Documente medicale confidenţiale, uitate în fosta maternitate părăsită de la Turnu Severin. Oricine poate intra în posesia lor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Documente medicale lăsate de izbelişte în fosta maternitate FOTO Corina Macavei
Documente medicale lăsate de izbelişte în fosta maternitate FOTO Corina Macavei

După episodul extrem de grav şi ruşinos pentru sănătatea mehedinţeană, când mobilierul şi aparatura medicală din fosta maternitate au fost transportate în noua clădire cu maşina de la medicină legală, iată că responsabilii nu au învăţat nimic din lecţiile trecutului.

În toamna anului 2014, maternitatea de groază a municipiului Drobeta Turnu Severin, care a funcţionat ani de-a rândul într-un fost hotel construit în anii 30,  trebuia să-şi închidă porţile fiindcă autorizaţia de funcţionare expira la data de 15 octombrie. Ministerul Sănătăţii nu mai era dispus să tolereze situaţia spitalului insalubru de la Turnu Severin, astfel că autorităţile locale au fost somate să închidă acest imobil. În plus, în imediata vecinătate a Spitalului Judeţean de Urgenţe era amenajată o clădire nouă, unde mămicile puteau aduce pe lume copiii în condiţii civilizate.

Strânşi cu uşa de minister şi de termenul fix până la care trebuiau să se încadreze, în purul stil oltenesc şi cu sfidarea tuturor normelor sanitare în vigoare, mobilierul şi aparatura medicală au fost transportate de la vechea maternitate la noul bloc materno-infantil cu o maşină a serviciului de medicină legală. Cu alte cuvinte, cu maşina care ani de-a rândul a adus la morga spitalului persoane decedate în accidente de maşină, înecaţi intraţi în putrefacţie, spânzuraţi şi alte mii persoane decedate în condiţii suspecte.

„Mobilierul de la Maternitate se mută cu posibilităţi proprii pentru că nu există bani care să fie alocaţi suplimentar pentru a lua o firmă de transporturi care să transporte mobilierul. În fond, după părerea mea, este o soluţie de compromis, într-o perioadă în care demagogia şi lipsa de bani conduc sectorul sanitar”, declara la vremea respectivă medicul Cristian Jianu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean de Urgenţe din Turnu Severin, unitate medicală la cârma căreia se afla la acea dată dr. Marinică Stoian.

Consiliul Judeţean Mehedinţi, care are în subordine Spitalul Judeţean de Urgenţe din Drobeta Turnu Severin,  nu a înţeles la vremea respectivă să sprijine financiar activitatea de mutare a aparaturii medicale, astfel încât toată această operaţiune să se facă cu respectarea normelor sanitare. Nici acum nu are grijă să verifice, să supravegheze activitatea unei instituţii pe care o are în subordine.

Dezastrul lăsat de autorităţi în fosta maternitate a Severinului

Ignoranţa merge până într-acolo încât vechea clădire a maternităţii, aflată în buricul Severinului, a fost abandonată şi lăsată de izbelişte, nepăzită, nu mai bună pentru adăpostul boschetarilor. Oricine poate intra în clădire şi, fără bani, fără reţete, se poate servi cu penicilină G sodică, egilok, sulfat de atropină Nycomed – soluţie injectabilă şi alte medicamente folosite în mod uzual într-o maternitate. E adevărat sunt aruncate pe jos lângă zeci de seringi şi ace sterile, precum şi alte materiale de uz medical.

Dezastrul lăsat de autorităţi în fosta maternitate a Severinului

Documente medicale uitate în fosta clădire

Dar asta nu este tot. Lucrurile sunt mult mai  grave şi pot atrage răspunderea penală  a celor care trebuiau să aibă grijă ca mutarea să se facă ca la carte. Într-un dispreţ total faţă de legea privind protecţia datelor cu caracter personal şi a confidenţialităţii diagnosticelor pacientelor internate în această materintte, în câteva cabinete au fost uitate documente medicale, care sub nicio formă nu ar trebui să cadă în mâna unor persoane străine. Vorbim aici, de exemplu, de “registru medical de internări 2013-2014” -  unde sunt înşiruite numele persoanelor internate, vârsta, adresa, diagnosticul, CNP-ul, buletine de analiză medicală, fişa examenului citologic frotiu cervico-vaginal (test Papanicolau).

Dezastrul lăsat de autorităţi în fosta maternitate a Severinului

Sunt documente care pot pune o femeie într-o poziţie delicată pentru că poate a făcut un avort fără ştiinţa soţului ori a părinţilor, poate fi vorba de o boală “ruşinoasă” contactată în urma unor raporturi sexuale neprotejate şi exemplele ar putea continua. Într-un scenariu posibil, aceste documnte ar putea de exemplu să intre în posesia unor persoane rău intenţionate şi urmările ar fi dintre cele mai grave pentru o femeie, a cărei vină dacă putem spune aşa este că a apelat la un moment dat la serviciile acestei unităţi medicale. Există riscul ca aceste femei să fie şantajate, tracasate, traumatizate, iar responsabilii dorm în post.

Una peste alta, este clar că aici vorbim de un dispreţ total al autorităţilor faţă de pacientul care plăteşte asigurări medicale şi care poate fi supus iată oprobiului public.Clădirea este în momentul de faţă în patrimoniul Spitalului Judeţean de Urgenţe din Drobeta Turnu Severin şi urmează ca în perioada următoare să fie finalizată documentaţia pentru a fi trecută în patrimoniul Consiliului Judeţean Mehedinţi.

Contactat telefonic, actualul manager al Spitalului Judeţean de Urgenţe din Drobeta Turnu Severin, dr. Victor Maliborschi, spune că va dispune o anchetă internă pentru stabilirea celor vinovaţi de dezastrul din interiorul fostei maternităţi şi că la începutul săptămânii viitoare vor fi trimise echipe de muncitori pentru debarasarea locului.

Citeşte şi:

Cum înţeleg autorităţile din Mehedinţi să ajute Sănătatea. Aparatura medicală din maternitate transportată cu maşina Medicinei Legale

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite