A luat mită ca să avizeze lucrările de reabilitare termică a unor blocuri din Capitală

A luat mită ca să avizeze lucrările de reabilitare termică a unor blocuri din Capitală

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv pentru 30 de zile, a unui inculpat, reprezentant legal al unei firme private, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de luare de mită.

Ştiri pe aceeaşi temă

Procurorii au constatat că în cursul lunii august 2019, în calitate de reprezentant legal al unei firme private, inculpatul ar fi pretins de la reprezentanta unei alte societăţi comerciale (martor), suma de 267.840 lei, reprezentând un comision de 2% din valoarea totală a facturilor emise şi încasate de ultima societate, în baza a două contracte de Reabilitare termică a unor blocuri de locuinţe din Bucureşti, pentru ca, în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu de supervizare a lucrărilor realizate în baza celor două contracte, să aprobe situaţiile de lucrări, ataşamentele aferente şi să emită certificatele de plată către societatea respectivă, documente fără de care nu ar fi fost posibilă încasarea contravalorii facturilor emise, arată DNA într-un comunicat. 

Potrivit unui contract de prestări de servicii încheiat cu o primărie de sector din Bucureşti, inculpatul ar fi trebuit să verifice şi să semneze situaţiile de lucrări, ataşamentele (pozele şi măsurătorile) aferente lucrărilor executate în cadrul contractelor de reabilitare termică încheiate de diferite firme cu primăria de sector şi totodată să certifice că sumele solicitate la plată sunt aferente lucrărilor executate.

În perioada 20 octombrie 2019 - 14 aprilie 2020, inculpatul ar fi primit suma pretinsă în mai multe tranşe, ultima, în sumă de 35.000 euro, fiind încasată la data de 14.04.2020, când s-a constatat infracţiunea flagrantă. În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra sumei de 40.000 lei aflată într-un cont bancar aparţinând inculpatului, în vederea confiscării speciale.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările