Mihail Saakashvili, propus la funcţia de viceprim-ministru al Ucrainei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Rafal Guz EPA
FOTO Rafal Guz EPA

Fostul preşedinte al Georgiei Mihail Saakashvili a anunţat miercuri, 22 aprilie, că a acceptat propunerea liderului de la Kiev, Volodimir Zelenski, de a fi numit în funcţia de vicepremier pentru reforme.

Mihail Saakashvili a scris, pe pagina sa de Facebook, că este onorat de această ofertă care reprezintă pentru el o mare responsabilitate, mai ales în aceste vremuri de criză, ca urmare a pandemiei COVID-19.

„Voi folosi experienţa internaţională pe care o am pentru a fi un membru util al echipei guvernamentale, inclusiv în relaţiile cu organizaţiile financiare internaţionale, pentru a consolida prestigiul Ucrainei şi integrarea acesteia cu comunităţile internaţionale, pentru a apăra în primul rând interesele poporului ucrainean şi a contribui la progresul ţării”, a afirmat Saakashvili.

Amintim că în perioada anilor 2004-2013, Mihai Saakashvili a deţinut funcţia de preşedinte al Georgiei. La scurt timp după ce a plecat de la putere, Saakashvili a părăsit Georgia, ca urmare a unor dosare penale deschise pe numele lui, pe care acesta le consideră ca fiind motivate politic. În 2014, Saakashvili a sprijinit activ „Euromaidanul” de la Kiev, iar un an mai târziu a fost numit de preşedintele Petro Poroşenko în funcţia de guvernator al regiunii Odesa. În 2016 a demisionat şi a devenit organizatorul protestelor faţă de Petro Poroşenko.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite