într-o duminică, 5 Septembrie, la Ateneul Român
Mozart: Concertul nr. 4 în mi bemol major pentru corn şi orchestră K. 495
Felix Klieser – corn
Mozart: Marea Missă în do minor K. 427
Elena Moşuc – soprană
Emilie Rose Bry – soprană
Ioan Hotea – tenor
Adrian Sâmpetrean – bas
Corul Filarmonicii „George Enescu” (maestru de cor: Iosif Ion Prunner)
London Mozart Players
Nicolae Moldoveanu – dirijor

Însă cel mai reuşit moment muzical al zilei a fost Concertul nr. 4 pentru corn al lui Mozart, interpretat de admirabilul Felix Klieser. Orchestrele bucureştene suferă crunt la acest instrument, fie că e vorba de Filarmonică, Operă sau Radio. Dezinvoltura cu care tânărul cornist german (născut în 1991) a abordat partitura solistică, virtuozitatea şi precizia tonală sunt fără echivalent la noi. Sonoritatea luminoasă a instrumentului său a fost în perfect acord cu stilul cerut de Mozart şi ne-am bucurat cu toţii de un concert reuşit, continuat apoi cu generozitate de un encore constând în partea a doua a Concertului nr 2 de Mozart. Cu atât mai interesantă a fost performanţa lui Klieser cu cât n-a folosit nici o clipă mâna dreaptă pentru a modula sunetul prin pâlnia cornului. N-a fost o alegere, ci o limitare fizică, pentru că artistul s-a născut fără mâini. Cu toate acestea, el reuşeşte să acţioneze valvele cornului (aşezat pe un stativ special) cu degetele de la piciorul stâng. Am asistat astfel la o secvenţă desprinsă parcă din filmul lui Jim Sheridan, My Left Foot, pentru care Daniel Day Lewis obţinea premiul Oscar în 1989. Faptul în sine că un om îşi poate depăşi handicapul reuşind să cânte la un instrument muzical e admirabil, dar când o face la cel mai înalt nivel profesionist, în care poate evolua pe scena unui Festival ca Enescu 2021 sau să înregistreze toate concertele pentru corn ale lui Mozart şi încă alte cinci discuri apreciate de critica muzicală internaţională, este pur şi simplu uluitor. Şi emoţionant până dincolo de cuvinte.

Nicolae Moldoveanu şi London Mozart Players se cunosc de multă vreme, pentru că dirijorul român a fost guest conductor al micului ansamblu britanic în perioada 2002-2008. Împreună i-au servit lui Felix Kleiser un acompaniament foarte bun, însă, în partea a doua a după amiezii de la Ateneu, situaţia s-a schimbat în rău. Dacă orchestra a rămas la fel de mozartiană, deşi fără să fie vibrantă, dirijorul n-a reuşit să echilibreze prea bine vocile corului şi ale soliştilor cu instrumentiştii londonezi, ba chiar a tolerat un stil vocal care are prea puţină legătură cu Mozart. Ar fi trebuit să fie Marea Missă în Do minor, dar în multe locuri lucrarea a sunat cam ca Hăulita de la Ateneu. Corul Filarmonicii a fost deseori greoi, de parcă ar fi cântat operă rusească, doar dicţia mai clară decât de obicei reamintindu-mi că e vorba de muzică sacră în limba latină. Greul Missei l-a dus veterana Elena Moşuc plesnind de sănătate vocală.

Citeşte continuarea articolului pe blogul Despre Opera.