea carantinei. De ce zace proiectul în Parlament

Marcel Ciolacu şi Ludovic Orban coabitează   Foto: Alexandru Dobre / Mediafax

Parlamentarii au oprit dezbaterile la legea carantinei după ce nu au putut să cadă de acord asupra unor prevederi care să asigure pârghii de control pentru stat, dar care în acelaşi timp să garanteze respectarea drepturilor persoanelor bolnave sau suspectate a fi bolnave de Covid 19. PSD aşteaptă mai întâi clarificări de la Guvern şi avizul CSM, apoi va vota proiectul în Senat, forul decizional.

Una dintre cele mai dezbătute teme a fost cea generate de gradualitatea măsurilor, în condiţiile în care Arafat şi PNL  au pus accentul în special pe izolare la domiciliu, iar în cazuri mai grave izolare în unităţi sanitare sau carantină. În forma Guvernului, prioritate aveau izolarea în unitatea sanitară, în timp ce izolarea la domiciliu sau locaţia declarată erau excepţiile. În forma adoptată de Camera Deputaţilor aleşii nu au trecut în prima categorie domiciliul, ci au pus în faţă tot „spaţiile special desemnate”, adică locurile pregătite de autorităţi.

Or, decizia CCR explica în mod clar principiul gradualităţii: „De asemenea, legiuitorul trebuie să aibă în vedere că dispoziţiile referitoare la internarea obligatorie reprezintă ultima opţiune la care autorităţile pot recurge pentru a realiza obiectivul de prevenire a răspândirii unei boli transmisibile, astfel că este necesar să fie reglementate şi alte măsuri de o severitate mai scăzută, care să fie aplicate, dacă sunt eficiente, aşa cum a precizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa antereferită.”

O altă problemă e reprezentată de definirea condiţiilor, stabilite prin lege, care duc la izolare şi carantină, aşadar duc la o restrângere a drepturilor prin privarea de libertate. În forma Guvernului erau izolate sau puse în carantină persoane bolnave sau cu „semne şi simptome sugestive pentru boli infectocontagioase”, sintagme care nu au claritate din punct de vedere legislativ. Nici deputaţii nu au corectat partea aceasta, punând în categoria celor care ar trebui izolaţi sau puşi în carantină persoanele cu „risc iminent de transmitere comunitară”, formulare contestată de o parte a societăţii civile, cum e şi cazul APADOR-CH. Aşadar, senatorii jurişti vor trebui să decidă care sunt condiţiile care duc la izolarea unei persoane sau punerii ei în carantină.

De asemenea, durata măsurii de carantină, precum şi cea a izolării, nu e stabilită clar prin lege. Mai exact, nu e prevăzut niciun criteriu clar în ceea ce priveşte stabilirea celor două, fiind menţionat doar că ţine cont de „o durată conform datelor ştiinţifice oficiale disponibile la nivel internaţional”.

Ceea ce au corectat deputaţii, dar în continuare va rămâne în dezbatere la Senat sunt măsurile privind cine dispune carantina sau izolarea şi faptul că o decizie poate fi atacată în instanţă. Aşadar, DSP va decide prin decizie individuală carantina sau izolarea, în decizie fiind precizate următoarele: data şi emitentul actului, numele şi datele de identificare ale persoanei carantinate, durata măsurii şi calea de atac prevăzută de lege.

Senatorii PSD au decis să nu reînceapă dezbaterile până nu primesc de la Comitetul de Situaţii de Urgenţă o situaţie comparată privind carantina şi izolarea din statele UE, dar şi un model din aceste ţări privind detaşarea medicilor. De altfel, şi situaţia medicilor e problematică pentru că reprezentanţii Puterii ar fi vrut să aibă puterea de a impune detaşarea acestora fără ca ei să se poată opune. În forma propusă de Guvern şi cea care a trecut de Cameră detaşarea medicilor, a personalului paramedical sau auxiliar specializat se făcea ordin al ministrului Sănătăţii sau a comandantului acţiunii, adică şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă pentru maxim 30 de zile. Comisia de sănătate din Senat a adăugat la amendament şi precizarea că trebuie consimţământul persoanei vizată de detaşare.

O astfel de problemă de consimţământ, despre care au atras atenţia reprezentanţii societăţii civile a fost cea referitoare la informarea unei persoane suspecte de o boală cu transmitere. Mai exact, în forma de la Camera Deputaţilor, un medic trebuia ca după examinări, în cazul în care persoana prezenta un risc, să anunţe DSP, structură care decidea izolarea persoanei într-o unitate sanitară. Informarea pacientului era omisă. Mai mult, medicul era cel care putea decide reţinerea pacientului consultat până la 24 de ore.