Valeriu Gheorghiţă, replică pentru Vlad Voiculescu: Nu putem să aruncăm doze doar pentru că oamenii nu sunt pe liste

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa gov.ro
Sursa gov.ro

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-Covid-19, colonel dr. Valeriu Gheorghiţă, a asigurat, la Digi24, că dozele de vaccin nu se aruncă. El a explicat că există aproape zilnic situaţii în care acestea nu se consumă complet, putând fi folosite la imunizare chiar şi în următoarele câteva zile.

Dr. Valeriu Gheorghiţă a spus de ce sunt vaccinate în etapa a doua a strategiei şi persoanele tinere care nu au boli cronice, situaţie pe care ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a catalogat-o ca fiind o stare de fapt pe care nu a putut-o schimba la preluarea mandatului.

“Este o discuţie pe care am dezbătut-o foarte mult, înainte de elaborarea strategiei, alături de colegii mei. Strategia a fost elaborată în baza unor recomandări internaţionale ale OMS, ale Centrului European de Control al Bolilor şi Centrul de Control al Bolilor din SUA. Este un model adoptat în toate ţările. Din punct de vedere al sănătăţii publice, este la fel de important vaccinarea şi protejarea persoanelor tinere, active, care sunt implicate în menţinerea funcţionării infrastructurii critice, economiei, pentru că, în plus faţă de acest rol pe care îl au în societate, sunt cele care răspândesc virusul contacţilor prin faptul că sunt în general angajate şi lucrează în marile aglomerări urbane, unde incidenţa cazurilor de îmbolnăvire prin Covid-19 este de departe mult mai mare decât în mediul rural.

Din acest punct de vedere, plecând de la această situaţie şi realitate epidemiologică, plecând de la un concept de sănătate publică, este importantă protejarea personalului, persoanelor la risc - anume vârstnici şi persoane cu boli cronice - de riscul individual de a dezvolta o formă severă.

În acelaşi timp este important să-i protejăm pe cei care sunt activi, pe cei care pot şi răspândesc în mod real virusul, pentru că ei se întorc acasă, în familie, unde au un bunic, părinţi, persoane dragi cu boli cronice sau persoane vulnerabile.

În condiţii ideale, cred că nu ar fi trebui să existe nicio prioritizare, în condiţii în care aveam un număr disponibil de doze care să acopere tot necesarul.

Faptul că am plecat de la o distribuţie ponderată, anume un procent de 75% dintre doze şi dintre locurile în centrele de vaccinare alocate pentru persoanele la risc, respectiv 25% persoane care deservesc activităţi esenţiale, este un procent cât se poate de echitabil”, a afirmat, vineri seară, Valeriu Gheorghiţă, la Digi24.

„E aproape imposibil să faci programările astfel încât la sfârşitul zilei să nu mai rămână nicio doză“

Medicul a confirmat că există persoane care “sar rândul” în ceea ce priveşte prioritizarea la imunizare, însă impactul este minim.

“Nu neg că se întâmplă acest lucru. Eu cred că este minim, nu este semnificativ din punctul de vedere al impactului asupra numărului de doze de vaccin folosite.

Înţeleg că o problemă este legată de cele 1.200 de persoane care au fost vaccinate şi nu aparţineau etapei din strategie.

Vreau să spun că suntem în pandemie, într-o stare de criză medicală, avem aceste vaccinuri limitate, iar ele trebuie folosite într-o manieră cât se poate de bună, riguroasă, încât să beneficieze primele persoane care au cea mai mare nevoie de ele. Dar fiind flacoane multidoză, este aproape imposibil să faci programările astfel încât la sfârşitul programului de lucru să nu mai rămână nicio doză.

Sunt situaţii în care mai rămân una, două, trei sau patru doze, iar ele trebuie folosite şi nu vei avea întotdeauna garanţia că vei avea lângă tine persoane din aceeaşi etapă a strategiei.

Nu putem merge pe alternativa de a irosi dozele, doar pentru că persoanele nu se regăsesc în această etapă a strategiei.

Există măsuri de corectare a acestei situaţii prin existenţa listelor de aşteptare. Ele vor fi operaţionalizate. Deja s-a dispus către centrele de vaccinare să aibă posibilitate de listă de aşteptare ca persoanele să fie notificate către sfârşitul programului, atunci când rămân doze.

Dar din punctul de vedere al impactului, 1.300 de persoane la peste 550.000 de persoane vaccinate înseamnă undeva la 0,2-0,3%. Practic reprezintă numărul dozelor irosite. Cam două persoane pe centru, două doze pe centru în luna de când am început vaccinarea”, a explicat Gheorghiţă.

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat, vineri seară, la Digi24, că dacă ar fi permis doar vârstnicilor şi bolnavilor cronici să se vaccineze în etapa a doua, atunci “ar fi existat destui nesimţiţi care ar fi spus că sunt foarte bolnavi”.

El a anunţat că va sancţiona coordonatorii centrelor de vaccinare care imunizează “un amic, vecin”.

“Legea se încalcă şi acum şi nu se falsifică acte. Ceea ce am găsit noi că s-a întâmplat este că s-au dus şi, la mica înţelegere, fără să facă un dosar falsificat sau vreun document de genul acesta, pur şi simplu s-au dus şi pe baza unei prietenii – nu vreau să presupun altceva – şi-au făcut vaccinul. Lucrul ăsta este într-un fel anume.

Cred că dacă vrei să impui o regulă, trebuie să stabileşti la un moment dat şi o sancţiune. De aceea, săptămâna viitoare vom avea şi sancţiuni foarte clare în primul rând pentru cei care se găsesc dintr-o dată fie generoşi, fie cu un rost de business.

Înseamnă că dacă un coordonator al unui centru de vaccinare va binevoi să ia un vaccin care ar trebui să meargă către o persoană vârstnică sau către o persoană care are o boală cronică sau către o persoană care are cu adevărat nevoie şi să vaccineze un amic, vecin etc, va trebui să plătească pentru asta”, a spus Vlad Voiculescu. 

Pe aceeaşi temă: 

A doua tranşă de vaccin Moderna soseşte sâmbătă în ţară 

Valeriu Gheorghiţă: Din 16 februarie nu estimăm că vom mai avea aceste sincope în activitatea de vaccinare

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite