FOTO Mânăstirea Grăjdeni, legendă şi istorie: locul de rugăciune şi reculegere pentru credincioşi

Potrivit legendei, numele Grăjdeni vine de la grajdurile care adăposteau caii poştei. În acest loc obişnuia să poposească Petru Rareş în drumul lui cu carele de peşte, de la Galaţi la Suceava

Mânăstirile din zona Bârladului (judeţul Vaslui) sunt preferate de orăşeni pentru harul preoţilor şi liniştea locului. Căile de acces sunt, de cele mai multe ori, destul de anevoioase şi e o adevărată provocare să parcurgi drumul până la acolo. Nu sunt pensiuni sau moteluri în zonă şi, în cele mai multe mânăstiri, pelerinii nu se pot caza nici în chilii. Nu se face turism. Doar credinţa îi îndeamnă pe oameni să ajungă la preoţii duhovnici pe care i-au găsit departe de aglomeraţia din oraş.

Mânăstirea Grăjdeni e situată la 15 km sud-est de oraşul Bârlad, pe şoseaua Bârlad-Târgul Bujor-Galaţi. Din Bârlad până la intersecţia din Trestiana, unde se urmează drumul către fruntişeni sunt 3 km, iar de aici la mănăstire 12 km. Drumul pietruit şerpuieşte printre dealuri şi poieni, însoţit din când în când de un pârâiaş.

Pe timp ploios drumul este înnămolit, greu de parcurs chiar şi pe jos. Aşezământul este construit într-o poiană a platoului unui deal, la 1 km de sat. La est şi sud-vest de mănăstire sunt dealuri acoperite cu păduri de foioase.

Istoricul mânăstirii

Legenda locului spune că într-un an, trecând cu carele de la Galaţi spre Suceava, Petru Rareş a dormit sub un copac din pădurea Grăjdeni (pe atunci nu exista satul). A avut un vis foarte frumos, în care cele două dealuri din fată erau de aur şi i se înclinau lui, iar din gură îi ieşea un roi de albine. Ajuns aproape de locul pe care astăzi se află gara Crasna, este întâmpinat de o solie de călăreţi domneşti de la Suceava, care-i aduc vestea că Divanul domnesc şi Mitropolitul ţării l-au ales Domn. Ajungând cu adevărat Domn, a hotărât ca în locul unde a avut visul cel frumos să ridice o biserică.

Hotărârea a fost îndeplinită ridicând în locul respectiv o bisericuţă din lemn care a fost transformată în schit cu schimnicii locului şi apoi cu monahii greci. Nu se găsesc însemnări privind data precisă a ridicării bisericuţei, dar e sigur că aceasta s-a realizat în prima domnie a lui Petru Rareş din anii 1527-1538. Bisericuţa lui Petru Rareş a fost incendiată de tătari în 1711. A scăpat numai un pomelnic al domnitorului în limba slavonă şi o icoană cu chipul Maicii Domnului.

După  incendiere a fost ridicată o nouă biserică, tot pe locul ctitoriei lui Petru Rareş. Aceasta a fost renovată în 1853, dar în anul 1870 s-a dărâmat. Vlădica Anania a ridicat o nouă biserică din cărămidă, care s-a sfinţit în anul 1872 cu hramul „Sfântul Nicolae“.  În anul 1952, cu aprobarea Sfântului Sinod, schitul călugărilor este transformat în mănăstire de maici. Nucleul obştei, format din cinci călugăriţe, a fost adus de la mănăstirea Adam, conducerea având-o maica Timotea Boeru, fostă econoamă la Adam.

În 1960, ca urmare a decretului 410/1959, maicile care erau deja înnumăr de 100 au fost alungate. Scriptic, mănăstirea n-a fost niciodată desfiinţată. Biserica a început să se deterioreze cu timpul, mai ales din pricina cutremurelor din 1977 şi 1986. Prin strădania Preotului paroh Ionel Gherasim i s-au făcut unele reparaţii între anii 1987 şi 1990, pentru consolidare fiind turnată o placă de beton deasupra.

În toamna anului 1990, vine aici Părintele Protosinghel Ciprian Timofte, care continuă reconstrucţia bisericii. Totodată se îngrijeşte pentru popularea mănăstirii cu maici.

Citeşte şi:

FOTO Jurnal de vacanţă. Frumoasa Mănăstire Bujoreni şi legenda măgarului îngenuncheat în faţa icoanei Maicii Domnului Cea mai mare pădure din judeţul Vaslui ascunde şi unul dintre cele mai frumoase lăcaşe de cult: Mânăstirea Bujoreni sau Schitul Măgarului. „Adevărul” vă prezintă în cadrul campaniei „125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă” colţul de rai care atrage mii de vizitatori anual.