După Brexit şi alegerile din SUA, dicţionarul Oxford declară „post-adevăr” cuvântul anului 2016

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cuvântul anului desemnat de dicţionarul Oxford poate dezvălui multe caracteristici ilustrative pentru lumea în care trăim. Iar anul acesta, acest cuvânt este foarte relevant: „post-adevăr”.

Cuvântul ales în acest an de dicţionarul Oxford este destinat să „reflecte în limbaj anul care trece”, „post-adevăr” fiind o alegere serioasă în comparaţie cu selectarea controversată de anul trecut a unui emoticon. În 2015, cuvântul anului nu a fost în sensul propriu-zis un cuvânt, ci a fost aleasă o pictogramă, un emoticon ilustrând o faţă cu lacrimi de bucurie, care a reprezentat etosul, starea de spirit şi preocupările anului. În 2014, cuvântul anului a fost „vape”, adică „a vapa”, ce înseamnă a fuma o ţigară electronică. În 2013, „selfie” a fost cuvântul ce a primit titlul de cuvântul anului de la editorii dicţionarului.

Apeluri la emoţie

„Post-adevăr” (post-truth) este definit în dicţionar ca un adjectiv care „se referă la sau care indică circumstanţele în care faptele obiective sunt mai puţin influente în formarea opiniei publice decât apelurile la emoţie şi credinţă personală”.

Editorii dicţionarului Oxford au declarat că termenul de post-adevăr a fost utilizat pentru prima dată într-un eseu din anul 1992 de către regretatul dramaturg sârb-american Steve Tesich în revista Nation. Tesich, scriind despre scandalul Irangate şi războiul din Golful Persic, a declarat că „noi, ca popor liber, am decis în mod liber că dorim să trăim într-o lume post-adevăr”. 

Potrivit editorilor dicţionarului, utilizarea termenului "post-adevăr", a crescut cu aproximativ 2.000% în 2016, comparativ cu anul trecut. Tendinţa de creştere în utilizare are loc „în contextul referendumului din Regatul Unit privind apartenenţa la UE şi al alegerilor prezidenţiale din Statele Unite ale Americii”.

„Există dovezi ale folosirii cuvântului post-adevăr dinainte de a fi utilizat în articolul lui Tesich, dar se pare că înainte era folosit cu sensul transparent - „după ce adevărul era aflat”-, şi nu cu noua sa implicaţie că adevărul în sine a devenit irelevant”, a explicat dicţionarul Oxford.

Dicţionarul a mai subliniat recenta extindere în sens a prefixului „post”, spunând că „mai degrabă decât referindu-se pur şi simplu la intervalul de timp după o anumită situaţie sau un eveniment - la fel ca în situaţia unui post-război sau post-meci”, în „post-adevăr” „post” a căpătat sensul de „care aparţine unui timp în care conceptul specificat a devenit neimportant sau irelevant”. Nuanţa, explică editorii dicţionarului, îşi are originea în mijlocul secolului 20 şi a fost folosit în formaţiuni cum ar fi „post-naţional” (1945) şi „post-rasial” (1971).

Politica post-adevăr

„Post-adevăr” este frecvent utilizat de către mass-media şi analişti politici pentru a descrie „politica post-adevăr” sau campanii politice care fac apel la emoţiile alegătorilor şi sunt adesea deconectate de la fapte. Termenul a apărut în titlurile unor articole din acest an, inclusiv în articolul New York Times „Epoca politică post-adevăr”, în articolul Washington Post „De ce era politică post-adevăr ar putea dăinui pentru un timp” şi în articolul The Guardian „Politicienii post-adevăr ca Donald Trump şi Boris Johnson nu sunt o glumă”.

„Nu este surprinzător faptul că alegerea noastră reflectă un an dominat de discursul politic şi social foarte încărcat”, a spus preşedintele dicţionarului Oxford, Casper Grathwohl. „Alimentat de creşterea reţelelor sociale drept sursă de ştiri şi de o neîncredere crescândă în fapte, „post-adevăr” ca un concept şi-a găsit baza lingvistică pentru ceva timp”.

„Post-adevăr” a fost inclus în OxfordDictionaries.com, iar editorii vor monitoriza utilizarea viitoare a acestui cuvânt pentru a vedea dacă el va fi inclus în ediţiile viitoare ale Oxford English Dictionary.

Rivalii „post-adevăr”

Celelalte cuvinte din lista scurtă rezumă, de asemenea, anul 2016 destul de bine:

Adulting - Practica de a se comporta într-un mod caracteristic unui adult responsabil, în special în îndeplinirea sarcinilor cotidiene, dar necesare.

Alt-dreapta - O grupare ideologică asociată cu puncte de vedere conservatoare sau reacţionare extreme, caracterizată printr-o respingere a politicii de masă şi prin utilizarea mijloacelor de informare online pentru a difuza conţinut în mod deliberat controversat.

Brexiteer - O persoană care este în favoarea retragerii Regatului Unit din Uniunea Europeană.

Chatbot - Un program de calculator conceput pentru a simula o conversaţie cu utilizatorii umani, în special pe internet.

Coulrophobia - Frica extremă sau iraţională de clovni.

Glass cliff - Folosit cu referire la o situaţie în care o femeie sau un membru al unui grup minoritar urcă pe o poziţie de conducere în circumstanţe dificile, unde riscul de eşec este mare.

Hygge - O calitate a convivialităţii confortabile şi intime, care dă naştere unui sentiment de mulţumire sau de bunăstare (considerată ca fiind o caracteristică definitorie a culturii daneze).

Latinx - O persoană de origine din America Latină sau un descendent (utilizată ca o alternativă de gen neutru sau non-binară la Latino sau Latina).

Woke - [Iniţial în utilizarea afro-americană] Alertă privind nedreptatea în societate, în special privind rasismul.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite