BNM explică oscilaţiile de curs valutar din ultimele luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lei moldovenesti Moldova euro bancnote FOTO Shutterstock

Deprecierea relativă a leului moldovenesc faţă de euro din ultimele luni, în general, se explică prin aprecierea euro faţă de dolarul SUA, precum şi faţă de alte valute pe pieţele internaţionale. Totodată, se observă şi o tendinţă de stabilizare a acestui trend în ultima perioadă, transmite IPN.

Cursul de schimb al leului moldovenesc faţă de euro oscilează reflectând cererea şi oferta pe piaţa valutară internă, dar şi modificarea ratei de schimb pe pieţele valutare internaţionale.

„Banca Naţională intervine în caz de necesitate pe piaţa valutară în scopul diminuării fluctuaţiilor valutare excesive prin procurări sau vânzări de valută, având în arsenalul său un spectru larg de instrumente de intervenţie. Voi reitera că BNM nu prognozează şi nu ţinteşte cursul de schimb, obiectivul său fundamental  fiind asigurarea şi menţinerea stabilităţii preţurilor”, a declarat guvernatorul Băncii Naţionale, Octavian Armaşu, într-un interviu pentru presă.

Potrivit guvernatorului, BNM analizează evoluţiile cursului leului moldovenesc în raport cu monedele principalilor parteneri comerciali ai Republicii Moldova în baza cursului de schimb nominal efectiv  şi a celui real efectiv. Aceştia sunt indicatorii cel mai des utilizaţi în analiza competitivităţii externe.

„Cursul de schimb nominal efectiv se calculează ca o medie ponderată a cursurilor bilaterale ale  leului moldovenesc în raport cu valutele străine, iar cursul real efectiv ia în calcul şi inflaţia. În funcţie de ponderea ţărilor în comerţul extern al Republicii Moldova (atât import, cât şi export) au fost selectate valutele a 17 ţări, principalele fiind România, Rusia, Ucraina şi unele ţări din zona euro”, explică Octavian Armaşu.

Analizând dinamica indicelui cursului real efectiv din ultimii ani, Banca Naţională remarcă o tendinţă de apreciere începând cu a doua jumătate a anului 2019 şi până în trimestrul III 2020, după care a urmat o evoluţie descendentă, de corecţie.

În anul 2020, în valori medii, leul moldovenesc s-a apreciat în termeni reali cu 5,9%, în condiţiile în care valutele mai multor ţări cu economii emergente au pierdut poziţii faţă de dolarul SUA.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite