Cine s-a "ocupat" de torturarea şi "reeducarea" duşmanilor comunismului din Sălaj

Cine s-a

Aurel Ionac a fost împuşcat în 1950 FOTO CICCR

Potrivit istoricului Marin Pop, chiar dacă sălăjenii au avut mult de suferit de pe urma persecuţiei comuniste, neavând o închisoare proprie, Sălajul nu a avut, de-a lungul istoriei comuniste, torţionari celebri. "Călăii" duşmanilor comunismului din Sălaj au fost, în special, gardienii şi anchetatorii din închisorile comuniste din judeţele din jur, acolo unde erau duşi, la "reeducare", sălăjenii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Istoricul admite că ar fi putut exista abuzuri şi acte de cruzime fizică şi din partea reprezentanţilor Securităţii sălăjene, însă spune că nu sunt mărturii în acest sens. Într-un studiu al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) apare, la acest capitol, al reprezentanţilor opresiunii comuniste, un singur nume ce are legătură cu Sălajul. Este vorba despre cel al Evei Birtaş, născută pe 4 aprilie 1916 în oraşul Şimleul Silvaniei, de naţionalitate evreiască (născută Rotschild). Potrivit studiului, "în 1944, mama ei a fost deportată de către autorităţile maghiare la Auschwitz, unde a murit. După ce mai întâi a activat în „Ajutorul Muncitoresc”, în 1933 Eva Rotschild a fost primită ca membră a Partidului Comunist. De profesie croitoreasă, ea s-a căsătorit în 1935 cu Gavrilă Birtaş, şef al Siguranţei din Oradea şi, mai apoi, şef al Direcţiei a III-a (Contraspionaj în penitenciare şi Miliţie), unde a coordonat direct Securitatea închisorilor şi lagărelor (Serviciul Operativ/Serviciul Inspecţii) al cărei scop era reeducarea deţinuţilor politici şi verificarea purităţii ideologice a cadrelor închisorilor şi Miliţiei. În primăvara anului 1942 a fost numită în Aparatul tehnic al CC al PCR ca ajutor al Ilenei Pop. Pe 15 iunie 1949 a fost numită ca adjunctă a lui Iosif Nemeş, şeful Securităţii închisorilor (Serviciul Operativ). Nemeş fusese numit la conducerea structurii informative a închisorilor de către Gheorghe Pintilie, şeful Securităţii, la propunerea lui Gavrilă Birtaş, care îi era şi legătură superioară directă, întrucât Serviciul Operativ făcea parte din Direcţia a III-a Securităţii. Când Nemeş pleca pe teren, să inspecteze unităţile de detenţie, cea care îl înlocuia era Eva Birtaş. Deseori, aceasta îşi depăşea atribuţiile şi genera tensiuni în instituţie, intrând astfel în conflict cu Nemeş, care i-a cerut transferul. Eva Birtaş a rămas la Securitatea închisorilor şi lagărelor până în octombrie 1949. A participat la pregătirea demascării (reeducării) de la închisoarea Piteşti, însă nu a prins debutul acesteia, fiind transferată la Serviciul Cadre din Direcţia Generală a Penitenciarelor. Ulterior, s-a întors la munca de informaţii, activând în cadrul Securităţii din interiorul Direcţiei Penitenciarelor, Lagărelor şi Coloniilor. Birtaş a fost pensionată timpuriu din cauza unui ulcer duodenal".

Ucis pentru că iubea aceeaşi femeie cu şeful Securităţii

În privinţa victimelor torţionarilor comunişti, cazurile sunt multe, unele celebre (cum este cel al Seniorului Corneliu Coposu). Sunt şi cazuri în care detaliile au ieşit la suprafaţă de curând. Aşa este, spre exemplu, cel al eroului de război Aurel Ionac, împuşcat în 1950 la ordinul şefului Securităţii din Dej, Nicolae Briceag, sub pretextul că ar fi luptat împotriva comunismului. De fapt, Ionac era îndrăgostit de o telefonistă, la fel ca şi Briceag. Femeia era căsătorită, iar soţul ei l-a denunţat pe Ionac că ar fi partizan. Briceag a profitat şi a dat ordin să fie ucis.

Aurel Ionac a fost deshumat, în iunie 2010, dintr-o groapă umbrită de un nuc, de la marginea satului Gâlgău, judeţul Sălaj, acolo unde a fost îngropat în urmă cu 60 de ani. Fiica lui Ionac, Elena, una dintre puţinele rude rămase în viaţă, a cerut ajutorul Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului din România pentru a-şi putea înmormânta creştineşte tatăl.

Tot satul ştie povestea plutonierului major decorat pentru fapte de arme. A fost împuşcat într-o noapte de vară, mişeleşte, de către securişti, care nu i-au adus la cunoştinţă adevăratul păcat de care se făcea vinovat. „Îi dădusem seara ultima cină. În noaptea de 21 spre 22 august 1950 a fost strigat afară, pe nume, şi a ieşit. Trei securişti îl aşteptau într-o maşină şi l-au forţat să plece cu ei. Nu am ştiut nimic de el, dar spre dimineaţă oamenii din sat ne-au spus ce s-a întâmplat", şi-a amintit fiica lui Ionac, Elena Szervaczius.

Îngropat de prieteni

Trupul bărbatului a fost îngropat în dimineaţa zilei de 22 august, sau, după cum spun alţi martori ai acelor evenimente, în ziua următoare, de către trei localnici din Gâlgău. Carol Boboş, Ioan Suian şi Alexandru Ionac, chiar unchiul lui Aurel, fuseseră luaţi cu forţa din casele lor şi puşi să-şi îngroape prietenul, respectiv nepotul, ca pe un câine. De altfel, aşa-l şi considerau cei care nu au ezitat să-şi descarce mitralierele în el.

„«Hai, trageţi câinele ăsta în groapă»", le-au spus securiştii groparilor", povesteşte Vasile Viman, un martor indirect al acelor evenimente. La câţiva ani de la odioasa crimă, un nepot al bărbatului i-a pus o cruce de piatră la mormântul de sub nuc.

Informaţiile deţinute de cei de la Centrul de Investigare a Crimelor Comunismului din România îl indică autor al omorului pe securistul Constantin Vieru, alături de care s-au aflat şi Ludovic Dobondi, şi Augustin Tomşa. Fapta a fost săvârşită cu premeditare, fără să existe vreo sentinţă judecătorească de condamnare în privinţa victimei. Niciunul dintre ei nu mai trăieşte. Ordinul venise de sus, de la Nicolae Briceag, pe atunci şeful Securităţii Dej, care a ordonat împuşcarea lui pe motiv că ar fi luptat împotriva comunismului.

Triunghi amoros

Câţiva ani mai târziu, adevărul a ieşit la suprafaţă: Ionac avea o legătură de amor cu o femeie căsătorită, la care râvnea şi Briceag. Sătenii din Gâlgău nu-şi mai amintesc numele mic al femeii, dar ştiu că era soţia unui anume Chindrean, de altfel prieten cu Aurel Ionac. „Era o femeie frumoasă, telefonistă în comună. De ea era îndrăgostit însă şi maiorul Briceag", spune arheologul Gheorghe Petrov, cel care a condus acţiunea de deshumare în Sălaj.

După război, instalarea regimului comunist a creat nemulţumiri în toată ţara. Aurel Ionac era unul dintre cei care şi-au arătat opoziţia faţă de noua conducere a ţării, intrând asfel în atenţia Securităţii. Manifestările vehemente împotriva noului regim erau cunoscute de Chindrean, prieten cu Ionac. Aşa că atunci când a aflat de sentimentele pe care le avea Aurel pentru soţia lui, nu a ezitat să-l denunţe securiştilor. Le-a spus că este partizan, iar informaţia a picat la ţanc pentru şeful de atunci al Serviciului Securităţii Poporului pentru fostul judeţ Someş. Nicolae Briceag a dat o dispoziţie personală că Ionac să fie ridicat de acasă la 21 august 1950 şi executat.


La acea vreme, Aurel Ionac era căsătorit, şi avea doi copii, un băiat şi o fată, Elena Szervaczius, singura rămasă în viaţă dintre rudele victimei. Elena şi fiul ei, Emil, au solicitat CICCR deshumarea cadavrului, pentru ca acesta să fie înmormântat creştineşte în cimitirul din sat.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: