Slovacia e o ţară foarte asemănătoare nouă: cea mai rurală din Europa de Est, a scăpat de postcomuniştii ei de abia după noi (care am reuşit în 1996, şase ani după Europa centrală), a avut mereu un partid populist-naţionalist puternic, dar care s-a dovedit totodată şi pro-european, deci nu a condus ţara în altă direcţie. Dimpotrivă, a dus-o în zona euro, unde a fost un succes. Şi ar mai fi la putere şi azi dacă Mafia italiană nu se băga în fondurile lor europene şi nu comanda execuţia unui tânăr jurnalist. Asta a dus la explozia regimului populist (deşi cert nu ei au fost de vină pentru crimă, doar pentru corupţie) şi victoria unei candidate dinafară, luptătoarea pentru transparenţă, Zuzana Caputova, care l-a înfrînt pe comisarul european slovac. Deci a fost în orice caz o competiţie între pro-europeni, cum sper să văd şi la prezidenţialele noastre.

Ar fi posibil şi la noi? Pentru cine nu ştie, legături privilegiate au fost. Slovacii au pretins mereu că victoria noastră din 1996 (a CDR-PD) a inspirat-o pe cea a lui Dzurinda (un an după).

În 2001, am copiat legea liberului acces la informaţie după a lor, la SAR, într-o memorabilă şedinţă de negociere între Vasile Dâncu (guvern) şi Mona Muscă (opoziţie), la care societatea civilă a avut rolul de mediator. S-a dovedit a fi un rol mai mare decât sperasem, şi am profitat de faptul că aveam în sertar foarte buna lege slovacă, de puţin timp adoptată, ca să facem o lege cu adevărat eficientă (prin recursul nostru la ea şi activismul de după).

De asemenea, recomandarea mea din anul 2003, pentru vot preferenţial, cînd societatea civilă susţinea votul mixt (azi demascat ca un dezastru în Republica Moldova), a fost dusă de partenerii mei, a căror lege a liberului acces o copiasem, în Slovacia, unde a avut mai mult succes. Activiştii anticorupţie cu care am lucrat au urcat de pe locul 20 în primele 3 locuri pe liste folosind această lege. Mai exact, i-a urcat electoratul.

În România, cincisprezece ani după, există, se zice, o coaliţie care susţine votul preferenţial ignorînd această istorie (cred) sau m-ar întreba şi pe mine, promotoarea lui iniţială, ce mai cred despre el. Cred că ne pierdem vremea, pentru că am urmărit atent cum a performat acest vot peste tot. Dar în Slovacia a mers cel mai bine.

Asasinarea jurnaliştilor slovaci de Mafia a fost pentru slovaci cam ca moartea poliţistului lui Oprea pentru noi, o ocazie să zguduim sistemul.

Numai că ei au reuşit să se adune în spatele unei avocate pentru drepturile omului şi contra corupţiei, cu un istoric public de asemenea procese, în vreme ce noi ne prezentăm la europarlamentare cu liste integral epurate de oricine s-a luptat pe bune cu statul prin procese pentru concetăţenii săi.

În locul originalelor - gen Nicuşor Dan, Monica Macovei, Dana Gârbovan sau alţi oameni ca ei - noi ne prezentăm cu băieţii care conduceau maşina sau dădeau faxuri când noi luptam cu corupţia prin tribunale sau mai rău.

Stânga şi dreapta nu contează, ce ne frapează la alegerile noastre e lipsa de autenticitate totală. Candidaţii sunt de mucava.

Listele sunt dominate de politicieni care visează la o pensie mare şi de băieţi cu ochi albaştri.

Feţe anticorupţie nu sunt, ca în Slovacia, că nu se califică Norica Nicolai, cred, şi nici Corina Creţu, cu care aveam procese pe cînd era purtătoarea de cuvînt a PSD.

Mi-amintesc cu înduioşare cum ne mulţumeau slovacii în 1997 că le-am arătat drumul.

Drum pierdut de noi între timp.