Igor Boţan, despre situaţia din Kazahstan: Consecinţele sunt sumbre

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Igor Boţan FOTO  IPN
Igor Boţan FOTO  IPN

Pentru a evita un scenariu similar celui din Kazahstan, Republica Moldova trebuie să-şi întărească securitatea şi să se apropie de comunitatea europeană. Este opinia expertului Igor Boţan şi a fost expusă în cadrul unei dezbateri publice, organizate de IPN.

Potrivit expertului, Republica Moldova nu are alternativă decât să devină un stat previzibil şi să atragă simpatia marilor actori internaţionali, care-i vor oferi protecţie şi potenţial de dezvoltare economică.

Botan spune că evoluţiile din Kazahstan ar trebui să reprezinte o lecţie şi pentru autorităţile de la Chişinău şi să le determine să găsească soluţii pentru consolidarea securităţii Republicii Moldova. 

Potrivit lui, un astfel de exerciţiu poate fi realizat prin reforme sistemice care vor apropia Republica Moldova de spaţiul valoric european.

„Securitatea Republicii Moldova constă în apropierea de spaţiul european, să se integreze în spaţiul european, să se califice pentru a fi acceptată în această comunitate europeană. O ţară mică cum este Republica Moldova într-o astfel de situaţie trebuie să fie consecventă, să-şi articuleze foarte clar interesele. Marele potenţial al Republicii Moldova, dacă are un comportament predictibil, este atragerea simpatiilor marilor jucători şi din acest punct de vedere securitatea Republicii Moldova poate fi garantată mult mai abitir decât prin forţe militare”, a spus Igor Boţan.

Mai mult, expertul anticipează evoluţii nefaste ale situaţiei din Kazahstan, în condiţiile în care preşedintele kazah, Kasîm-Jomart Tokayev, numeşte revoltele sângeroase din ţara sa drept „o tentativă de lovitură de stat”. Potrivit lui Boţan, prezenţa contingentului militar al Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă trezeşte suspiciuni şi îngrijorare.

„Consecinţele sunt sumbre. Dacă în Kazahstan e vorba de o luptă a clanurilor, atunci de ce în această luptă trebuie să fie introduse forţe armate străine? Trezeşte îngrijorare faptul că un şef de stat spune că ţara lui a făcut cadouri fostelor republici sovietice şi le poate oricând revendica. În Kazahstan a fost nevoie de toată legenda teroristă pentru a justifica introducerea forţelor din cadrul Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă. Despre acest lucru a vorbit şi preşedintele Tokayev în adresarea sa către naţiunea kazahă, în timpul căreia a făcut referire la 20 de mii de terorişti. Ulterior, experţii au atras atenţia că postarea preşedintelui Tokayev, de-o manieră foarte stranie, a fost ştearsă. Acest lucru arată că situaţia evoluează foarte rapid şi autorităţile kazahe nu reuşesc să aranjeze lucrurile într-o manieră logică”, a mai spus Igor Boţan.

Dezbaterea publică organizată de Agenţia de presă IPN cu tema „Situaţia din Kazahstan: ecouri până în Moldova”, este a 221-a dezbatere din cadrul proiectului „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susţinut de către Fundaţia germană „Hanns Seidel”.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite