UPDATE Instanţa supremă judecă mai repede contestaţia DNA privind ridicarea interdicţiei de părăsire a ţării de către Sebastian Ghiţă

UPDATE Instanţa supremă judecă mai repede contestaţia DNA privind
ridicarea interdicţiei de părăsire a ţării de către Sebastian Ghiţă

Sebastian Ghiţă a încălcat termenii controlului judiciar FOTO Inquam

Curtea Supremă a modificat termenul la care va analiza contestaţia DNA privind ridicarea interdicţiei de părăsire a ţării de către Sebastian Ghiţă, după ce fostul deputat a dispărut, încălcând termenii controlului judiciar.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE Poliţiştii au mers din nou, vineri, la locuinţa din Ploieşti a fostului deputat Sebastian Ghiţă, căutat de trei zile, pentru a-i aduce o citaţie a instanţei supreme care, în 5 ianuarie, urmează să judece contestaţia formulată de procurorii DNA după ce lui Ghiţă i-a fost ridicată interdicţia de părăsire a ţării din cadrul controlului judiciar pe cauţiune.

Potrivit unor surse judiciare, la locuinţa lui Ghiţă, polţiştii l-au găsit pe socrul acestuia, căruia i-au dat citaţia.

Poliţiştii i-au adus la cunoştinţă socrului fostului parlamentar faptul că pe 5 ianurie Ghiţă ar trebui să se prezinte la instanţa supremă.

Contestaţia DNA se va judeca mai repede cu aproape o lună, în 5 ianuarie 2017. Fostul deputat este căutat de poliţişti şi dat în consemn la frontieră de miercuri, pentru că nu a respectat obligaţiile din cadrul controlului judiciar, iar dacă ICCJ va decide schimbarea măsurii cu arestul la domiciliu sau arestarea preventivă, Sebastian Ghiţă va pierde cauţiunea de 60 milioane de lei.

În dosarul în care Sebastian Ghiţă, foştii şefi ai Parchetului Curţii de Apel Ploieşti Liviu Tudose şi Aurelian Mihăilă, fostul şef al IPJ Prahova Viorel Dosaru şi fostul şef al Direcţiei Generale Anticorupţie Prahova Constantin Ispas sunt judecaţi pentru fapte de corupţie, un complet de trei judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis, în 16 decembrie, cererea fostului deputat de ridicare a interdicţiei de părăsire a ţării "fără încuviinţarea organului competent”, aceasta fiind una dintre obligaţiile din cadrul controlului judiciar.

Decizia nu este definitivă şi a fost contestată atunci de procurorii DNA Ploieşti la Completul de cinci judecători al ICCJ. Instanţa supremă a stabilit pentru 30 ianuarie 2017 termenul de judecare a contestaţiei DNA, dar procurorii au cerut schimbarea termenului, pentru ca solicitarea să fie judecată mai repede.

Instanţa a admis, vineri, solicitarea şi a stabilit noul termenul de judecată în 5 ianuarie 2017.

Sebastian Ghiţă va pierde cauţiunea de 60 milioane de lei dacă instanţa supremă va decide arestarea sa, ca urmare a încălcării obligaţiilor controlului judiciar. Conform Codului de procedură penală, instanţa de judecată dispune prin hotărâre confiscarea cauţiunii, dacă măsura controlului judiciar pe cauţiune a fost înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive.

citeste totul despre: