Suspect de proxenetism anchetat de DNA după ce a încercat să dea mită ca să scape de controlul judiciar

Suspect de proxenetism anchetat de DNA după ce a încercat să dea mită ca să scape de controlul judiciar

Imagine: Adevărul

Un bărbat care era cercetat sub control judiciar pentru proxenetism a fost reţinut de procurorii DNA Cluj şi a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă, după ce i-ar fi promis poliţistului care îl ancheta 15.000 de euro, din care o parte pentru procuror, pentru a clasa dosarul.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Cluj au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând de marţi, a unui inculpat, persoană fizică, pentru dare de mită şi cumpărare de influenţă.
 
„În perioada septembrie – 20 octombrie 2020, inculpatul, faţă de care era dispusă măsura controlului judiciar într-un dosar penal în care era cercetat pentru proxenetism, ar fi promis ofiţerului de poliţie care-l ancheta suma de 15.000 euro din care o parte ar fi urmat să ajungă la procuror pentru ca în schimb să obţină clasării în dosarul menţionat”, arată DNA, într-un comunicat de presă.
 
El va fi prezentat Tribunalului Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările