Fondatorul unei importante companii de construcţie din Chişinău, cercetat penal pentru trafic de influenţă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fondatorul unei companii de construcţii din Capitală a fost reţinut de ofiţerii CNA şi procurorii anticorupţie într-un dosar de trafic de influenţă. Acesta este bănuit că ar fi pretins 1.500 de euro de la un bărbat pentru a-i rezolva o problemă legată de darea în exploatare a unui bloc locativ.

Omul de afaceri ar fi susţinut că are influenţă asupra responsabililor din cadrul Agenţiei pentru Supraveghere tehnică şi că-i poate determina să urgenteze recepţionarea lucrărilor, efectuate la blocul din strada Mihail Sadoveanu 15/1, chiar dacă acestea încă nu erau finalizate, fiind depistate numeroase încălcări. Pentru serviciile sale, acesta ar fi pretins de la denunţător 1.500 de euro.

Fiind audiat de procurori, bănuitul şi-a recunoscut vina pe deplin, iar procurorii l-au pus sub învinuire, obligându-l să nu părăsească ţara şi să se prezinte la organul de urmărire penală în caz de necesitate. În acest caz, a fost iniţiată o urmărire penală pentru trafic de influenţă, iar dacă va fi găsit vinovat, omul de afaceri riscă până la 6 ani de închisoare sau amendă penală.

Republica Moldova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite