Constantin Popescu cercetat sub control judiciar pentru evaziune fiscală şi spălare de bani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Constantin Popescu (FOTO mijloc)
Constantin Popescu (FOTO mijloc)

Împotriva omului de afaceri orşovean, Constantin Popescu, s-a luat măsura controlului judiciar în dosarul în care este acuzat alături de alţi administratori de firme din patru judeţe ale ţării de evaziune fiscală şi spălare de bani.

În cursul zilei de vineri, omul de afaceri orşovean Constantin Popescu, Costel Vîrvoreanu – administratorul unei firme de transport din Bîcleş şi alte două persoane din Orşova şi Arad au fost prezentaţi la Parchetul de lângă Tribunalul Judeţean Mehedinţi, după ce aseară au fost introduşi în arestul IPJ Mehedinţi.
În cazul celor patru persoane acuzate de evaziune fiscală şi spălare de bani, cu un prejudiciu de aproximativ 10 milioane de euro, s-a luat măsura controlului judiciar.

Fiul său, Valentin Popescu, directorul DGASPC Mehedinţi, suspect în acelaşi dosar, este cercetat în libertate. Valentin Popescu este finul baronului PSD de Mehedinţi, Adrian Duicu şi a fost numit la conducerea Direcţiei pentru Protecţia Copilului Mehedinţi, instituţie subordonată CJ Mehedinţi, imediat cum naşul a câştigat alegerile în vara lui 2012 ca preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi. Chiar dacă Adrian Duicu nu mai conduce PSD Mehedinţi şi Consiliul Judeţean Mehedinţi, Valentin Popescu a continuat să rămână pe funcţie şi, mai mult, luna trecută când au avut loc alegeri la PSD Mehedinţi acesta a fost ales în funcţia de vicepreşedinte al PSD Mehedinţi.

Familia Popescu are acum motive de bucurie că a scăpat de arest preventiv în acest dosar fiindcă sâmbătă este programat botezul copilului lui Valentin Popescu.

În ultimii doi ani, Constantin Popescu a avut numai probleme cu legea, fiind inculpat în acelaşi megadosar de corupţie cu Adrian Duicu, iar ulterior a fost trimis în judecată pentru dare de mită alături de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Orşova, un comisar-şef de la IPJ Mehedinţi şi un alt om de afaceri.

În perioada 18 martie 2013-20 martie 2014, Carmen Sîrboiu a pretins şi primit de la omul de afaceri orşovean Constantin Popescu efectuarea de lucrări de amenajare (curăţenie şi grădinărit) a curţii comune aferente celor două vile ale magistratului, situate în Drobeta Turnu-Severin şi a acceptat promisiunea aceluiaşi om de afaceri, de obţinere, în concesiune, a unui teren pe malul Dunării, aflat în proprietatea Primăriei Orşova. De asemenea, a primit de la acelaşi om de afaceri 225 de răsaduri de flori ornamentale de grădină.

La data de 1 octombrie a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mehedinţi, sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, au efectuat 25 de pecheziţii domiciliare, pe raza judeţelor Mehedinţi, Timiş, Arad şi Caraş-Severin, la persoane bănuite de evaziune fiscală şi la sediile sociale ale societăţilor administrate de aceştia.

“În perioada 2008-2014, 32 de persoane, având calitate de reprezentanţi legali (asociaţi, administrator, împuterniciţi) ai 35 de societăţi comerciale, ar fi pus la punct un circuit infracţional evazionist, bazat pe un sistem financiar – bancar fraudulos, în care ar fi fost implicate firmele controlate de ei în mod direct sau prin persoane interpuse”, spune Nicolae Lohon, purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinţi.

Aceştia ar fi înregistrat, în contabilitatea firmelor, mai multe facturi fiscale emise în baza unor operaţiuni comerciale fictive (reprezentând cheltuieli cu achiziţia de materiale de construcţii, piese şi componente auto, etc.) în valoare de peste 45.000.000 de euro,  pentru care ar fi dedus ilegal taxa pe valoare adăugată şi ar fi diminuat artificial impozitul pe profit. Ulterior, prin efectuarea mai multor operaţiuni/tranzacţii financiare, constând în depuneri succesive de valori monetare, urmate de retrageri imediate sau de „rularea” acestor valori prin conturile bancare ale societăţilor implicate, ar fi fost disimulată adevărata natură a provenienţei banilor, cunoscând că provin din săvârşirea de infracţiuni de evaziune fiscală.

Turnu-Severin



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite