Telenovela în care joacă de câteva luni Adrian Năstase are aproape tot ce-i trebuie ca să aibă succes de box-office - poate chiar pune Mungiu de-un film: un politician trimis la zdup, un foc de pistol în sufragerie, vine salvarea, nino-nino!, pleacă salvarea, nino-nino!, vine poliţia, nino-nino!, pleacă poliţia, nino-nino!, blogosfera beleşte ochii ori de câte ori scrie condamnatul ceva pe blog şi-i soarbe cu nesaţ înţelepciunea, trec săptămânile şi lunile, avocaţii se bat ca leii în instanţe pentru libertate şi liberare condiţionată, numără zilele, orele şi minutele prestate în folosul comunităţii, televiziunile de ştiri dau periodic în icter de atâta galben-breaking-news, vine procesul, vine sentinţa, vine recursul, vine iar sentinţa şi gata, politicianul iese de la gherlă, dă câteva bezele, în ropot de aplauze puternice, prelungite, şi pleacă, misterios, într-o direcţie necunoscută, nino-nino!... Ufff...

Din filmul acesta lipseşte ceva. Căinţa. Şi nu, nu e vorba de acea căinţă de care tot auzim prin sălile de judecată, cuprinsă în sintagma „inculpatul regretă faptele”, care de multe ori e doar o ipocrizie menită a atrage o pedeapsă mai uşoară. E evident de mult că Adrian Năstase nu va spune niciodată asta, el va fi veşnic convins că i s-a făcut o mare nedreptate, că a fost un proces politic, iar dacă prin absurd – deci prin absurd! – să zicem că ar fi greşit pe ici, pe colo, e inadmisibil ca un om politic de anvergura sa să fie condamnat la închisoare cu executare. Căci uite – scrie Adrian Năstase pe blog – „în niciuna din ţările civilizate, în cazurile Nixon, Chirac, Kohl, Ayrault, Juppeé sau ale altor lideri de primă mână din Italia, Belgia etc., în niciuna din situaţiile asemănătoare, având legătură cu campaniile electorale, nu s-a mers până la condamnări cu executare”. Prin urmare, nu e grav ce a făcut, ci că a plătit după gratii. Punându-se singur într-o aşa companie, în mod cert Adrian Năstase nu va găsi resorturi pentru „inculpatul regretă faptele”.

Dar nu e doar Adrian Năstase în povestea asta. Rămân după el, îndărătul gratiilor, nişte oameni.

Sunt soţii Bogdan şi Marina Popovici, patronii Forum Invest, cu fete studente în Anglia la momentul condamnării, o familie practic distrusă.

Mai e Mihai Cristian Vasile, patronul Eurografica, căruia i s-a născut o fetiţă pe 23 ianuarie anul acesta, la jumătate de an de la încarcerarea tatălui său. În Penitenciarul Bacău, Irina Jianu, fostă şefă la Inspectoratul de Construcţii, a fost bântuită de gânduri de sinucidere, iar fosta sa adjunctă, Diana Gasparovici, e dată dispărută, deşi unele zvonuri o dau internată la balamuc.

Şi nu despre vinovăţiile lor discut aici, ci despre soarta lor şi despre ce e în mintea lor acum, când l-au văzut ieşit pe cel datorită căruia ei încă mai sunt acolo pentru mai bine de cinci ani.

Acum exact un an, când s-a pronunţat sentinţa de fond în dosarul „Trofeul calităţii”, îi dădeam dreptate lui Adrian Năstase, deşi din raţiuni diferite. A fost acesta, într-adevăr, un proces politic, căci dintre toţi inculpaţii, politicianul a scăpat cel mai ieftin.

Am urmărit tot ce a scris Adrian Năstase pe blog de când a intrat la închisoare şi până a ieşit, dar niciodată, absolut niciodată, nu a arătat vreo urmă de compasiune pentru ceea ce au păţit ceilalţi oameni datorită lui. Şi după cum a plecat, cu bezele, cu aplauze, cu nino-nino!, nici nu cred că îl va bântui vreodată această căinţă.