PUN îl retrage pe Vlad Ţurcanu din alegerile din Hânceşti în favoarea lui Grigore Cobzac: Are cele mai mari şanse de a învinge candidaţii PSRM şi PDM

PUN îl retrage pe Vlad Ţurcanu din alegerile din Hânceşti în favoarea lui Grigore Cobzac: Are cele mai mari şanse de a învinge candidaţii PSRM şi PDM

Liderul Partidului Unităţii Naţionale (PUN), Octavian Ţîcu, a anunţat marţi, 28 ianurie, într-o conferinţă de presă, că formaţiunea sa a luat decizia de a retrage candidatura lui Vlad Ţurcanu din alegerile parlamentare noi din circumscripţia Hânceşti, pentru a-l susţine „necondiţionat” pe fostul deputat PLDM şi ex-candidatul Blocului ACUM la alegerile parlamentare din 24 februarie, Grigore Cobzac.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Nu ne-am dorit şi nu ne dorim să rupem voturile pentru victoria unui candidat proeuropean şi cu convingeri româneşti pe care şi le-a asumat. Demonstrăm unitate prin felul prin care ne poziţionăm în raport cu alegerile de la Hânceşti şi spunem că circumscripţia Hânceşti trebuie să aparţină hânceştenilor. Ei au nevoie nevoie de un om care îi reprezintă într-adevăr şi nu aparţine unui Gaţcan de la Ungheni, unei Stamate de la Chişinău sau unui Chirtoacă de la Coloniţa”, a declarat Octavian Ţîcu.

La alegerile parlamentare din 24 februarie, Grigore Cobzac a obţinut locul doi pe circumscripţia Hânceşti, în spatele democratului Alexandru Botnari, cel care recent şi-a depus mandatul de parlamentar. Grigore Cobzac a fost candidatul Blocului ACUM, condus la acea vreme de Maia Sandu şi Andrei Năstase.

Precizăm că Partidul Acţiune şi Solidaritate a anunţat că ex-ministra Justiţiei, Olesea Stamate, este candidatul PAS în alegerile din Hânceşti. Iar PPDA a anunţat că nu va avea propriul candidat în acest scrutin şi că va sprijini pe unul din candidaţii înregistraţi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările