Concertul Orchestrei Simfonice din Londra, de la Sala Palatului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De la ora 20.00, în seria Mari Orchestre ale Lumii, la Sala Palatului, evoluează Orchestra Simfonică din Londra, dirijată Gianandrea Noseda, având în program lucrări de Nikolai Rimski-Korsakov, Serghei Prokofiev şi Dmitri Şostakovici. Solist este pianistul Denis Matsuev.

De la ora 20.00, pe scena Sălii Mari a Palatului, în seria Mari orchestre ale lumii, o nouă seară-eveniment a Festivalului, cu London Symphony Orchestra, sub bagheta maestrului Gianandrea Noseda, iar la pian, cu virtuosul copil teribil venind pe linia marii tradiţii pianistice ruse - Denis Matsuev. O seară dedicată sonorităţilor izvorâte din profundul suflet rus.

Concertul debutează cu preludiul operei „Oraşul invizibil Kitej”, de Rimski-Korsakov. Considerată una dintre cele mai frumoase compoziţii ale lui Nikolai Andreievici Rimski-Korsakov, piesa are o instrumentaţie bogată, în timbre caleidoscopice, cu melodii lente alternând cu momente pline de amplu elan pentru a ilustra cât mai nuanţat pentru audienţă povestea misterioasei Atlantide ruse – oraşul scufundat Kitej, care se arată doar celor cu sufletul curat. Cetatea de lumină Kitej se află, de fapt, în străfundul sufletelor noastre, unde putem accede când tindem spre pudificare.

Al doilea moment al serii este Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră în sol minor op. 16, de Serghei Prokofiev. Compoziţia este considerată unul dintre cele mai formidabile concerte pentru pian din punct de vedere tehnic din repertoriul standard. David Nice, biograful lui Prokofiev, a spus în 2011: "Acum un deceniu, aş fi pariat că existau doar câţiva pianişti în toată lumea care puteau interpreta cum trebuie al doilea concert pentru pian al lui Prokofiev. Argerich nici nu voia să se atingă de el, Kissin întârzia să îl înveţe şi chiar şi Prokofiev, ca virtuoz, a avut mari probleme când a interpretat concertul cu Ernest Ansermet şi BBC Symphony Orchestra, în anii 1930, când i-a depăşit chiar şi lui dexteritatea".

Seara se încheie cu Simfonia a VI-a în si minor op. 54, de Dimitri Şostakovici. Compusă la finalul anilor `30, în plin elan revoluţionar şi având ca sursă de inspiraţie poemele lui Mayakovsky, Simfonia a VI-a urma să fie o compoziţie monumentală pentru solişti, cor şi orchestră dedicată lui Vladimir Ilici Lenin. Până la urmă, Şostakovici renunţă la acest unghi componistic şi anunţă la lansarea lucrării, în 1939:

”…În ultima mea simfonie, predomină muzica unei ordini contemplative şi lirice. Am vrut să transmit în ea starea de primăvară, bucuria, tinereţea…”.

London Symphony Orchestra a atins o asemenea faimă mondială, încât este recunoscută peste tot în lume doar prin simplele iniţiale ale numelui său – LSO. Încă de la crearea sa, în anul 1904, LSO şi-a asumat un rol de pionier pe care l-a păstrat cu mândrie şi l-a dezvoltat constant până în zilele noastre.  A fost prima orchestră britanică deţinută chiar de muzicienii care o compuneau, formulă păstrată până azi. A fost una dintre primele orchestre din lume care au făcut înregistrări pentru gramofon şi muzică de film, astăzi putându-se mândri cu faptul că este orchestra cu cele mai multe înregistrări din lume. A fost prima orchestră care a avut seri de transmisiune în direct pe un canal de televiziune. Acest spirit de pionierat există şi astăzi, LSO continuând să puncteze multe dintre evoluţiile importante ale vieţii orchestrale britanice şi mondiale, deopotrivă. LSO susţine peste 120 de concerte pe an şi a fost numită de Gramophone ca fiind una dintre primele cinci orchestre din lume.

Familia de artişti asociaţi LSO include nume de top: de la dirijori precum Sir Simon Rattle, Gianandrea Noseda sau François-Xavier Roth, la Michael Tilson Thomas şi André Previn, la colaboratori de lung parcurs printre care se numără unii dintre cei mai importanţi muzicieni din lume ai momentului, cum ar fi Bernard Haitink, Anne-Sophie Mutter, Mitsuko Uchida, Maria João Pires şi mulţi alţii.

Remarcat în anul 1998, în concursul internaţional Ceaikovski, Denis Matsuev a avut o evoluţie fulminantă, fiind considerat unul dintre cei mai proeminenţi pianişti ai generaţiei sale, virtuoz descinzând din cea mai grandioasă tradiţie pianistică rusă.

În prezent, pianistul Denis Matsuev colaborează cu cele mai cunoscute orchestre din lume, cum ar fi New York Philharmonic Orchestra, Los Angeles Philharmonic Orchestra, Chicago Symphony Orchestra, Philadelphia Orchestra, Pittsburg Symphony Orchestra, Berlin Philharmonic Orchestra, Munich Philharmonic, Bavarian Radio Symphony Orchestra, Staatskapella Dresden, Leipzig Gewandhaus Orchestra, Orchestre National de France, Orchestre de Paris, Orchestre Philharmonique de Radio France, London Symphony Orchestra, London Philharmonic, Royal Philharmonic Orchestra, Vienna Philharmonic Orchestra, Royal Concertgebouw Orchestra, National Symphony Orchestra,  BBC Symphony, “Philharmonia” Orchestra of London, Montreal Symphony Orchestra, Filarmonica della Scala, Orchestra of Accademia Nazionale di Santa Cecilia, Vienna Symphony, Israel Philharmonic şi Rotterdam Philharmonic, Oslo Symphony, National Orchestra of Belgium, Swiss Romande Orchestra, Lucerne Symphony Orchestra, Verbier şi Budapest Festival Orchestras, Maggio Musicale Fiorentino, NHK Symphony şi European Chamber Orchestra. De asemenea, el colaborează constant cu marile şi legendarele orchestre ruse, cum ar fi Filarmonica din Sankt Petersburg, Orchestra Mariinsky şi Orchestra Naţională Rusă.

PROGRAM

Luni, 2 septembrie, ora 20.00     

MARI ORCHESTRE ALE LUMII

Sala Palatului

ORCHESTRA SIMFONICĂ DIN  LONDRA

GIANANDREA NOSEDA dirijor

DENIS MATSUEV pian

Nikolai Rimski-Korsakov – Preludiul operei „ Legenda oraşului invizibil Kitej”

Serghei Prokofiev – Concertul nr. 2 în sol minor pentru pian şi orchestră, op. 16

Dmitri Şostakovici – Simfonia a VI-a în si minor, op. 54

Citiţi şi:

Orchestra Simfonică din Londra se aude pe 2 septembrie la Sala Palatului

Showbiz



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite