O cerere receptată, însă neglijată: independenţă pentru Transnistria

În contextul remodelării frontierelor stabilite în clipa destrămării URSS (25 decembrie 1991), chiar şi prin forţă generată de dreptul la autodeterminare al popoarelor sau grupurilor minoritare, repetata cerere de recunoaştere a independenţei Transnistriei de către Republica Moldova şi Kremlin îngrijorează cancelariile diplomatice.

Un factor de presiune menit a tempera parcursul pro-european al Republicii Moldova sau un potenţial butoi de pulbere gata de explozie? Întrebări care frământă opinia publică şi elitele politice din Republica Moldova, precum şi opinia publică internaţională, cancelariile diplomatice şi cartierele generale ale comandamentelor NATO. În cursul zilei de 7 aprilie 2014, liderul administraţiei transnistrene, Evgheni Şevciuk, a prezentat un bilanţ economic al anului 2013 caracterizat ca fiind, totuşi, în multe privinţe pozitiv.

Liderul de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk

Economia regiunii transnistrene a înregistrat o creştere cu peste 2%, investiţiile nu au dispărut şi moneda a rămas stabilă astfel încât s-au colectat de 1,5 ori mai multe impozite faţă de 2012 şi de aproape 5 ori mai multe impozite faţă de anul 2011. Federaţia Rusă a sprijinit investiţiile în infrastructura educaţională care s-au mărit de 2,6 ori, iar în cea a sănătăţii de peste 3 ori. Industriile uşoară şi agro-alimentară au fost într-o mică creştere, însă marile întreprinderi au continuat să fie în pierdere. Producţia industrială şi a exporturilor Transnistriei a scăzut cu circa 10%. Într-o astfel de situaţie, Evgheni Şevciuk a refuzat să accepte ceea ce guvernul de la Chişinău consideră a fi integrarea economică a celor două maluri ale Nistrului şi a cerut Republicii Moldova şi Ucrainei să renunţe la „regimul de sancţiuni” şi la „politica confruntării”, solicitând, din nou, ca Republica Moldova să recunoască independenţa Transnistriei. O cerere repetată, mai ales după referendumul din 2006, şi care provoacă îngrijorare în actualul context geopolitic din spaţiul ex-sovietic.

Menţionez faptul că la referendumul din 2006, transnistrenii au optat pentru independenţă şi apropiere de Federaţia Rusă.

Va accepta Kremlinul această cerere a elitei politice de la Tiraspol sau va interveni militar în zonă, chiar prin ocuparea militară a Republicii Moldova? O întrebare care agită spiritele în mass-media de la Chişinău şi Bucureşti, precum şi în cea internaţională. Pentru a înţelege importanţa strategică a spaţiului transnistrean pentru Federaţia Rusă facem apel la o serie de idei emise cu ocazia seminarului intitulat „Perspectivele reglementării conflictului transnistrean”, organizat la Moscova de către Asociaţia Rusă de Teorie şi Modelare a Relaţiilor Internaţionale pe 17 decembrie 1993. În pofida timpului scurs, de atunci şi până acum, au fost relevate interese ale Federaţiei Ruse în Transnistria care sunt determinate de următoarele necesităţi:

1) a păstra poziţiile strategice ale Federaţiei Ruse în Sud-Estul Europei;

2) a apăra în Republica Moldova interesele populaţiei ruse şi ale reprezentanţilor altor naţionalităţi care consideră Rusia drept patria lor istorică;

3) a păstra legături cooperaţioniste cu întreprinderile din Transnistria, unele dintre ele fiind unice în cadrul complexului militar-industrial;

4) a reglementa conflictul în interesul stabilităţii interne proprii şi al consolidării relaţiilor Rusiei cu ţările din vecinătatea imediată în care există o minoritate rusă;

5) a stabili relaţii mai previzibile şi mai stabile cu România şi a nu admite creşterea influenţei ei naţionaliste asupra Moldovei.

Evoluţiile pro-europene ale Republicii Moldova şi intensificarea mişcării naţionaliste româneşti în favoarea unirii cu Republica Moldova amplifică temerile Kremlinului în ceea ce priveşte menţinerea influenţei sale strategice în regiune.

Rusia este interesată de menţinerea status quo în Transnistria. Putin are o imagine foarte clară asupra felului în care este orânduită lumea. Această viziune se dovedeşte a fi deocamdată exactă. Printre calităţile indiscutabile ale lui Putin putem numi faptul că el nu minte niciodată. În acelaşi timp, noţiunea de «political correctness» este total străină lui

Fiodor Luchianov,

redactor-şef al revistei

Rossia v Globalinoi politike

La sfârşitul anului 2013, Serghei Markedonov, şeful Departamentului Relaţii Internaţionale de la Institutul de Analize Politice şi Militare din Moscova, declara:

„Rusia este o ţară ce menţine status quo. Ea înţelege, totuşi, diferit status quo-ul. În Abhazia şi Osetia de Sud status quo înseamnă situaţia creată după 2008. În Carabahul de Munte, Rusia este interesată să coopereze cu Vestul în vederea reglementării conflictului. În acelaşi timp, Rusia nu este gata să recunoască independenţa regiunilor în Carabahul de Munte şi Transnistria. Astfel, Rusia promovează o politică de «revizionism selectiv»”.

O opinie asemănătoare emitea şi Fiodor Luchianov, redactor-şef al revistei Rossia v Globalinoi politike:

„Rusia este interesată de menţinerea status quo în Transnistria. Putin are o imagine foarte clară asupra felului în care este orânduită lumea. Această viziune se dovedeşte a fi deocamdată exactă. Printre calităţile indiscutabile ale lui Putin putem numi faptul că el nu minte niciodată. În acelaşi timp, noţiunea de «political correctness» este total străină lui”.

Privite lucrurile din perspectiva celor doi reputaţi analişti ai scenei relaţiilor internaţionale, în pofida dinamicii evenimentelor din spaţiul ucrainean, viitorul politic şi economic al Transnistriei, precum şi modul în care acesta este gândit, la Kremlin, se constituie într-o piesă esenţială în efortul de a înţelege dacă Vladimir Putin este cu adevărat realist sau nu în jocul pe care îl practică în clipa de faţă.

În condiţiile în care 70% din exporturile Transnistriei sunt direcţionate fie spre Uniunea Europeană, fie spre Chişinău, liderii de la Tiraspol şi Moscova se află într-o situaţie ingrată. Orice desprindere politică şi economică a Tiraspolului de Republica Moldova va impune creşterea în mod semnificativ a sprijinului financiar al Federaţiei Ruse în zona transnistreană. Ministrul rus de Finanţe Anton Siluanov a declarat recent că economia Federaţiei Ruse ar putea să stagneze în 2014 şi că, în primele trei luni ale anului, investitorii au retras din spaţiul rusesc active în valoare de 50 de miliarde de dolari, pe fondul instabilităţii regionale şi a implicării statului rus în criza ucraineană.

Reprezentanţii Comisiei Europene au emis ipoteza unei flexibilizări a UE în relaţia cu exportatorii transnistreni pentru a permite mărfurilor transnistrene să fie exportate în UE. În condiţiile în care administraţia de la Tiraspol menţine actualul curs de neparticipare la acordurile Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, implicit la Zona de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător (ZLSAC), întreprinderile transnistrene nu vor putea să beneficieze de avantajele pe care le oferă ZLSAC. Aplicarea unor taxe vamale exporturilor transnistrene pe piaţa UE, va afecta negativ competitivitatea produselor acestor întreprinderi. Totodată, asocierea Republicii Moldova la UE şi implementarea ZLSAC va impune îndeplinirea unor standarde şi norme tehnice, astfel încât în viitor întreprinderile transnistrene vor putea exporta în cadrul ZLSAC, după 2015, numai după adoptarea standardelor europene ceea ce însemna, în fapt, exercitarea măsurilor de control de către autorităţile constituţionale ale Republicii Moldova asupra calităţii mărfurilor şi asigurarea respectării regulilor de origine pentru exporturile efectuate de companiile transnistrene.

Vlad Filat, fost prim-ministru al Republicii Moldova, şi Evgheni Şevciuk, liderul de la Trispol, în căutarea unui compromis privind soarta Transnistriei

În contextul presiunilor şi declaraţiilor administraţiei de la Tiraspol, susţinută în plan internaţional de Federaţia Rusă, privind „blocada” regiunii în acest parcurs pro-european al Republicii Moldova, Parlamentul de la Chişinău a aprobat în a doua lectură anularea accizelor la import pentru companiile din stânga Nistrului, adoptate la sfârşitul anului 2013. Din păcate, autorităţile transnistrene au refuzat să participe la negocierile în format „5+2” care urmau să aibă loc la Viena la începutul lui aprilie 2014, pretextând faptul că liderii de la Chişinău nu şi-a îndeplinit la timp promisiunea de a anula accizele. Totodată, se observă, că liderii de la Tiraspol vorbesc din ce în ce mai mult despre intrarea Transnistriei în componenţa Federaţiei Ruse, motiv pentru care au votat în prima lectură adaptarea legislaţiei din Transnistria la legislaţia Federaţiei Ruse.

Regimul politico-militar de la Tiraspol şi potenţialul său militaro-industrial reprezintă un motiv de îngrijorare pentru ţările membre NATO aflate în proximitatea imediată a acestor elemente de avangardă ale dispozitivului militar rusesc.

O serie de analişti americani ai spaţiului dintre Prut şi Nistru estimează că 26,1% din cei 550.000 de cetăţeni ai Transnistriei o reprezintă bărbaţi între 18 şi 45 de ani, adică 143.550 de persoane. Excluzând pe cei cu probleme de sănătate, sau alte motive, şi luând în considerare cifrele valabile pentru Europa de Sud-Est, adică în jur de 80% din bărbaţii cu vârstă de înrolare sunt eligibili pentru recrutare, analiştii din SUA estimează că numărul maxim de rezervişti din Transnistria disponibili pentru situaţii de război ar fi de 114.840 de persoane. Potrivit Kommersant, Federaţia Rusă dispune de 335 de militari în cadrul misiunii de menţinere a păcii şi de un Grup Operativ de Trupe (GOTR), subordonat Regiunii Militare Moscova, de aproximativ 1.500 de militari care păzesc imensele depozite militare de la Colbasna. În Zona de Securitate de la frontiera moldo-transnistreană se mai află şi 453 de militari din Republica Moldova şi 490 de militari ai regimului de la Tiraspol. Ucraina dispune de 10 observatori militari în Zona de Securitate. Evoluţiile politico-militare din zona transnistreană au relevat un interes major al Federaţiei Ruse pentru aeroportul militar de la Tiraspol care reprezintă, împreună cu instalaţiile sale aferente, un cap de pod strategic al Federaţiei Ruse în imediata apropiere a frontierei sud-est europene a NATO. Un studiu realizat de către un ONG din Marea Britanie (Saferwold) şi Institutul de Politici Publice (IPP) din Chişinău, în perioada septembrie 2005 – ianuarie 2006, şi oferit publicului la jumătatea anului 2006, releva pentru Transnistria în ceea ce priveşte Armele Mici şi Armamentul Uşor (AMAU) existenţa a 122.700 de arme la dispoziţia Forţelor Armate ale Transnistriei şi a 4.694 de arme în posesia unor persoane civile. Totodată, studiul afirmă existenţa a minimum 2.300 de arme în posesia GOTR din Transnistria.

Parada armatei transnistrene cu ocazia zilei independenţei

O intervenţie militară a Federaţiei Ruse pentru a bloca integrarea Republicii Moldova în UE este foarte costisitoare, din toate punctele de vedere, şi nu se impune având în vedere existenţa aliatului de la Tiraspol care presează, ameninţă, tergiversează şi creează insecuritate. O decuplare a Transnistriei de Republica Moldova şi o recunoaştere a independenţei acesteia se poate dovedi a fi extrem de costisitoare din punct de vedere financiar în actualul context. O federalizare a spaţiului ucrainean şi o integrare a Transnistriei în viitoarele jocuri geopolitice ale Federaţiei Ruse, se pot dovedi mai profitabile pentru Kremlin decât o independenţă a Tiraspolului. Privind lucrurile dintr-o astfel de perspectivă, cred că liderii de la Tiraspol vor trebui să se decidă: acceptă realităţile clipei sau depun o nouă cerere de independenţă.