Românul reţinut în Italia pentru că şi-ar fi ucis soţia a fost eliberat. Ce a relevat ancheta că s-a întâmplat în realitate

Românul reţinut în Italia pentru că şi-ar fi ucis soţia a fost eliberat. Ce a relevat ancheta că s-a întâmplat în realitate

Femeia de 50 de ani a fost găsită fără suflare FOTO www.leggilanotizia.it

Bărbatul a fost cel care a alertat autorităţile după ce a observat că soţia lui nu mai respiră. Oamenii legii l-au reţinut sub acuzaţia de omor.

Ştiri pe aceeaşi temă

Ioan Paşcalău, românul reţinut în 7 martie, de către carabinierii din Imola, sub acuzaţia de crimă, nu şi-a ucis soţia. Aceasta este concluzia la care a ajuns judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa din provincia italiană Bologna, după ce a consultat primele concluzii ale expertizei medico legale. În aceste condiţii, instanţa a acceptat solicitarea formulată de către avocatul apărării şi a dispus, în 13 martie, punerea în libertate a bărbatului reţinut în 7 martie pentru crimă.

Soţia românului, Cornelia (50 de ani), a fost găsită fără suflare în patul din apartamentul în care locuia în Imola, trupul său prezentând multiple vânătăi pe faţă şi pe gât, care i-au determinat pe anchetatori să îl bănuiască pe soţul său că ar fi omorât-o.

"Cercetările ulterioare au stabilit că decesul Corneliei Paşcalău ar fi survenit din cauze naturale, probabil ca urmare a unei hemoragii cerebrale, pe fondul unei patologii anterioare. Vânătăile descoperite pe trupul femeii pot fi în legătură cu acest lucru; este, de asemenea, posibil, ca femeia să fi căzut de mai multe ori atât în acea noapte, cât şi în zilele de dinainte", a declarat avocatul românului, Ercole Cavarretta, citat de publicaţia Corriere Romagna. Ţinând cont de aceste elemente, dar şi de mărturia suspectului, care a susţinut mereu că nu şi-a agresat niciodată soţia, judecătorul a decis să îl elibereze.

Totuţi, ancheta nu se va încheia aici, procurorii aşteptând rezultatele finale ale autopsiei pentru a lua o decizie finală. "Sper că tragedia morţii soţiei clientului meu se poate încheia aici", a mai spus avocatul.

Reamintim că o româncă de 50 de ani, Cornelia Paşcalău, a fost găsită fără suflare în 7 martie, în locuinţa sa din Imola. Cel care a sunat la numărul de urgenţă 118, în jurul orei 4.00 dimineaţa, solicitând intervenţia echipajelor medicale, a fost tocmai soţul femeii, Ioan Paşcalău (52 de ani). "Soţia mea nu mai respiră", ar fi spus el la telefon, scrie presa italiană.

Medicii sosiţi la faţa locului nu au putut face altceva decât să constate decesul femeii. Cum trupul acesteia prezenta numeroase vânătăi, unele extinse, au fost alertaţi carabinierii, un procuror, precum şi legistul.

Primele cercetări, anchetatorii au stabilit că este vorba despre crimă, singurul suspect fiind soţul victimei. Interogat în prezenţa avocatului, Ioan Paşcalău nu a recunoscut fapta şi ar fi declarat că soţia lui a început să se simtă rău, moment în care a decis să apeleze numărul de urgenţă.

În urma investigaţiilor efectuate în apartamentul în care locuiau cei doi soţi nu au fost găsite obiecte care ar fi putut provoca vânătăile de pe trupul victimei, principala bănuială a oamenilor legii fiind că ar fi fost rezultatul bătăilor pe care i le-ar fi aplicat suspectul. De altfel, unul dintre vecinii cuplului a declarat că a auzit ţipete şi zgomote puternice ce veneau din apartamentul familiei Paşcalău.

Originari din Zalău, soţii Paşcalău locuiau de mai mulţi ani în Italia, unde Cornelia lucra ca badantă, iar Ioan, ca tâmplar.

Citiţi şi:

Româncă găsită fără suflare şi plină de vânătăi într-un apartament din Italia. Cine este principalul suspect

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările