Băsescu, despre candidatura lui Ponta la Primăria Capitalei: Slavă Domnului, cred că prima dată când o să-i trimit un Pepsi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Întrebat dacă va candida la Primăria Capitalei, Traian Băsescu a menţionat că este destul de retras din viaţa politică, însă nu se va da în lături pentru a face ce trebuie pentru partidul PMP.
Întrebat dacă va candida la Primăria Capitalei, Traian Băsescu a menţionat că este destul de retras din viaţa politică, însă nu se va da în lături pentru a face ce trebuie pentru partidul PMP.

Traian Băsescu a afirmat, marţi seară, că o eventuală candidatură a lui Victor Ponta la Primăria Capitalei este o veste foarte bună pentru partidele de dreapta, dacă acestea ştiu să valorifice acest lucru. Băsescu consideră că Ponta nu poate câştiga în faţa Gabrielei Firea, dacă aceasta este susţinută ”onest” de către PSD.

Fostul primar general crede că cea mai bună soluţie este nu doar candidat unic al Dreptei la Primăria Capitalei, ci şi listă comună la Consiliul General, dacă nu chiar candidaţi şi liste comune la toate primăriile şi consiliile de sector. Întrebat dacă candidează, Traian Băsescu a afirmat: ”Dacă lucrurile nu se vor clarifica, nu o să-mi las partidul”.

Traian Băsescu a vorbit, marţi seară, la Digi 24, despre alegerile pentru Primăria Bucureşti şi aglomerarea de candidaţi la partidele de stânga: ”O văd favorabilă dreptei, dacă dreapta va fi suficient de inteligentă să se grupeze, că se pare că nu reuşeşte foarte bine cuplarea între USR şi PNL. PMP va acţiona în funcţie de ce fac cei doi mai mari”.

Băsescu consideră că ”responsabilitatea politică” aparţine PNL şi USR, partide care au procente mari în Capitală.

Întrebat despre o eventuală candidatură a lui Victor Ponta, Băsescu a spus: ”Dacă domnul Ponta pune candidat, slavă Domnului, cred că prima dată când o să-i trimit un Pepsi. Mi se pare o veste foarte bună pentru Dreapta, totul este să aibă capacitatea să valorifice. Nu cred că are şanse în faţa doamnei Firea, dacă va fi susţinută onest de partid. PSD are un dar nemaipomenit să-şi lichideze liderii, iar Firea care ar mai câştga un mandat la Primăria Capitalei ar fi o mare ameninţare la primul scaun al partidului”.

Băsescu crede că ”miminum ce trebuie făcut” este listă comună la Consiliul General al Municipiului Bucureşti, dacă nu chiar la toate sectoarele.

”Dacă se ia decizia pentru candidat unic la Capitală, el trebuie să aibă impact pe tot ce merge în jos. Consiliul General trebuie listă comună (...) Dacă se vrea numai Nicuşor şi gata, nu funcţionează”, a mai afirmat fostul primar general.

Întrebat dacă va candida, Traian Băsescu a declarat: ”Dacă lucrurile nu se vor clarifica, nu o să-mi las partidul, pentru că poate fi un exerciţiu dificil pentru PMP să candideze singur. Dacă va fi nevoit să candideze, o să fac ce trebuie în politică. (...) Sunt un om destul de retras din viaţa partidului, dar nu mă dau în lături să fac tot ce trebuie pentru partidul ăsta”.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite