Alina Mungiu-Pippidi: Unde vor fi românii în 2024

2023 e încă unul din anii din urmă, în care clopotele sună pentru a anunța că democrația dă înapoi și dictatura avansează. Ce îl face un an fără precedent este explozia violenței politice peste tot în lume.

Chiar în prognoza mea bianuală pentru calitatea guvernării în 120 de țări (www.corruptionrisk.org), care e bazată pe cauzele bunei guvernări pe care guvernele și societatea civilă le pot influența (transparență administrativă și fiscală, independența justiției față de interese private, forța societății civile, libertatea presei față de interesul guvernamental și privat și oferta de servicii digitale de către stat), violența politică, un factor ascuns, e cel mai puternic determinant pentru 2024 al declinului sau progresului unei țări.

Declinul afectează masiv trei grupuri de țări, Africa centrală cu revolte islamiste și guverne care sub pretextul luptei cu rebelii islamiști fac doar rele; America Centrală, cu țări ca Honduras sau Guatemala, unde competiția dintre stat și actori privați pentru controlul social e veche și legată de traficul de droguri; și țările implicate în războaie, de la țări victimă, precum Ucraina sau Libanul, la țări agresoare, ca Rusia. Cine reușește să mențină monopolul violenței la stat nu progresează neapărat, dar nici nu regresează. Și în timpuri ca acestea, am putea considera asta aproape o realizare.

Asta e situația României și Bulgariei, unde numărul de cetățeni cu autonomie economică și conexiune la internet crește de la an la an, de ai spune că o revoluție calitativă e inevitabilă, că atâția oameni cu acces la informație vor aduce eventual o revoluție a bunei guvernări. Și cu toate astea cele două țări stagnează, oricât ar fi bulgarii de gata să intre în euro și românii în Schengen și OCDE. Sunt ani de zile de când nu progresează decât două lucruri: serviciile digitale (tot mai multe permise sau taxe se pot solicita sau achita online) și asta e foarte bine, și numărul de cetățeni cu conexiuni Internet bune.

De ce Dumnezeu nu progresează țări ca România, Bulgaria sau Brazilia, care au făcut reforme și chiar revoluții pentru buna guvernare, și ajungem să ne bucurăm, dimpotrivă, că nu le vedem că dau înapoi spre dictatură?

Primul răspuns e calitatea educației, o conexiune la Internet e bună dacă știi ce să faci cu ea, dacă alfabetizarea școlii nu ține pasul cu Internetul riscăm să producem niște creaturi care știu să mânuiască un smart phone, dar răspund în sondaje că atunci când știința și religia intră în conflict are dreptate religia, analfabeții funcționali din testele PISA, care sunt chiar mai numeroși dacă aplicăm definiția la mai mult decât la limbă, la știință. Al doilea răspuns este incapacitatea acestor țări, care au destulă clasă mijlocie, și deci ar trebui, conform teoriei modernizării, să ajungă din urmă măcar Slovenia sau Portugalia, să construiască o reprezentare civică și politică adecvată (măcar cantitativ) a persoanelor educate din societate.

A avea asociații și partide care să traducă în Parlament voința celor peste 50% care vor bună guvernare și un contract social onest cu statul e o provocare la care asemenea societăți încă nu au un răspuns eficace.

Am vrut să upgradăm Bulgaria în prognoza pe 2024 (aveau indicatorii cantitativi), dar au protestat bulgarii. Am vrut să ugpradăm România, dar cum poți să prognozezi că România va progresa în 2024 când judecătorii au ajuns, la instigarea mafiei imobiliare, să închidă ONG-uri ca Salvați Bucureștiul sau Miliția Spirituală, unele dintre cele mai bune organizații din România, care ani de zile sau salvat literalmente Capitala sau democrația cu o mână de oameni? Ce fel de legi, de judecători și de partide de guvernare sunt cele sub care se poate întâmpla așa ceva? Rușine Alinei Gorghiu și PNL, care au ajuns la putere pe activismul unor oameni ca aceștia! Dacă aceste organizații erau mai slabe încă dinainte să se pună cu mafia imobiliară este tot din cauză că societatea e prea slabă ca să susțină, prin muncă voluntară și donații, reprezentarea ei altruistă! Ce se va întâmpla când nu va mai rămâne chiar nimeni să reprezinte binele comun în România? Mafia jocurilor de noroc închide presa de investigație (cazul Libertatea – Ringier) și televiziunile noastre tac și mulțumesc zeilor lor că există bani de la guvern și din fonduri europene din care să ia salarii, că nu le-a venit lor rândul.

România materială e singurul succes: toată lumea o duce mai bine decât înainte de a intra în UE, deși ritualul televiziunilor este să geamă de sărbători că lumea nu are ce pune pe masă, cultivând ideea unor sărbători a căror calitate e dată de cât mănâncă (și aruncă fiecare). Și cât românii au bani să meargă în weekend la țară și de sărbători în Grecia, nu le pasă de nimic altceva. Esențială a fost greva profesorilor: deși existau dovezi clare că o creștere de salarii era de două ori inoportună (nu ar fi dus la creșterea calității și nu erau bani pentru ea), populismul s-a generalizat și s-au alocat mai mulți bani pe hârtie. De asta nu evoluează România la buna guvernare, despre care, de altfel, cu prilejul grevei profesorilor, nu s-a discutat deloc, deși e esența pentru care și copiii, și profesorii se aleg cu prea puțin.

România, pe scurt, nu și-a realizat încă visurile materiale. Nu ne-am făcut plinul la mâncare, haine, apartamente, case de vacanță, copii plasați în slujbe bune, gresie în baie, telefoane mobile și tot ce ne-a mai lipsit în sărăcie. Nu ajutăm categoriile care chiar au rămas la fund, suntem mereu în aspirația de mai bine material pentru noi înșine și nu se știe când o să facem pasul, în sondajul valorilor umane creat de Ronald Inglehart și Christian Welzel, cădem mereu în bucla valorilor de supraviețuire, prosperitatea noastră e prea recentă și bucla cu valorile de autorealizare e altă planetă.

Dar, așa cum suntem, la începutul războiului din Ucraina ne-am mobilizat singuri, fără guvern, să ajutăm refugiații, iar dacă cineva ar da o lovitură de stat am încredere că am reuși să ne adunăm de peste tot să o împiedicăm, chit că ne-am pierdut încrederea că putem extrage ce avem mai bun prin alegeri democratice.

De asta în 2024 vom fi tot unde suntem, indiferent prin ce alegeri, sub ce nume sau platforme.