VIDEO FOTO Saga româncei Simona Maierean, femeia ajunsă la comanda unui avion de transport strategic NATO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Simona Maierean la manşa unui C-17 Globemaster III FOTO MApN/Facebook
Simona Maierean la manşa unui C-17 Globemaster III FOTO MApN/Facebook

Locotenent comandorul Simona Maierean (33 de ani), care este prima româncă licenţiată pentru a sta la manşa unui avion de vânătoare MIG-21 LanceR, a mai realizat o performanţă, a ajuns prima femeie din Europa care a primit certificarea de pilot comandant pentru o aeronavă de transport strategic din flota NATO, iar experţii susţin că ea a ajuns la o asemenea performanţă numai pentru că este foarte bine pregătită.

Simona pilotează un imens C-17 Globemaster III în cadrul programului „Strategic Airlift Command” cu sediul la Baza Aeriană Papa, lângă oraşul cu acelaşi nume din Ungaria. Unitatea este formată din militari din 12 naţiuni membre, Bulgaria, Estonia, Finlanda, Ungaria, Olanda, Lituania, Norvegia, Polonia, România, Slovenia, Suedia şi Statele Unite ale Americii. Unitatea funcţionează după conceptul NATO „Smart Defence”, care permite naţiunilor membre să aibă acces şi să utilizeze costisitoarele avioane de transport strategic fără a le avea în dotarea forţelor aeriene proprii. Militarii care operează aceste avioane provin din forţele aeriene ale ţărilor membre, iar aceştia sunt trimişi în diverse misiuni, nu numai în cele solicitate de naţiunea lor. În 2019, prin Strategic Airlift Command s-au realizat 2.288 ore de zbor, dar cadenţa misiunilor realizate cu avioane C-17 Globemaster III a crescut foarte mult în acest an pentru că sunt executate foarte multe zboruri cu materiale sanitare şi echipamente medicale pentru combaterea COVID-19.  

Echipaje de elită

„Selecţia personalului e extrem de dură, iar românii cooptaţi în această unitate, printre care şi Simona Maierean, au dovedit de ce sunt în stare. Aici sunt acceptaţi numai profesionişti de elită pentru că această unitate luptă cu timpul, lucrează aproape tot timpul contracronometru. Mai ales în situaţii de urgenţă, ei trebuie să facă transporturi strategice într-un timp cât mai scurt. Zboară cât mai repede cu putinţă în orice loc din lume. S-a dat ordinul şi pleacă imediat. Exagerând puţin, sunt ca nişte pompieri care merg rapid acolo unde este nevoie. 

În unitatea de transport strategic a NATO sunt acceptaţi numai profesionişti de elită, pentru că această unitate luptă cu timpul. Aurel Cazacu analist militar

Cei din echipaje nu au prea mult timp să pregătească în prealabil zborul şi sunt nevoiţi să facă faţă oricărei situaţii. Reglează lucrurile din mers în contextul în care o misiune nu prea seamănă cu precedenta, iar acest lucru se poate face numai de un echipaj cu adevărat profesionist. Oricum, în plină pandemie cu noul coronavirus, unitatea din care face parte Simona Maierean execută misiuni de urgenţă pentru aprovizionarea ţărilor aliate cu materiale sau echipamente sanitare necesare pentru atenuarea efectelor crizei medicale”, a precizat analistul militar Aurel Cazacu.

Zboară peste tot în lume

„Zburăm peste tot în lume. Dacă o misiune obişnuită este pregătită în câteva săptămâni, pentru cele de urgenţe realizate acum în pandemie avem la dispoziţie foarte puţin timp pentru planificare. Este un ritm de lucru total diferit. Trebuie să te mişti repede şi să-ţi foloseşti experienţa. Lucrăm în echipă şi facem ca planurile de zbor să fie gata rapid. Aşa s-a întâmplat şi în misiunile pe care le-am realizat pentru a transporta materiale medicale din Coreea de Sud în România.

pilot

Şi chiar era nevoie de acele echipamente”, spune Simona Maierean. Este vorba, între altele, de o misiune care a avut loc în urmă cu câteva luni şi care a presupus 40 de ore de zbor cu un C-17 Globemaster III, cu Simona Maierean la manşă, prin care s-au adus în România 100.000 de combinezoane de protecţie pentru personalul medical.

Lucrul în echipă

Până să zboare pe un astfel de avion al NATO, atunci când s-a decis să renunţe la aeronavele supersonice, Simona a trecut iniţial la manşa unui aparat de transport C-27J Spartan al Forţelor Aeriene Române. „Când am schimbat categoria de aeronavă, am făcut cursurile specifice acestui nou avion, după care au urmat orele de simulator, apoi orele de observator, în care stai în cabina avionului, pe al treilea scaun, şi observi manevrele şi tot ceea ce fac cei doi piloţi de la urcarea în aeronavă până la părăsirea ei după aterizare. Pentru mine, cea mai mare diferenţă a constat în trecerea de la zborul în simpla comandă la zborul în echipaj, în care modul de lucru este cu totul altul, iar îndatoririle sunt împărţite”, a povestit cu ceva timp în urmă Simona. 

C-17 Globemaster III, cărăuşul aerian al aliaţilor

C-17 Globemaster III este unul dintre cele mai mari avioane de transport strategic şi tactic din lume. Un astfel de aparat costă aproape un sfert de miliard de dolari, poate zbura fără realimentare 8.000 de kilometri, la un plafon maxim de 14.000 de metri şi cu o viteză maximă de 1.080 de kilometri pe oră. Este un aparat modern care a fost produs în numai 279 de unităţi de compania McDonnell Douglas. Un astfel de avion poate transporta până la 134 de militari total echipaţi sau materiale militare (chiar şi un tanc principal de luptă M1 Abrams) cu o greutate totală maximă de aproape 77 de tone. Chiar dacă este de dimensiuni apreciabile - anvergura aripilor depăşeşte 50 de metri, C-17 Globemaster III este operat de numai trei persoane, comandant, pilot şi expertul în încărcare-descărcare. Totuşi, în misiunile de durată, la bordul unei astfel de aeronave se pot afla două sau chiar trei echipaje. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite