În ianuarie, Republica Moldova cumpără gaze de la Gazprom cu 646 de dolari pentru o mie de metri cubi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
gazprom conducta

Preţul de achiziţie al gazelor naturale, furnizate de Gazprom către Moldovagaz, constituie în luna ianuarie 646 de dolari pentru o mie de metri cubi, reieşind din formula de calcul inclusă în contractul în vigoare.

Majorarea preţului în comparaţie cu cel din lunile noiembrie şi decembrie are loc în condiţiile creşterii continue a cotaţiilor la bursele europene de gaze, precum şi ridicării  costului coşului de produse petroliere cu care este corelat preţul de achiziţie al gazului, notează Moldovagaz într-un comunicat de presă, citat de IPN.

Compania precizează că va depune toate eforturile pentru a achita în termenele stabilite şi integral plăţile pentru livrările curente şi astfel se va garanta neîntreruperea procesului de furnizare a gazelor.

Republica Moldova a achitat companiei ruseşti Gazprom pentru luna noiembrie un preţ de achiziţie de 450 de dolari pentru o mie de metri cubi.

Pentru marţi, 11 ianuarie, o conferinţă de presă la subiectul situaţiei pe piaţa gazelor a anunţat vicepremierul Andrei Spînu, unul din negociatorii noului contract de livrare a gazelor naturale în ţară.  

Republica Moldova

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite