UPDATE REZULTATE CAPACITATE 2013 Numărul de note mai mari de 5 a scăzut, dar un elev din Mehedinţi a primit 5 puncte după contestaţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Absolvenţii claselor a VIII-a vor afla astăzi locul pe care îl ocupă în ierarhia pe judeţ în funcţie de mediile finale de la Evaluarea Naţională, ierarhie ce va fi publicată pe site-ul admitere.edu.ro. În urma contestaţiilor de sâmbătă, a scăzut însă numărul elevilor care au luat note peste 5, de la 75,91% la 75,89%, conform datelor furnizate adevarul.ro de Ministerul Educaţiei.

UPDATE 17:05 - În urma contestaţiilor depuse sâmbătă la Evaluarea Naţională, Inspectoratul Şcolar al Capitalei a descoperit că notele a 18 lucrări de la Şcoala Gimnazială nr. 115 nu au fost afişate corect la aviziere, se arată într-un comunicat ISMB. Dintre cele 18 lucrări, în 8 cazuri nota afişată era mai mică decât cea de pe teză, iar în 10 cazuri nota afişată era mai mare.

Un singur candidat de la Şcoala 115 a avut notele mărite la ambele probe, respectiv Limba şi literatura Română şi Matematică. ISMB a mai precizat că iniţial se descoperiseră nereguli la cinci lucrări dintre cele contestate la şcoala respectivă, astfel că inspectorii au hotărât să verifice absolut toate lucrările de la centrul de examen.

„Corpul de Control al ISMB a constatat că, în aceste cazuri, se ridică suspiciuni de fraudă sau de neglijenţă şi, drept urmare, în cursul zilei de joi, va înainta dosarul întocmit Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, pentru investigaţii suplimentare“, se arată în comunicat.

UPDATE 13:28 - Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Mehedinţi va declanşa o anchetă după ce trei elevi de la Şcoala numărul 6 din Drobeta Turnu Severin, care au depus contestaţii la Matematică la Evaluarea Naţională, au obţinut note mai mari chiar şi cu cinci puncte.

Potrivit rezultatelor finale la Evaluarea Naţională afişate la şcolile din Drobeta Turnu Severin, trei absolvenţi de clasa a VIII-a de la Şcoala numărul 6 din municipiu, care au depus contestaţii la Matematică, au obţinut după finalizarea acestora note mai mari cu 2,40 puncte, 3,80 şi 5,30 puncte.

Astfel, dacă înainte de depunerea contestaţiei la Matematică, un elev a obţinut 4,40, după soluţionarea acesteia, el a primit nota 9,70. De asemenea, o colegă a elevului respectiv a obţinut iniţial nota 4,50 la Matematică, iar după soluţionarea contestaţiei a primit 8,30. Un al treilea elev a primit nota 10, tot la Matematică, după soluţionarea contestaţiei, iniţial fiind notat cu 7,60.

UPDATE 11:58 -  În urma contestaţiilor depuse sâmbătă, procentul elevilor care au luat peste 5 la Evaluarea Naţională a scăzut în loc să crească, cu câteva sutimi, de la 75,91% la 75,89%, potrivit datelor primite în exclusivitate de adevarul.ro.

Astfel, în urma contestaţiilor, mai mult de 123.000 de elevi, reprezentând 75,89%, au obţinut note peste 5 la Capacitate în urma rezolvării contestaţiilor. Cele mai bune rezultate s-au înregistrat în judeţul Brăila (88%), iar cele mai scăzute, în judeţul Olt (61%).

În niciun judeţ nu s-a înregistrat un procent de note peste 5 sub 60%. Pe discipline, situaţia notelor peste 5 se prezintă astfel: la Limba şi literatura română - 82%, la Limba şi literatura maternă – 93%, la Matematică – 71%, potrivit Ministerului Educaţiei.

Sâmbătă, 29 iunie, între orele 16.00 – 22.00, au fost depuse peste 10.000 de contestaţii, dintre care au fost acceptate în jur de 4.000. Cele mai multe contestaţii dintre cele acceptate au fost la Limba şi literatura română, peste 2.800, urmate de cele la Matematică, aproape 1.200 şi cele la Limba şi literatura maternă - 63.

Rezolvarea contestaţiilor a avut loc în perioada 30 iunie – 2 iulie. Afişarea finală a rezultatelor s-a realizat în ziua de miercuri, 3 iulie.


Următorul pas este completarea fişei de înscriere pentru repartizarea computerizată la liceu, în perioada 5-9 iulie, în funcţie de ultima medie de admitere la liceul dorit, de locul ocupat de elev în ierarhia locală, dar şi de numărul de locuri disponibile pentru fiecare specializare.

Conform rezultatelor parţiale de la Capacitate, afişate sâmbăta trecută la avizierele şcolilor, anul acesta, 75% din cei peste 123.000 de elevi care au participat la examen au obţinut note peste 5. Notele foarte bune se datorează subiectelor uşoare, în special celor de la Matematică, unde, spun profesorii, nu s-a mai putut face departajarea între elevii foarte buni şi restul, iar în acest caz, nu numai că vor creşte mediile de admitere la liceu, dar este posibil ca elevii cu adevărat buni să nu mai prindă loc la un liceu de top.

„Valoarea intrinsecă a unui elev nu mai este vizibilă, nu se mai vede diferenţa dintre un copil cu adevărat valoros şi unul mai slab la învăţătură. În condiţiile acestea, este posibil ca la un liceu foarte bun, cum este „Sf. Sava“, să intre elevi care nu fac faţă nivelului cerut.  S-a dorit să fie sprijinită masa, majoritatea, dar nu se face asta în detrimentul elitelor“, a spus directorul adjunct de la Colegiul Naţional „Sf. Sava“ din Capitală, profesorul de matematică Adrian Troie.

Calendar admitere liceu

  • 5-9 iulie - Completarea fişelor de înscriere
  • 6-10 iulie - verificarea fişelor de înscriere
  • 16 iulie - repartizarea computerizată
  • 17 iulie - afişarea listelor cu repartizaţii
  • 17-26 iulie - depunerea dosarelor la licee

Lista cu rezultatele finale la Evaluarea Naţională 2013 (Capacitate 2013) pentru fiecare judeţ în parte:

ALBA: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

ARAD: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

ARGEŞ: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

BACĂU: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

BIHOR: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

BISTRIŢA: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013 

BRAŞOV: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

BRĂILA: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

BUCUREŞTI: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

BUZĂU: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

CARAŞ-SEVERIN: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

CĂLĂRAŞI: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

CONSTANŢA: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

CLUJ: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013 

DÂMBOVIŢA: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

DOLJ: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

GALAŢI: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

GIURGIU: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

GORJ: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

HUNEDOARA: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

IALOMIŢA: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

IAŞI: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

MARAMUREŞ: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

MEHEDINŢI: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

MUREŞ: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

NEAMŢ: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

OLT: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

PRAHOVA: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

SATU MARE: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

SIBIU: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

SUCEAVA: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

SĂLAJ: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

TELEORMAN: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

TIMIŞOARA: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

TULCEA: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

VASLUI: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

VÂLCEA: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

VRANCEA: Rezultate finale Evaluare Naţională 2013

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite