FOTO Balurile Bucureştiului de altădată: nopţi lungi împărţite între dansuri şi ţinute de gală, jocuri de societate, teatru, baluri mascate şi dueluri la crăpatul zilei

FOTO Balurile Bucureştiului de altădată: nopţi lungi împărţite între dansuri 
şi ţinute de gală, jocuri de societate, teatru, baluri mascate şi 
dueluri la crăpatul zilei

Bal la Palatul Ştirbei. FOTO fundatiacaleavictoriei.ro

Distracţia nu s-a născut azi şi nici măcar ieri, ea există din totdeauna, iar lipsa tehnologiei actuale îi împingea pe oameni la adevărata socializare, secolul XIX fiind începutul mondenului bucureştean, din care astăzi n-au mai rămas decât mici rămăşiţe, spun istoricii.

Ştiri pe aceeaşi temă

În Bucureştiul de altădată una dintre cele mai importante distracţii existente erau balurile. Se ţineau la casele marilor boieri, fie chiar la Teatrul Naţional, invitaţii erau dintre burghezi sau chiar dintre personalităţile vremii.
Baluri de sezon, baluri cu spectacol teatral, baluri cu muzică, baluri mascate, unele erau mai liberale, altele, de obicei clasic. Indiferent de anotimp sau de ocupaţie, bucureştenii iubeau viaţa şi se distreau de cele mai multe ori până de dimineaţă.

„Balurile bucureştene erau împărţite după nivelurile de importanţă. De exemplu, după Postul Paştelui, primul bal se ţinea în casa familiei Şuţu, era primul bal al sezonului. Ei erau mai liberali spre deosebire de alte familii boiereşti, acceptau şi persoane politice, artistice, nu neapărat de viţă nobilă. Nimic nu era întâmplător, se trimiteau invitaţii din timp. Ulterior a apărut acel Almanach de High Life, scos de cronicarul monden Claymoor, pe numele real Mişu Văcărescu. Publicist la ziarul «L'Independance roumaine», Claymoor era cel care publica cronica acestor evenimente, descria vestimentaţia doamnelor, atmosfera de la bal, muzica. În acel almanah apărea o listă a păturii mondene, cu adresele lor, cu ziua în care primesc invitaţi şi aşa mai departe”, povesteşte istoricul bucureştean Cezara Mucenic.

Istoricul vorbeşte despre o ordine care era atent respectată inclusiv în materie de distracţie. Oricine de acelaşi rang sau de rang apropiat putea veni în vizită în funcţie de cum era scris în almanah, tot aici menţionându-se şi casele de vară unde oamenii se refugiau de arşiţa de la oraş. Balurile, foarte numeroase, erau împărţite pe luni. Familiile domnitoare Bibescu, Ghica, Ştirbei aveau propriile case destinate balurilor, erau folosite ca „palate de ţeremonie”.

Viaţa mondenă, schimbată de venirea lui Carol I

O dată cu venirea lui Carol I la conducerea Principatelor Româneşti, fostele case ale lui Dimitrie Golescu, de pe Calea Victoriei, au devenit reşedinţa principelui, ulterior transformată în Casa Regală.
Dacă până la venirea principelui vestimentaţia era grecească şi mai apoi franţuzească, principesa şi ulterior regina Elisabeta a introdus costumul naţional ca vestimentaţie de bal. Până atunci ţinuta era sub influenţa domnilor fanarioţi.

„La începutul secolului XIX, odată cu ocupaţia rusească, societatea românească a abordat moda franţuzească, ofiţerii ruşi fiind toţi sub această influenţă. Atunci doamnele au recurs rapid la această influenţă: revistele, magazinele şi vestimentaţia erau de influenţă franţuzescă. Călători străini chiar au remarcat în jurnalele lor de călătorie că doamnele purtau cele mai noi haine franţuzeşti, pe când bărbaţii au rămas pe moda grecească. O dată cu implicarea familiei regale, principesele sunt cucerite de costumaţia ţărănească de gală, pe care le purtau ţărăncile în momentele importante. Astfel încep să apară balurile cu tematică vestimentară ţărănească”, mai explică Cezara Mucenic.

Această schimbare în mondenul bucureştean din a doua partea a secolului XIX, favorizează clasa studenţească, tinerească. Aceştia nu-şi permiteau niciodată vestimentaţie la modă, dar acum puteau împrumuta costume de port popular. Potrivit istoricilor, fenomenul s-a accentuat odată cu venirea principesei Maria, care s-a îndrăgostit de frumuseţea costumului naţional şi l-a ridicat la rangul de ţinută de gală.

Baluri mascate, teatru ad hoc

Specialiştii explică despre existenţa unor baluri mascate tot mai populare printre burghezia bucureşteană, dar şi despre balurile cu spectacol, unde aveau loc nişte numere ad hoc de teatru. „Dintre invitaţi se alegeau actorii, aceştia se pregăteau apoi din timp. Tot la baluri existau momente muzicale. Printre marii artişti invitaţi se numără şi marele compozitor Franz Liszt. Dar la aceste evenimente mai cântau şi doamnele. În mod tradiţional, toate tinerele de rang înalt făceau şcoala acasă. Învăţau mai multe limbi străine, dar şi un instrument muzical, de obicei pianul. Dintre ele s-au dovedit unele cu talent, care au urmat cursuri în străinătate. Cu toate astea, femeile nu cântau în mod public, doar la ocaziile între apropiaţi, la baluri de obicei”, mai adaugă istoricul.

Balurile bucureştene erau evenimente complexe compuse din dans, muzică, poezie şi, de multe ori, teatru. Se terminau de cele mai multe ori spre dimineaţă. Muzica era cântată de orchestre de profesionişti, marile case de boieri având un spaţiu sepcial amenajat pentru instrumentişti. Este şi cazul casei Şuţu, actualul Muzeu al Bucureştiului, unde putem vedea un spaţiu gol amenajat deasupra sălii principale.

„Dansurile erau specifice muzicii de baluri, deja se dansa valsul, dansurile clasice. Toate persoanele învăţau să danseze. Exista un protocol oarecum obligatoriu. Domnişoara respectivă îşi nota pe un carneţel domnii cu care a dansat. Fetele erau întotdeauna însoţite fie de părinţi, fie de o rudă apropiată mai în vârstă. Bărbaţii învăţau de asemenea să danseze, existau instructori de dans la care lumea bună apela”, a mai spus istoricul Cezara Mucenic.

Carol I era pentru o rigoare şi o ordine morală strictă, pe care a aplicat-o inclusiv în viaţa mondenă bucureşteană. El este cel care a interzis duelul între ofiţeri, pentru că nu putea interveni în afară armatei. Cu toate astea însă, multe baluri se terminau cu dueluri. Un exemplu celebru este cel dintre Ministrul de Externe Alexandrul Lahovari şi primarul Bucureştiului Nicolae Filipescu, confruntare în care Lahovari şi-a întâlnit sfârşitul.

„Existau şi situaţii delicate când domnişoarele de onoare au fost implicate în nişte legături care nu erau la nivelul moral normal al vremii. Ofiţerii implicaţi erau îndepărtaţi rapid din garda regală, iar fata trimisă la părinţi. Riguarea morală era foarte importană în persoanele de rang şi nu numai”, a mai spus istoricul bucureştean.

Vinul, şampania şi berea

În ceea ce priveşte mâncarea şi băutura, acestea erau dintre cele mai alese, spun speciliştii. Erau baluri în care exista şi un moment al mesei sau altele în care existau doar nişte bufeturi, acest aspect varia în funcţie de durata şi importanţa evenimentului. Totul se prepara în casa responsabilă de organizarea evenimentului, aceştia ajutându-se de multe ori cu marile restaurante ale oraşului, de prestigiu internaţional. Restaurantul Capşa sau cel al hotelului Bucureşti sunt doar câteva dintre cele care aprovizionau inclusiv Casa Regală. Vinul românesc şi cel franţuzesc era băutura de bază, cu toate că şi berea şi-a făcut încet apariţia la balurile mondene şi asta mai ales pentru că regele era de origine germană şi el însuşi bea bere.

„Berăriile au început să apară la începutul secolului XIX, celebra era cea a lui Luther, furnizor pentru casa regală. Totodată se bea şampania franţuzească, dar şi vin produs tocmai de cei care organizau balurile. Aşa se întâmpla şi în cazul familie Ştirbei care avea propiile vii”, conchide istoricul Mucenic. 

Peste toate locurile unde se ţineau balurile bucureştene, cele de la Teatrul Naţional au fost considerate cele mai prestigioase, sala teatrului fiind inaugurată în 1852.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările