Cine este Nelu Tătaru, propunerea pentru funcţia de ministru al Sănătăţii: chirurg şi preşedintele PNL Vaslui

Cine este Nelu Tătaru, propunerea pentru funcţia de ministru al Sănătăţii: chirurg şi preşedintele PNL Vaslui

Nelu Tataru

Premierul Ludovic Orban a anunţat joi, 26 martie, că va înainta preşedintelui României o nouă propunere pentru funcţia de ministru al Sănătăţii, în persoana secretarului de stat Nelu Tătaru.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Îi voi propune preşedintelui pe domnul secretar de stat Nelu Tătaru.Face parte din echipa de la Ministerul Sănătăţii. A fost, este şi va fi în prima bătălia a luptei pentru coronavirus.Azi e la Suceava, l-am sunat, urmând să revină în Bucureşti să să discutăm toate detaliile”, a anunţat premierul Ludovic Orban, subliniind că secretarul de stat Tătaru stăpâneşte foarte bine toate procedurile şi planul de măsuri.

În vârstă de 48 de ani, Nelu Tătaru este originar din judeţul Vaslui, fiind considerat unul dintre cei mai titraţi chirurgi din zonă. Activează ca medic chirurg la Spitalul din Huşi din anul 2006.  În perioada 2007-2009 a fost directorul medical al spitalului, iar din 2009 până în 2010 a fost managerul unităţii medicale.

În 2012, Nelu Tătaru a intrat în politica mare, fiind ales senator de Vaslui din partea Partidului Naţional Liberal. De altfel, el este preşedintele PNL Vaslui.

După mandatul de senator, Tătaru a candidat pentru funcţia de primar al municipiului Huşi, însă a pierdut alegerile în faţa candidatului PSD, Ciupilan. La alegerile prezidenţiale de anul trecut, Nelu Tătaru a reuşit o victorie politică istorică pentru judeţul Vaslui, recunoscut ca fiind un bazin electoral social democrat, câştigând alegerile la nivel judeţean în faţa PSD-ului condus de Dumitru Buzatu. 

Nelu Tătaru a intrat în Parlamentul României fiind chiriaş într-un apartament ANL, la care însă a renunţat după ce presa locală a scris că, în realitate, medicul locuieşte într-o vilă impozantă la intrarea în municipiul Huşi. Imobilul din Huşi în care locuieşte familia lui Nelu Tătaru figurează ca sediu social al societăţii farmaceutice deţinute de soţia acestuia.   

Potrivit declaraţiei de avere, în prezent, Nelu Tătaru deţine două apartamente, unul în Bucureşti şi altul în Iaşi. Deţine active financiare în bănci de aproape 300.000 de lei şi economii în numerar în cuantum de 450.000 lei, respectiv 10.000 euro. Totodată, acesta are contractat un credit imobiliar în valoare de 578.000 lei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: