Peste 25.000 de cadre MAI au acţionat zilnic pentru respectarea regulilor privind limitarea răspândirii COVID-19

Peste 25.000 de cadre MAI au acţionat
zilnic pentru respectarea regulilor privind limitarea răspândirii COVID-19

Misiunile cadrelor MAI au vizat atât respectarea regulilor pentru limitarea răspândirii SARS-COV-2, cât şi prevenirea faptelor antisociale

Peste 25.000 de poliţişti, jandarmi, pompieri, poliţişti de frontieră, piloţi şi poliţişti locali au acţionat în medie pe zi pentru a verifica respectarea regulilor pentru limitarea răspândirii SARS-COV-2, cât şi pentru prevenirea faptelor antisociale.

Ştiri pe aceeaşi temă

În această perioadă, structurile MAI au acţionat integrat, în baza Planului General de Măsuri pentru creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor şi asigurarea climatului de ordine publică pe timpul sezonului estival - 2020, aprobat de Ministrul Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela. Astfel, în prima jumătate a sezonului estival, au acţionat în medie, zilnic, peste 25.000 de poliţişti, jandarmi, pompieri, poliţişti de frontieră, piloţi, poliţişti locali cu peste 8.000 de mijloace tehnice şi autospeciale”, transmite MAI. 
 
Misiunile acestora au vizat atât respectarea regulilor pentru limitarea răspândirii SARS-COV-2, cât şi prevenirea faptelor antisociale, astfel încât cetăţenii să se bucure în siguranţă de concedii şi timpul liber.
 
Numărul patrulelor a crescut faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut cu aproape 100%, fiind în medie 5.000 pe zi. 
 
Angajaţii MAI au acţionat în această perioadă şi împreună cu reprezentanţii altor instituţii ANAF, ANSVSA, reprezentanţi ai administraţiei publice locale, fiind realizate peste 7.800 de acţiuni comune, pentru respectarea legislaţiei în domeniu.
 
Poliţiştii, jandarmii şi poliţiştii de frontieră au intervenit, în perioada sezonului estival, la 224.791 de evenimente, fiind constatate peste 476.400 de contravenţii, în valoare de peste 165 de milioane lei.
 
În ceea ce priveşte infracţionalitatea sesizată, se înregistrează o scădere cu 22,5% a numărului de infracţiuni, faţă de anul 2020.
 
În perioada sezonului estival, angajaţii structurilor MAI au depistat 716 urmăriţi naţional sau urmăriţi internaţional, iar 7.704 autori au fost prinşi în flagrant.
 
Pe cele mai aglomerate drumuri naţionale şi autostrăzi, au fost prezenţi, zilnic, peste 1.500 de poliţişti rutieri, ale căror principale obiective au fost fluidizarea circulaţiei şi prevenirea accidentelor rutiere grave, fiind reţinute peste 30.000 de permise de conducere şi aproximativ 11.000 de certificate de înmatriculare. 
 
Acţiunile care au vizat creşterea siguranţei rutiere au avut ca rezultat scăderea cu 33,31% a numărului de accidente rutiere grave. 
 
Pentru supravegherea, monitorizarea şi controlul frontierei de stat, în medie zilnică, în punctele de trecere a frontierei, au fost la datorie peste 1.100 de poliţişti de frontieră, iar alţi aproximativ 2.500 au acţionat în cele 81 de sectoare de frontieră, fiind depistate peste 3.500 de persoane care încercau să intre ilegal în România. 
 
În perioada menţionată, poliţiştii de frontieră au confiscate bunuri în valoare de cca. 11 milioane de lei.
 
La rândul lor, efectivele Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă au desfăşurat aproximativ 63.000 de intervenţii pentru acordarea de sprijin în cazul unor urgenţe medicale sau al altor situaţii de risc pentru cetăţeni, fiind salvate peste 1.800 de persoane. 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: