Povestea căpitanului Costache, spaima bucureştenilor de altădată. Era şeful cel mai temut al dorobanţilor agieşti

Povestea căpitanului Costache, spaima bucureştenilor de altădată. Era şeful cel mai temut al dorobanţilor agieşti

Căpitanul Costache  (desen de V. Velisaratu) FOTO Magazin Istoric

Niciodată teroarea poliţienească n-a produs mai multă spaimă şi groază ca în vremea de pomină a căpitanului Costache Crihala, poreclit ”Chiorul”, aflat în serviciul Agiei bucureştene.

Ştiri pe aceeaşi temă

Activitatea sa în serviciul poliţiei bucureştene a început în anul 1824, dar teribila sa faimă s-a accentuat în jurul anului 1840, pe vremea când şef al poliţiei din Bucureşti  era fostul mare logofăt Manolache (Emanoil) Florescu (1836-1842). În acea perioadă, Costache Crihala era comandantul dorobanţilor agieşti, adică al corpului de slujbaşi de poliţie, 50 la număr, care asigura ordinea şi paza în capitala ţării. Poliţia se numea Agie, iar deţinătorii funcţiilor în stat erau aleşi dintre boieri şi boiernaşi.

Manolache Florescu, şeful Agiei, preocupat mai multe de problemele familiei sale cu şapte copii, se sprijinea mai mult pe ajutorul a doi-trei subalterni, cărora le dăduse mână liberă şi îi ascultau orbeşte ordinele. Printre aceştia, se număra şi căpitanul Costache. După schimbarea Guvernului în octombrie 1842, Gheorghe Bibescu îl numeşte şef al Agiei pe vel-logofătul Iancu Manu. Aşa se face că timp de 26 de ani, protejatul celor doi boieri care au condus poliţia capitalei a fost biciul de foc şi urgia unei populaţii înspăimântate şi terorizate până dincolo de marginile răbdării, spune istoricul George Potra, autorul articolului „Căpitan Costache, spaima bucureştenilor de altădată”, apărut în revista „Magazin istoric” (1970).

Ce făcea la percheziţii

George Potra spune că jefuitorii şi tâlharii aveau la Agie un tratament special - bătaia cu gârbaciul:

Bătaia era argumentul cel mai convingător, nu ca să scoată mărturisirea adevărului, ci ca să indice locul unde a fost ascunsă prada. Ceea ce interesa pe omul lui Iancu Manu era să afle unde sunt ascunşi banii şi obiecte jefuite, dar nu pentru a fi înapoiate celui păgubit. Nu, goana după această pradă era născută mai mult din nesecata poftă de înavuţire a acestui om al stăpânirii.  (...) În sistemul poliţist al lui căpitan Costache, percheziţiile domiciliare ocupau un loc important. Ele erau prilej de însuşire a unor lucruri de folos pentru necesităţi proprii, mai ales când se căutau obiectele jefuite, care îl făceau să răscolească tot şi să întoarcă pe dos casa bănuită.”

Mai multe detalii despre acest personaj sinistru găsim în cartea lui Alexandru Antemireanu, care spune că, pe vremea lui, erau unii oameni care „îşi aduceau aminte de casele necinstite, de femeile şi fetele batjocorite, de copiii rămaşi orfani pe drumuri, pe când părinţii lor îşi dădeau duhul în chinurile cele mai grozave, cu trupul vânăt de loviturile nemiloase ale dorobanţilor”.

Urât şi rău ca un demon

Oamenii căpitanului Costache răpeau din mahalale fetele sau femeile care-i plăceau. Acestea erau duse cu forţa în anumite case, unde acesta erau violate, iar apoi, erau ameninţate să nu spună nimic. Era un om „urât şi rău ca un demon”, „întruchiparea răului”, şi cu toate că, în ultima vreme era şi chior de un ochi, avea ”un ochiu de uliu”.

Piaţa Sf. Anton din Bucureşti în anul 1868 FOTO Magazin Istoric

„Pe făcătorii de rele care-i cădeau în mână, după ce-i snopea în bătaie, ca să mărturisească şi cele făcute şi cele nefăcute, îi băga în închisoarea de la Sf. Anton (Piaţa de Flori) sau îi trimitea la ani grei de temniţă”, scrie George Potra.

În acelaşi articol, George Potra  mai spune că deşi căpitanul Costache avea salariu bun, gratificaţii serioase şi nenumărate „picuşuri”, acesta se împrumuta cu bani: „De la unii lua sume relativ mici, pentru care nu dădea nicio chitanţă, dar nici nu-i înapoia vreodată, de la alţii însă primea sume destul de mari, pentru care dădea chiar zapis la mână, punând amanet pe casă, că dacă nu va plăti la timp să i se vândă la mezat (licitaţie)”. Nu de puţine ori, reţinea cu lunile chiar salariile dorobanţilor pe care-i comanda, iar subaternii lui nu îndrăzneau să-l reclame.

Căpitan Costache a murit la o vârstă înaintată şi a fost înmormântat în curtea bisericii Sf Constantin din Calea Plevnei.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: