De ce Basarabia (nu) e România. Argumente pro şi contra

De ce Basarabia
(nu) e România. Argumente pro şi contra

De ce Basarabia (nu) e Romania

Politică regională a marilor puteri, aspiraţiile spre o cultură unică şi indivizibilă, ciocnirea identitară – toate aceste aspecte stau, de ceva vreme, la baza dezbaterii cu tema „De ce Basarabia (nu) e România“.

Ştiri pe aceeaşi temă

Sergiu Musteaţă, decanul Facultăţii de Istorie şi Geografie a Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chişinău, este de părere că Basarabia, ca noţiune topografică, a fost „folosită într-un mod haotic şi chiar coruptă de-a lungul timpului“: „Una e să vorbeşti despre Basarabia ca toponim, alta e să vorbeşti despre Basarabia ca zonă istorică sau ca zonă administrativ-teritorială, deoarece acest spaţiu a căzut în subordinea politică a mai multor puteri de-a lungul istoriei”.

Astăzi, perspectiva abordării Basarabiei este deseori una îngustă, apreciază istoricul. „Mesajele şi afirmaţiile care apar în spaţiul public - pe pereţii clădirilor, pe stadioane sau la televizor - se limitează mai mult la o componentă românească şi alta rusească, ce se află într-o permanentă confruntare“, consideră istoricul.

De ce Basarabia (nu) e România. Botezul artificial al Imperiului Ţarist

„Pentru a înţelege rolul şi valoare istorică a acestei regiuni este nevoie de un apel la istorie, la imaginar şi la ce anume a generat ideea de Basarabia atunci când şi-a făcut cuib în memoria istorică. Acum nu vom face o lecţie de istorie. Când, de unde şi de la ce porneşte Basarabia? Care e legătura acestui toponim cu dinastia Basarabilor? A fost sudul Moldovei în componenţa Ţării Românesti? Cum a ajuns să fie parte componentă a Ţării Moldovei? De ce de la o microregiune din sudul Moldovei, în contextul pretenţiilor şi expansiunii teritoriale a Imperiului Ţarist, s-a extins pentru o zonă geografică mult mai largă? După anexarea teritoriului dintre Prut şi Nistru din 1812, acesta intră în nomenclatorul administrativ ca o regiune, ulterior gubernie rusească cu denumirea Basarabia. Botezul spaţiului pruto-nistrean cu numele de Basarabia s-a făcut într-un mod artificial”, explică Musteaţă.

În opinia istoricului, semnificaţia rusească a Basarabiei este astăzi modest discutată. Dar apariţia ei este legată cu siguranţă de politica expansionistă rusă din sec. XVIII-XIX, când ruşii încercau să controleze regiunile limitrofe Mării Negre, politică la care nu au renunţat nici până astăzi.

De ce Basarabia (nu) e România. Basarabia secolului al XIX-lea, în sens rusesc

În 1812 hotarul a fost stabilit pe Prut şi nu a mai fost extins până în Balcani, cum se dorea iniţial. „Basarabia peste o perioadă de 100 de ani a fost o zonă rusească la propriu şi la figurat. Pe de o parte era componentă a Imperiului Rus, administrativ şi teritorial. Pe de altă parte politicile de colonizare şi de rusificare au condus spre tranformarea zonei într-una rusificată. Nu totul s-a realizat, dar autorităţile ţariste au reuşit să construiască o aristocraţie rusească (nobilime) care a devenit pro-rusă sau chiar rusă”, arată istoricul.

1918, transformarea unei Basarabii ruseşti într-o Basarabie românească

În contextul Primului Război Mondial şi al situaţiei din Rusia, lucrurile s-au schimbat şi în Basarabia, care a căpătat în 1917 libertatea. „Polemicile de la Chişinău au condus spre unirea Basarabiei cu România. Basarabia ca entitate, neoficial, şi-a păstrat denumirea. Denumirea oficială în decembrie 1917 era Republica Democratică Moldovenească, însă actul unirii din 1918 figurează unirea Basarabiei cu patria mamă. Puterea opera cu două denumiri de entităţi. În sensul acesta, putem considera că se produce transformarea unei Basarabii ruseşti printr-o Basarabie românească”, susţine Musteaţă.

Basarabia, de la gubernie rusească la regiune românească

Începând cu anul 1940 Basarabia, ca noţiune istorică, este umbrită de noua entitate politică Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. Sovieticii au apelat foarte puţin la noţiunea de Basarabia, autorităţile de atunci nu revin la conceptul rusesc. Probabil s-a încercat o distanţare de moştenirea ţaristă. În opinia istoricului Musteaţă, Basarabia a rămas în memoria localnicilor ca o regiune românească: „Impactul perioadei interbelice a fost mare, mai ales prin reformele în educaţie pe care le-a întreprins guvernul României în acei 22 de ani, care au fost impresionante şi cu un impact durabil. Cele trei-patru clase la români, au rămas în memoria buneilor nostri, lumea încă îşi mai aminteste şi azi. Fundamentul era unul excepţional“.

De ce Basarabia (nu) e România. Ideea românească rămâne în memoria colectivă

Istoricul consideră că, din 1989 şi până astăzi, Basarabia rămâne în discursul public o noţiune preponderent românească. Partide politice, diverse organizaţii din societatea civilă operează cu Basarabia, dar acest concept rămâne a fi din perspectivă românească. „Însă Basarabia nu mai este cea de trecut, deoarece o parte a teritoriilor nu mai aparţin Basarabiei secolului al XIX-lea. Basarabia nu mai este în memoria colectivă nici cea din interbelic, deoarece s-au pierdut multe din valorile acelei perioade prin impactul regimului sovietic. Astăzi, Basarabia are o altă imagine. Astăzi, Basarabia nu este altceva decât Republica Moldova. Când spunem Basarabia de fapt presupunem Republica Moldova“, conchide istoricul.

Astăzi Basarabia este asociată mai mult la nivel cultural cu  personalităţile care fac parte din cultura sa. „Unii ne asociază cu Pavel Stratan şi cântecele sale. Deci e Basarabia lui Pavel Stratan. Alţii ne asociază cu Basarabia lui Grigore Vieru, Ion şi Doina Aldea Teodorovici, oameni cu o valoare deosebită în cultură. Dar, pentru a înţelege cu adevărat sensul Basarabiei trebuie să studiem atent lecţiile istoriei şi să nu ne grăbim să facem concluzii“, încheie decanul Facultăţii de Istorie şi Geografie a Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă” din Chişinău.

De ce Basarabia (nu) e România. Argumente şi contraargumente

Ion Mischevca, istoric şi analist politic, a sintetizat o serie de argumente pro şi contra a identităţii Basarabiei în contextul matricei româneşti apelând la istorie, economie şi literatură.

Istoricul consideră că, din punct de vedere istoric, ar trebui să fie fără tăgadă faptul că Basarabia este românească. „Denumirea îşi are sorgintea în dinastia valahă a domnilor munteni a Basarabilor. Toate inepţiile şi încercările istoriografiei ţariste şi ulterior sovietice, şi actuale pro-moldoveniste de a mistifica într-o oarecare măsură termenul de Basarabia cum că ar proveni de la nişte triburi daco-slave, ale beşilor, se dovedesc depăşite”, crede analistul. În opinia sa, din punct de vedere etimologic denumirea de Basarabia vine de la dinastia românească a Basarabilor.

400 de ani nu pot fi sterşi din istoria unui popor

Mischevca spune că timp de 400 de ani s-a lărgit spaţiul din vatra Ţării Moldovei, care era şi este Bucovina, până la mare. „De la finele secolului XIV şi până la anexarea în 1812 avem 400 şi ceva de ani, timp în care sistemul administrativ (acte domneşti, hrisoave) precum şi sistemul ecleziastic, toate erau indisolubil legate cu cele din dreapta Prutului”. Sistemul instituţional, administrativ era construit asemenea celui din dreapta Prutului,  prin urmare se identifică modele comune de construcţie a societăţii româneşti.

A fi moldovean e doar un termen geografic

Limba română este un  argument puternic pentru a susţine identitatea Basarabiei, pentru a susţine ideea unei Basarabii româneşti. Istoriografia ţaristă şi cea sovietică atestă limba română ca limbă a Basarabiei. Chiar şi profesorul Berg, un imperialist şovin recunoştea, în „Descrierea etnografică a moldovenilor”, că: „moldovenii sunt românii care locuiesc în Moldova, Basarabia şi unele părţi din guberniile vecine cu Basarabia – Podolia, Herson şi Ekaterinoslav. Ei înşişi îşi zic moldoveni şi România e numită de ei Moldova. De românii Valahiei sau de vlahi ei se disting prin neînsemnate deosebiri dialectologice”.

Mischevca aminteşte şi de Kruşevan, un funcţionar din perioada ţaristă, care a scris o lucrare în 1903, când procesul de deznaţionalizare era destul de avansat, o lucrare în care a obsevat că românii se numeau pe ei înşişi români în cinstea uneia dintre cnezatele româneşti ce purta numele de Moldova. „Moldovenii sau românii constituie cea mai mare parte a populaţiei Basarabiei, aproape ¾ din totalul locuitorilor (…) Ruşii îi numesc pe români moldoveni, după numele uneia dintre ţările româneşti (Русскіе называютъ румыновъ молдаванами, по имени одного изъ румынскихъ княжествъ)” a evocat istoricul citându-l pe Kruşevan..

„A fi moldovean e doar un termen geografic complementar celui de român, nu se substituie. Când zici român în Moldova, zici moldovean român din Moldova. Nu ai în vedere două lucruri diametral opuse”.

Basarabia, parte a sistemului politic şi administrativ al României Mari

Timp de 22 de ani Basarabia a făcut parte din sistemul educaţional administrativ şi politic al României Mari „ Două reforme au reusit să atragă simpatia nu doar a românilor din Basarabia, ci şi găgăuzilor şi a bulgarilor, şi anume reforma agrară, pentru că au fost împroprietăriţi, şi reforma educaţională. Să nu uităm că patru clase la români făceau mai mult decât zece clase la sovietici”, precizează istoricul.

Argument contra identităţii româneşti a Basarabiei

Un argument la modă este cel prin care se susţine că basarabenii nu au participat la formarea limbii literare româneşti în secolul al XIX-lea, când Basarabia a făcut parte din sistemul ţarist. „În principal, vorbim despre Mihai Eminescu, Ion Creangă, Ion Slavici, marii clasici ai literaturii române. Ei sunt cei care au brevetat limba românească. Noi am contribuit prin câţiva poeţi, Stamati şi Donici, dar noi am fost privaţi de acest drept, prin urmare nu se poate susţine un argument de asemenea substanţă”, explică istoricul. În opinia sa, cei care susţin astfel de argumente uită că pe Prut era hotar. Un alt argument ar fi cel al familiilor mixte şi al diminuării românismului în rândul moldovenilor prin prisma realţiilor de familie pe care aceştia le-au avut indiferent de epocă sau de politică. O astfel de evoluţie induce ideea unui proces ireversibil prin care elementul românesc devine anacronic pe teritoriul Basarabiei. Ideea de ansamblu ar fi că elementul românesc este în descreştere din secolul al XIX-lea.

Argumentul economic este şi el puternic reprezentat şi răpândit în spaţiul public. Un astfel de argument oferă impresia suficient de consistentă de argumentaţie de ordin stiinţific în minţile multora. Mischevca crede că ceea ce a unificat ţările româneşti încă din Evul Mediu a fost piaţa comună. „Cele trei principate întreţineau şi aveau relaţii comerciale extraordinar de strânse. Prin strâmtorile Carpaţilor se făcea tranferul de mărfuri. Braşovul şi Sibiul, datorită acestui schimb de mărfuri, au prosperat, s-au dezolvat. Deci vorbim despre o piaţă comună“, mai spune istoricul.

„Analfabetismul ne-a scăpat. Neştiind a scrie şi a citi, am scăpat. Analfabetismul a conservat elementul românesc, oricât ar părea de straniu”, încheie Mischevca

Moldova şi România, aceeaşi tradiţie europeană

Silviu Tabac, vicepreşedintele Comisiei Naţionale de Heraldică, consideră că Republica Moldova şi România se definesc ca succesori de drept ai patrimoniului istoric şi spiritual al Moldovei din secolul al XIV-lea, ce cuprinde stema compusă din capul de bour cu stea între coarne, cu trandafir şi semilună în părţile laterale.

În viziunea sa, Republica Moldova nu avea cum să aibă simboluri diferite faţă de România. Drapelul este un drept al românilor de pretutindeni, iar stema are o construcţie heraldică după modelul heraldicii europene: „Stema Republicii Moldova s-a elaborat printr-un concurs la care au participat 100 de oameni cu 130 de proiecte din care au fost selectate două şi, în final, când s-a definitivat heraldica, a câştigat cel prezent“.

Potrivit acestuia, moştenirea heraldică este comună, iar apelul la tradiţie este universal. Moldova nu face parte din tradiţia heraldică asiatică sau africană, ci din tradiţia europeană. Republica Moldova şi România au o moştenire heraldică comună şi unică în Europa şi anume acvila, un simbol etnic, care nu se regăseşte în simbolurile heraldice ale altor state europene.

Identitatea, o chestiune de alegere a individului

Sergiu Nazaria, istoric şi politolog, directorul executiv al Asociaţiei Istoricilor şi Politologilor „Pro-Moldova”, spune că identitatea este o chestiune de alegere pentru fiecare, „dacă omul se consideră român, dacă crede că Basarabia este pământ românesc, atunci ideea respectivă are dreptul la identitate”. „Basarabia este o denumire colonială care a apărut în 1813, iar denumirea a fost dată pentru a separa într-un fel teritoriul din stânga Prutului de cel din dreapta Prutului. Termenul de Basarabia este implementat artificial, pentru majoritatea moldovenilor denumirea de basarabean are mai degrabă o conotaţie politică contemporană decât etnico-identitară”, explică Nazaria.

În viziunea istoricului, în mentalitatea poporului moldovean noţiunea de Basarabia a fost o operaţie, un implant din exterior. „Pe parcusul câtorva sute de ani, partea de sud-est a interfluviului se numea Basarabia, deoarece teritoriul acesta a fost mai mult timp stăpânit, în primele decenii ale statului moldovenesc, de către valahi, unde domina dinastia Basarabilor. De aici şi denumirea de Basarabia. Apoi, denumirea de Basarabia a fost extinsă în 1813”, susţine politologul.

Când vorbim despre limba română sau de limba moldovenească, vorbim de unul şi acelaşi fenomen lingvistic, mai apreciază istoricul. „Fenomenul acesta în forma sa literară este absolut identic. Din momentul apariţiei limbii literare româno-moldoveneşti a fost aceeaşi limbă. Oamenii pot s-o numească diferit, iar fenomenul nu este unic în istoria omenirii”, arată istoricul. În opinia sa, sârbii, flamanzii, croaţii vorbesc aceeaşi limbă, dar din motive statal-identitare şi politice o denumesc atlfel: „Aşa şi noi, moldovenii, îi spunem moldovenească, dar asta nu înseamnă că nu este corect“.

citeste totul despre: