S-a adoptat proiectul care aduce amenzi mari pentru cei care nu-şi declară animalele de companie la Primărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Locuitorii Capitalei care deţin animale vor trebui să le declare autorităţilor, riscând altfel o amendă între 500 şi 1.000 de lei. Proiectul a fost adoptat azi de către Consiliul Primăriei Bucureşti cu o largă majoritate.

Proiectul adoptat va pune în mişcare un recensământ al animalelor cu stăpân, urmând ca Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) să organizeze o bază de date unde se vor regăsi, în permanenţă, informaţii despre animalele deţinute. Stăpânii acestora vor fi obligaţi să informeze autorităţile inclusiv atunci când animalele se înmulţesc sau mor.

Potrivit textului hotărârii, declararea animalelor de către cetăţeni se poate realiza personal la sediul Autorităţii pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor (ASPA) şi în alte locaţii stabilite ulterior sau digital, prin transmiterea online a informaţiilor către ASPA.

Obligaţiile proprietarilor şi amenzile propuse în proiect

Potrivit proiectului, în cazul decesului sau înstrăinării animalului, proprietarii au obligaţia permanentă de a informa în termen de 15 zile ASPA în vederea operării modificărilor în baza de date.

Totodată, proprietarii au obligaţia permanentă de a informa ASPA despre dobândirea unui animal sau fătarea de pui de către cel aflat în proprietate, în termen de 15 zile. Anunţarea se poate realiza personal sau prin transmiterea online a informaţiilor.

”Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă refuzul de a da date, furnizarea de date eronate sau incomplete recenzorilor de către proprietarii animalelor deţinute pe spaţiu privat. În acest caz, amenda este cuprinsă între 500 şi 1000 de lei”, se mai arată în proiect.

De asemenea, este contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 400 şi 600 de lei neinformarea ASPA în termen de 15 zile de la data decesului sau înstrăinării animalului.

Neinformarea ASPA în termen de 15 zile de la data dobândirii sau fătări unui animal se sancţionează cu amendă de la 400 la 600 de lei.

”Obiectivele generale ale proiectului sunt realizarea unei baze de date cu privire la numărul de animale cu proprietar pe baza municipiului Bucureşti, controlul reproducţiei animalelor de rasă comună, împiedicarea abandonului puilor animalelor de rasă comună şi animalelor adulte pe domeniul public al municipiului Bucureşti şi responsabilizarea proprietarilor de animale cu privire la obligaţiile ce le revin referitoare la creşterea şi întreţinerea acestora”, se mai arată în proiect.

Specialiştii Primăriei Capitalei precizează că în România nu s-a efectuat niciodată un recensământ al animalelor de companie, neexistând decât nişte estimări în acest moment.

”Se aproximează în România număr de circa 11 milioane de animale de companie dintre care 4 milioane ar fi câini şi 4,2 milioane ar fi pisici. În Bucureşti se estimează că o familie din trei ar avea un animal de companie”, se arată în raportul de specialitate care însoţeşte proiectul

București



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite