Vintilă Horia scria în Sfarmă Piatră alături de vârfurile publicisticii legionare: Alexandru Gregorian, Pan M. Vizirescu, Dan Botta, Dragoş Protopopescu, Toma Vlădescu, Ovidiu Papadima, Pan M. Vizirescu, Radu Gyr, Al. Brătescu Voineşti etc. etc.

Titlurile articolelor lui Vintilă Horia citate între ghilimele în paragrafele care urmează sunt mai mult decât evocatoare. Aflăm din ele că Hitler şi Mussolini reprezintau viitorul omenirii. Mai precis „Apariţia lui Mussolini este un evenimentul epocal“, „Adolf Hitler este o genială minte politică“, şi tot el „Adolf Hitler şi nu Napoleon este primul om politic al epocii moderne care merită calificativul de mare European“. Mai aflăm de la Vintilă Horia că „Hitler va salva Occidentul“, că „În spatele lui Hitler stă întreaga omenire care râvneşte la libertate“, că „Hitler va fi biruitor reprezentând idea cea nouă care învinge idea cea veche“ şi că „Fuhrerul a aşezat armata şi poporul german în fruntea capitolelor eroice ale lumii moderne“

Vintilă Horia credea că „Ordinea nouă crează numai binefaceri“, că „Alianţa cu Axa fereşte ţările de ororile pe care le-au cunoscut aliaţii Angliei“ şi că „Naţional-Socialismul este asemănător ca forţă şi ca întindere religiei în evul mediu şi artei în timpul renaşterii“.

În concepţia lui Vintilă Horia evreii erau vinovaţi de toate relele pământului: „Curentele semite au aruncat Occidentul în decadenţă“, iar „Israel voia să-şi facă o bogată patrie în România“.

Mai aflăm de la Vintilă Horia că „Generalul Antonescu a integrat România în ritmul Europei noi“, că „România şi-a regăsit destinul prin fapta generalului Antonescu“, că „Salvarea nu ne poate veni decât de la Antonescu singurul român nepătat şi bun“, că „Prin Antonescu România a recăpătat încrederea Reichului“, că „Antonescu a izbutit împlinirea unui miracol“ şi că în consecinţă „Portretul [lui Ion Antonescu] să îl punem la icoană“.

În sfârşit, democraţia era nenorocirea României: „Ne zvârcolim în democraţie ca într-o ţeapă pe care ne-am pregătit-o singuri“. Vintilă Horia avea şi o soluţie la această gravă problemă: „Nu vom reuşi să fim români decât rupând legăturile cu democraţia“.

Din cauza acestor articole violente care au elogiat şi susţinut regimuri totalitare care au dus la distrugerea Europei şi la zeci de milioane de victime, Vintilă Horia a fost şi rămâne condamnat pentru crime de război.

Dintr-un articol publicat la 30 ianuarie pe blogul ziarului Adevărul sub semnătura doamnei Cristina Hermeziu cu titlul „Cazul Vintilă Horia. Fiica scriitorului obţine în justiţie menţinerea titlului de «cetăţean de onoare»“ aflăm că Doamna Cristina Horia a avut câştig de cauză în justiţie în menţinerea titlului mai sus-menţionat acordat şi ulterior retras de Primăria oraşului Segarcea. Legea 217/2015 este clară: conform ei nu se pot ridica pe terenuri publice monumente sau plăci memoriale şi nu se poate face cultul sau onorarea criminalilor de război de către autorităţi centrale sau locale. Acordarea titlului de cetăţean de onoare a reprezentat o încălcare a acestei legi. Talentul literar al lui Vintilă Horia nu este obiectul acestui text sau al legislaţiei din România. Evaluarea operei literare a lui Vintilă Horia rămâne nestânjenită la nivelul criticii literare şi al organizatorilor de simpozioane conform libertăţii de exprimare existente.

Aflăm din articol ca Vintilă Horia a fost „...distins cu premiul Goncourt, dar [el a fost şi] autor, în tinereţe, al unor articole de propagandă fascistă [şi că] ...acuzaţiile aduse de Tribunalul Poporului în urmă cu 70 de ani au prevalat într-o primă fază în interpretarea contestatei legi 217/2015 privind crimele contra umanităţii şi crimele de război“. Mai suntem informaţi că „...Cristina Horia, fiica scriitorului, s-a adresat tribunalului Dolj cerând anularea Hotărârii ... prin care se retrăsese titlul de «cetăţean de onoare» acordat tatălui său“. Doamna Hermeziu ne informează că dosarul a avut mai multe termene şi că pentru că „... în termen de 15 zile nu s- a depus nici o cerere de recurs, sentinţa se consideră definitivă“.

Doamna Hermeziu citează „în exclusivitate“ pe Doamna Cristina Horia care afirmă că „acuzaţia friza delirul persecutor“ şi că „rezoluţia face dreptate şi incită [sic] la căutarea adevărului, la curajul de a-l accepta şi la bun simţ. A-l acuza pe tatăl meu ca fiind criminal de război fără nici o urmă de crime...şi a te baza pe câteva articole din tinereţe, scoţând fraze din context denotă o rea intenţie cu bătaie politică şi arată orbirea voluntară a unor sectoare ale societăţii“. Doamna Horia mai afirmă că această decizie a Tribunalului arată „absurdul acuzării“ şi speră că hotărârea judecătorească să „servească şi pentru alte cauze similare“.

Nu ştim la ce alte cauze similare se referă doamna Cristina Horia. Ştim însă că domnia sa nu face parte din categoria copiilor de criminali de război care regretă faptele părinţilor. Dimpotrivă. Domnia sa se preface că nu înţelege că articolele lui Vintilă Horia au constitut nu numai justificarea politicii naziste la nivel continental, dar şi un îndemn implict la crimă. Vintilă Horia şi camarazii săi de la Porunca Vremii sunt responsabili prin propaganda fascistă şi nazistă făcută de ei şi de crimele antisemite ale regimului Antonescu din Moldova, Basarabia, Bucovina şi Transnistria.

Doamna Cristina Horia ignoră deliberat nu numai abjectele articole de propagandă nazistă ale tatălui său, dar şi scrierile sale mai recente care denotă aceeaşi gândire totalitar-fascistă. Există aici o evidentă continuitate.

Să răsfoim „Jurnal de sfârşit de ciclu 1989-1992”, editura Vremea, 2017. Vom găsi aceleaşi înclinaţii fasciste ale lui Vintilă Horia ca şi în tinereţe pigmentate cu rasism şi cu admiraţia faţă de diverse figuri totalitare.

Câteva citate în acest sens din „Jurnal de sfârşit de ciclu 1989-1992”:

• „Mi-a plăcut întâlnirea [cu Pinochet] pentru că acest personaj, socotit de către presa occidentală drept un dictator, este un conducător înnăscut, aşa cum era şi Antonescu, fără să fie un om politic”, p. 114

• „... cred că e posibil să descrii un stil viril românesc, gândindu-ne la Ştefan el Mare, Mihai Viteazul, Iancu Jianu, Mihai Eminescu, Mareşalul Antonescu, Corneliu Codreanu, bărbaţi frumoşi, eroi de toate nuanţele, modele de virtute… şi, mai bine zis, de perfecţiune sau de încercare către perfecţiune la un mod foarte românesc”, p. 89

• „Distrugerea bisericilor, ţiganizarea rasială a poporului român, uciderea elitelor, desfiinţarea peisajului odată cu dărâmarea satelor, înlocuite cu blocuri de beton mizerabil, făceau parte din acest holocaust personal”. p.18

• „… procesul ţiganizării neamului românesc, început de Ceauşescu, face parte, probabil, din planul de lichidare a României, hotărât la Yalta sau în altă parte, constituie o parte din acest plan, un fragment din strategia de genocid”. p. 431

• „pe de o parte ţiganii, pe de alta «străinii» de la putere, cei deformaţi de Marxism, şi care nu au nimic în comun cu tradiţia şi nici cu viitorul poporului român, constituţie alte două extreme, de astă dată, înjositoare şi distrugătoare. Lupta se va da, se dă încă de pe acum, între o elită basarabo-creştină şi o majoritate ţigano-marxistă”. [se referă la România imediat de după revoluţia din 1989] p. 587

• „comunismul şi capitalismul produc acelaşi efect, regim distrugător de suflete: În Orient, comunismul a fost distrugător nu numai de bogaţii şi de peisaje, dar şi de suflete; în Occident, capitalismul fără frâu a dus mai mult sau mai puţin la acelaşi rezultat” p.26

Doamna Hermeziu nu prezintă cu acurateţe decizia Tribunalului Dolj. Dacă ar fi aprofundat puţin situaţia reală ar fi aflat că soluţia adoptată pe fond de Tribunalului Dolj nu este executorie şi nu este definitivă. Există posibilitatea ca partea pârâtă să declare recurs. Cererea de recurs se depune în termen de 15 zile după primirea comunicării cu motivarea deciziei. Dar motivarea deciziei nu a fost comunicată, deci recursul la Curtea de Apel Craiova nu se poate face încă. Există, de asemenea, şi alte căi de atac împotriva acestei decizii nedefinitive a justiţiei.

Ar fi fost corect ca doamna Cristina Hermeziu să-şi informeze cititorii că procesul în cauză nu aduce atingere cu nimic condamnării lui Vintilă Horia pentru crime de război şi se desfăşoară în afara limitelor dreptului penal, legile din sfera penală nefiind deci aplicabile în acest caz. Articolul ar fi fost de asemenea mai echilibrat dacă doamna Hermeziu ar fi prezentat şi punctul de vedere al Institutului Wiesel. Doamna Cristina Hermeziu, care se mândreşte cu faptul că „nu aşteaptă validarea istoriei“, nu este la primul text publicat despre Vintilă Horia în care simulează imparţialitatea făcând de fapt direct şi indirect elogiul său. Ar fi interesant de aflat dacă doamna Hermeziu şi-ar permite să scrie în publicaţiile franceze la care colaborează un text în oglindă cu acesta despre poetul Robert Brasillach, executat după căderea regimului Petain-Laval pentru crime similare cu cele ale lui Vintilă Horia. În orice caz, ar fi foarte util ca doamna Hermeziu să recitească scrierile politice mai vechi şi mai noi ale lui Vintilă Horia. Poate va înţelege că şi cuvintele pot ucide.

Acest text a fost scris de autorul său în capacitatea sa exclusiv privată şi nu reprezintă opiniile sau punctul de vedere al instituţiilor la care acesta este asociat.