Alegeri parlamentare 2020. Cristian Diaconescu: Se poate colabora cu oricine pentru guvernare, mai puţin PSD. Realist, PMP va obţine 6-7% la alegeri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cristian Diaconescu, candidat PMP pentru Senat. FOTO Eduard Enea
Cristian Diaconescu, candidat PMP pentru Senat. FOTO Eduard Enea

Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe, a fost prezent joi la Adevărul Live unde a vorbit despre candidatura sa pentru un loc de senator pe lista PMP din Capitală, proiectele legislative pe care le pregăteşte şi planurile popularilor pentru intrarea la guvernare.

Adevărul:Cum poate România implementa idei bune cu sprijinul fondului de Externe? Toată lumea flutură pe la televizor miliarde de lei dar în conturi nu vin bane, ci se preferă împrumuturile.
Cristian Diaconescu: Avem pe de o parte cadrul financiar multi-anual al UE care se află acum în dezbatere în PE. Deja s-a hotărât creşterea sumei totale cu încă 1,10 mld dedicate zonei de cercetare dar şi sanitare. Iar pe de altă parte fondului de rezilienţă care are ca scop redresarea economiile statelor europene. Deci resursă financiară la nivel european semnificativă absolut fără niciun alt precedent. Nimeni pe acest glob nu ne mai oferă ceste resurse. Numai jumătate e acordat pe bază de împrumut. 13 mld vin pe graturi, deci bani gratis. Dar e nevoie de o procedură specială. E nevoie să se stabilească un plan naţional de redresare. E pusă de liberali în dezbatere publică, dar ea trebuie să se încheie repede. Proiectele trebuie să fie viabile pe termen mediu şi lung. Până în aprilie, acest plan trebuie negociat pentru că trebuie să fie aprobat. Şi de miniştrii finanţelor şi de Comisia Europeană. Trebuie să fie şi în interesul României dar şi în interesul european.

Problemele Ungariei, Polonia şi România care a fost în pericol de a fi finanţată, probabil că vor atârna greu şi pentru aderarea la Schenghen. PMP e pregătit pentru o colaborare cu PNL pentru planul de redresare?
Mai mult decât atât. Vom trimite şi o scrisoare zonei de expertiză din partidele politice pentru a avea o discuţie astfel încât planul să aibă şi legitimitatea solidarităţii politice din România. E importantă distribuirea resurselor la nivel naţional. Un partid politic vine şi pleacă de la guvernare dar e necesar ca un proiect de o asemenea avengură, nu  o să ne mai întâlnim în generaţia noastră cu un astfel de proiect, să fie tratat cu toată seriozitatea şi un angajament pe termen mediu şi lung al tuturor forţelor politice e necesar.

De obicei partidele sau cei aflaţi la guvernare nu prezintă cine sunt acei specialişti, cine sunt acei din acea echipă strategică. La nivel de populaţie e important să vezi şi pe Cristian Diaconescu că face parte dintr-o echipă că reprezintă o siguranţă a seriozităţii.
PMP, dacă va exista acest demers, vom aduce în această echipă nu neapărat membri de partid. Vom aduce expertiza din afara partidului care va sta la masă nu neapărat în numele partidului, ci pentru a aduce un succes. Fără această resursă riscăm să eşuăm ca stat.

Cu cine e pregătit PMP să intre la guvernare?
Nu există niciun partid în România care să fie axă în jurul căruia la un moment dat să se formeze sau nu o coaliţie. Se poate colabora cu oricine pentru actul de guvernare, mai puţin PSD.

Dvs aveţi expertiză pe partea de diplomaţie şi cadrul juridic. Unde vă gândiţi să activaţi mai mult în viitorul mandat?
Extrem de important în acest moment e să fim conştienţi în viitorul parlament al României că deşi după 2020 situaţia s-a schimbat în privinţa disponibilităţii politice, cea mai sensibilă dpdvd al Parlamentului e cea a rectificării marilor erori şi a gestionării amestecului politici în sistemul juridic înainte de 2020. E momentul ca în Parlament să discutăm situaţia independenţei separării Justiţiei de politic şi mai ales a schimbării imaginii României de stat corupt şi sărac. Nu o spun eu, o spun toate cotidienele naţionale şi multe dintre poziţiile publice ale unor politicieni la nivel internaţional. Trebuie arătat România cum e ea aşa cu adevărat, nu cum au cosmetizat-o politicieni în ultima perioadă de timp.

Aici e o problemă şi în ce priveşte partea de elită politică. Cum poţi cosmetiza imaginea dacă nu ai capabil să ai parlamentari care să meargă la o întâlnire şi să expună nişte idei. Există şi exemple de miniştri, ca de exemplu Daniel Andruşcă. Vă gândiţi că e nevoie şi de o îmbunătăţire a elitei de nivelul administraţiei?
După părerea mea, duminică sunt alegeri. Depinde ce ne alegem şi ce ne dorim. În ce priveşte întregul context, în primul rând credibilitatea României pe plan extern nu s-a pierdut. Avem garanţii atât europene cât şi euro-atlantice foarte serioase. Există clar şi o competiţie, mai ales în ce privesc resursele. În această competiţie există câştigători şi învinşi. Din această zonă trebuie să hotărâm ce fel de oameni avem şi în ce fel de măsură ne vom poziţiona în tabăra învingătorilor. Cei care ştiu şi pot şi sunt cinstiţi în numele intereselor României au posibilitatea de a obţine ceva bun pentru ţara noastră.

Ce obiectiv are PMP la alegeri?
În general am obţinut 6-7%. În mod evident, realist e zona care de mai multe ori a fost atinsă de PMP şi ar fi bine ca în jurul acestei cifre să ne situăm şi la aceste alegeri.

PMP propune la alegerea primarilor în două tururi, reducerea numărului de parlamentari la 300 sau mărirea numărului de parlamentari pentru diaspora. Care e cel mai credibil proiect care ar putea să treacă de Parlament?
300 de parlamentari e rezultatul unui referendum care e obligatoriu. E ţinut la sertar, politic. Din punctul ăsta de vedere acest subiect e cel mai avansat. Am văzut un partid politic care şi-a asumat de la sine putere în această campanie. Mi se pare încurajator cu oportunitatea acestei reconstrucţii parlamentare. În al doilea rând, alegerea din două tururi pentru primari a fost un proiect care şi azi e invocat de foarte multe partide, evident cele mai noi sau mai mici din motive lesne de înţeles, partide care au avut la rândul lot puterea unei decizii guvernamentale. Mă refer la guvernul condus de Cioloş şi la cel condus de Orban. Se studiază la nivel internaţional faptul că PSD şi-a dat jos trei guverne. Nimeni nu-şi mai imaginează pe glob că cineva îşi dă jos guvernul. E o invenţie de mare rezonanţă. Mai avem o lege a Sănătăţii cu care a fost sesizat Parlamentul. E o lege fundamentată pe concluziile unei comisii prezidenţiale care a lucrat ani de zile. Într-o astfel de perioadă ar fi extrem de important de pus în aplicare.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite