Cine sunt cei doi ierarhi care candidează pentru scaunul de episcop al Huşilor, în locul lui Corneliu Bârlădeanu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a desemnat sâmbătă, 30 septembrie, cei doi candidaţi pentru postul de episcop al Huşilor, care urmează a fi ales de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române săptămâna viitoare.

Lucrările şedinţei Sinodului mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei s-au desfăşurat la Reşedinţa Mitropolitană din Iaşi, iar la finalul acesteia au fost desemnaţi doi candidaţi, pentru alegerea în funcţia de episcop al Huşilor: PS Ignatie Mureşeanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei şi arhimandritul Nichifor Horia, Exarh Administrativ al Arhiepiscopiei Iaşilor şi stareţ al Mănăstirii Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi.

”Şedinţa Sinodului mitropolitan a continuat la Centrul eparhial Iaşi, unde au fost consultaţi şi membrii clerici şi mireni ai Adunării eparhiale a Episcopiei Huşilor cu privire la cei doi candidaţi propuşi, aceştia exprimându-şi acordul faţă de propunerile făcute în cadrul Sinodului mitropolitan”, au precizat reprezentanţii Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. 

Cele două propuneri au fost înaintate Sinodului Bisericii Ortodoxe Române care, în şedinţa de lucru ce va avea lor în perioada 5-6 octombrie 2017, va alege noul episcop al Huşilor. 

Cine sunt cei doi candidaţi

Ignatie Mureşeanul (41 ani) este în prezent Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei, dar este originar din Topliţa, judeţul Harghita.A absolvit Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolit Simion Ştefan” din Alba Iulia şi Facultatea de Teologie Ortodoxă din cadrul Universităţii „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. În 2001 a fost hirotonit diacon şi apoi preot la Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia. A urmat studii doctorale la Atena, ca bursier al Sfântului Sinod al Greciei şi al YKY (Idrima Kratikon Ipotrofion), având în pregătire teza de doctorat cu tema: Contribuţia teologilor români contemporani la dialogul teologic intercreştin, în 2011 obţinând titlul de doctor în teologie la Facultatea de Teologie „Patriarhul Justinian”, Bucureşti.

În 2008 a fost tuns în monahism de către Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei, la Mănăstirea Sfânta Treime, Catedrala Arhiepiscopală din Alba Iulia, în acelaşi an fiind hirotesit protosinghel.

În 2011 a fost hirotesit arhimandrit la Mănăstirea Afteia, judeţul Alba şi în acelaşi an este ales Arhiereu-vicar pentru Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei şi Portugaliei de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, cu titlul de Mureşanul. În decembrie 2011 este hirotonit episcop în Catedrala Mitropolitană „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Rafail” din Paris.

Este autorul de lucrări ştiinţifice, publicistice, traduceri de studii teologice etc.  Începând cu anul 2004 şi până în 2011 a fost asistent universitar şi mai apoi lector titular pentru catedra de Patrologie şi literatură patristică şi Limba elină la Facultatea de Teologice Ortodoxă din Alba Iulia.

Nichifor Horia (50 de ani), exarh al Mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor şi Stareţul Mănăstirii „Sf. Trei Ierarhi” din Iaşi, este cel de-al doilea candidat pentru scaunul de episcop al Huşilor. Originar din Brăila, arhimandritul Nichifor înainte de a studia Teologia, a absolvit liceul la profil matematică şi Facultatea de Mecanică – specializarea „Maşini Termice”, din cadrul Universităţii din Galaţi. 

În perioada 1993 – 1997 a urmat cursurile de Teologie Pastorală ale Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” –  Universitatea „Al. I. Cuza” – Iaşi, iar în prezent este este cursant al Şcolii Doctorale a Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” –  Universitatea „Al. I. Cuza” – Iaşi, disciplina Teologie Liturgică. Este cunoscător şi vorbitor al limbilor franceză şi rusă.

A fost tuns în monahism în decembrie 1995, iar în februarie 1996 a fost hirotonit ieromonah pe seama Mănăstirii „Sf. Trei Ierarhi”, în 2001 a fost numit egumen al Mănăstirii „Sf. Trei Ierarhi”, în 2004 hirotesit protosinghel, iar în  2007 (martie-iulie) secretar Exarhat – Arhiepiscopia Iaşilor. Din 2008 şi până în prezent Stareţ al Mănăstirii „Sf. Trei Ierarhi”. A fost hirotesit Arhimandrit în anul 2008, iar din 2009 şi până în prezent Exarh al Mănăstirilor din Arhiepiscopia Iaşilor. La rândul său, este autorul mai multor studii şi articole teologice.

Cum a rămas Episcopia din Huşi fără episcop

Fostul episcop al Huşilor, Corneliu, şi-a anunţat retragerea din funcţie pe 18 august, în urma presiunilor membrilor Sfântului Sinod, survenite pe fondul scandalului sexual ce îl avea în centrul atenţiei pe fostul prelat de la Huşi încă din luna iulie. 

Corneliu Bârlădeanu a ajuns în atenţia Sfântului Sinod al BOR abia după ce în spaţiul public a apărut înregistrarea video în care se presupune că înaltul prelat ar întreţine relaţii sexuale cu un alt bărbat îmbrăcat în sutană, un fost elev al Seminarului Teologic Huşi, actualmente preot.

Filmarea a circulat ani la rând printre preoţii din Vaslui, însă a ajuns publică, în forma cenzurată, după ce episcopul Corneliu nu a mai făcut faţă şantajului la care era supus de preoţi şi a depus plângere la DNA. Trei preoţi, printre care şi arhimandritul Episcopiei Huşilor, Sebastian Jitaru, au fost trimişi în judecată de DNA, fiind acuzaţi de şantaj. Surse judiciare au precizat că în urma percheziţiilor la preoţii incriminaţi au fost descoperite opt înregistrări compromiţătoare cu episcopul Corneliu.

Mai puteţi citi:

Episcopul Huşilor, şantajat de trei preoţi cu o înregistrare scandaloasă. Înaltul prelat ar fi fost filmat în ipostaze pornografice

„Spotlight” moldovenesc. Filmarea păcătoasă pentru care un şef al Bisericii a purtat microfoane sub sutană

Descoperire scandaloasă în dosarul „sexgate în sutană“: episcopul Huşilor, filmat alături de un bărbat în ipostaze pornografice. Cine apare alături de prelat

Vaslui



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite