De când a venit la putere, PSD s-a manifestat în sens opus. Străinii, companiile, mutinaţionalele au fost acuzate că nu urmăresc decât să facă rău, să speculeze, să ia banii românilor şi să fugă cu ei acasă. Evident, în capitalism profitul e rege. Dar este loc de discuţii şi de negocieri care să ducă la soluţii de tip win-win. Este singura cale prin care naţiuni care au fost cândva sărace au reuşit să producă dezvoltare prin aducerea de investiţii şi tehnologii competitive.

La celălalt capăt, abordările agresive şi primitive au alungat investitorii şi au provocat stagnare şi sărăcie.

Ordonanţa 114 este cel mai bun exemplu în acest sens. Domeniile vizate de ordonanţă, telecomunicaţii şi energie, au încasat din plin şocul. De remarcat că Ordonanţa a fost adoptată fără nicio consultare cu mediul de afaceri. Efectul, după aproape un an, este devastator. Investiţiile de miliarde au fost blocate. România a devenit importator de gaze naturale şi de energie electrică, a trecut de la lipsă de dependenţă la dependenţă accentuată faţă de actorii din afară, în acest domeniu.

Ce a câştigat ţara în urma Ordonanţei 114? A câştigat vulnerabilităţi strategice pe care nu le avea.

Ofensiva împotriva companiilor nu s-a limitat la energie şi telecomunicaţii. Băncile au fost luate la ţintă, cu efecte care puteau genera situaţii periculoase în sectorul financiar. Domeniul comercial alimentar a fost deasemenea unul luat în colimator.

Iar pentru restul marilor investitori, ce s-a făcut? Dacia are nevoie ca de aer de autostrada Piteşti-Sibiu, ca întreaga economie. De zeci de ani se fac promisiuni şi studii de fezabilitate. Guvernările PSD au încercat chiar să renunţe definitiv la proiect, promovând parteneriatul public-privat pentru fantasmagorica autostradă Comarnic-Braşov. Adică să se arunce pe geam finanţarea europeană asigurată pentru Piteşti-Sibiu pentru o soluţie financiară pe cât de scumpă, pe atât de iluzorie.

Celălalt investotor major în domeniul auto, Ford, are nevoie de un drum rapid de la Craiova la Piteşti şi de acolo, evident, de autostrada spre Sibiu. Drumul este promis în contractul de privatizare semnat pe vremea Guvernului Tăriceanu. Ce s-a întâmplat, între timp? Au adus nişte utilaje, le-au arătat la gură-cască şi le-au luat după spectacolul de sunet şi lumină.

Acum vrem declaraţie în Parlament ca să vină Volkswagen. Ar fi minunat, este vorba despre o investiţie majoră de aproape un miliard şi jumătate de euro. Locuri de muncă, dezvoltare, tehnologie. Aradul are câteva avantaje majore ca să găzduiască această investiţie. Autostradă, cale ferată, potenţial pentru a atrage forţă de muncă, poziţie geografică excelentă, la graniţa a trei ţări.  

Dar, să nu uităm, în ciuda tuturor acestor avantaje, conducerea Volkswagen a ales iniţial Turcia. Autorităţile locale din Arad au făcut toate demersurile necesare, au oferit teren, utilităţi, căi de acces. Dar decizia a fost alta.

Intervenţia Turciei în Siria a blocat investiţia. Altfel nu s-ar mai fi pus acum problema investiţiei Volkswagen în România. De ce nu au venit de la început?

Ar fi bine să vină oricât de mulţi investitori. Dar până atunci, nu ar trebui să facem ceea ce am promis şi pentru cei aflaţi deja în România? De pildă, pe lângă declaraţia Volkswagen în Parlament, nu ar fi bună şi o ordonanţă de anihilare a prevederilor nocive din Ordonanţa 114? Aşa, ca o dovadă că declaraţiile pot fi însoţite şi de fapte concrete?