Un „şef de trib”, noul director al Filarmonicii Banatul. Ce spune o renumită artistă: „Interesele curg”

Un „şef de trib”, noul director al Filarmonicii Banatul. Ce spune o renumită artistă: „Interesele curg”

Scandalul de la Filarmonica „Banatul” din Timişoara se amplifică după suspendarea concursului de angajare a unui nou manager şi desemnarea unui director interimar.

Filarmonica Banatul din Timişoara a rămas fără manager după ce proiectul de management al lui Ioan Gârboni, managerul în funcţie, a fost respins de o comisie în care balanţa a înclinat-o decisiv un consilier USR-PLUS, de profesie medic veterinar. Odată cu respingerea proiectului de management al lui Gârboni, Primăria Timişoara a declanşat concursul de angajare, la care s-au înscris cinci persoane. Una dintre acestea, candidatul „0002”, nu a trecut de proba dosarelor.

După prima probă, cea a evaluării dosarelor, concursul pentru angajarea unui nou manager a fost suspendat de instanţă, la plângerea lui Ioan Gârboni. Pentru ca Filarmonica să nu rămână fără un director, primarul Dominic Fritz a numit un director interimar, în persoana lui Ovidiu Andriş, fondatorul şi preşedinte al Trib’Art (Tribul Artistic), un ONG din domeniul cultural, pe site-ul căruia Andriş (33 de ani) se recomandă, în secţiunea de contacte, a fi „şef de trib”. Potrivit unor surse „Adevărul”, Ovidiu Andriş ar fi chiar cel care a fost respins la proba dosarelor din concursul pentru ocuparea unui post de manager. Primăria Timişoara a refuzat să confirme informaţia, spunând că numele candidatului respins a fost secretizat, iar dezvăluirea numelui candidatului respins ar încălca regulamentul GDPR.

„Ovidiu Andriş a coordonat proiecte reprezentative pentru domeniul muzical-educaţional, precum Romanian Chamber Orchestra, unul dintre cele mai importante proiecte dedicate muzicii clasice din România, unic prin structura ansamblului - reuneşte 21 de muzicieni români care fac performanţă atât în ţară cât şi în unele dintre cele mai importante orchestre ale lumii). Eufonia este cel mai important festivalul de muzică clasică de camera din vestul ţării, recunoscut nu doar pentru nivelul ridicat al actului artistic, dar şi pentru concertele de muzică clasică susţinute în comunităţi aparte: spitale, muzee, penitenciare, staţiuni balneo-climaterice, mănăstiri, sau zone rurale defavorizate. În ultimii ani, a fost implicat în producţia unora dintre cele mai importante evenimente ale Asociaţiei TM2023 – Capitală Europeană a Culturii, precum Café 21, Impuls Fabric, Dante21, Festivalul Luminii TM2021, Sport21, Memoriile Cetăţii”, a anunţat Primăria Timişoara.

Mezzosoprana Aura Twarowska: „Interesele curg în continuare”

Mezzosoprana Aura Twarowska a declarat pentru „Adevărul” că, pentru postul de director interimar al Filarmonicii Banatul, primarul Dominic Fritz a luat-o în calcul, chemând-o la o discuţie. Ulterior, Fritz i-a transmis mezzosopranei că opţiunea sa este Ovidiu Andriş.

„Este trist, dar ştiu că nimeni nu e profet în ţara lui. Mi-am dorit să vin în ţară, dar am fost respinsă la Operă, am fost respinsă acum. Probabil că toate studiile mele şi toată experienţa mea pe prima scenă de operă a lumii nu sunt suficiente, sau nu asta este ce caută Timişoara. Bineînţeles că nimănui nu îi va păsa de declaraţia mea. Interesele curg în continuare. Eu pot doar să privesc din umbră şi să privesc activităţile culturale din care voi fi exclusă, aşa cum sunt exclusă din activităţile Operei. Din 2010 eu nu am cântat la Opera Naţională din Timişoara, dar nu e nicio noutate. Aşa cum a spus şi Angela Gheorghiu, ea nu a cântat niciodată în ţară. De ce m-aş mira eu? Asta e. Trăim vremuri tulburi. Îmi pare rău. Trăim vremuri tulburi, sunt mult prea slabă să mă lupt cu sistemele astea”, a declarat Aura Twarowska pentru „Adevărul”.

Aura Twarowska  este licenţiată în muzică – specializarea canto, la Facultatea de Muzică din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, cu masterat – specializarea artă vocală la Facultatea de Interpretare Muzicală de la Academia de Muzică din Bucureşti. Ulterior, a devenit doctor în muzică la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti şi a obţinut o licenţă de economist, specializarea contabilitate şi informatică de gestiune. Mai recent, a urmat cursurile Şcolii de Leadership Cultural Timişoara, organizat de Universitatea de Vest şi Asociaţia Timişoara Capitală Culturală Europeană 2021, şi un curs de manager la Avangarde Business Academy Bucureşti.

În plus, Aura Twarowska a urmat studii postuniversitare în management cultural la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, iar în prezent este doctorand în management la UVT. Mezzosoprana a cântat pe importante scene de operă şi concert ale lumii, precum Wiener Staatsoper (peste 400 de spectacole până în prezent), Wiener Musikverein (Goldenesaal si Brahms Saal) Carré Theater şi Concertgebouw – Amsterdam, Esplanade – Singapore, Bunka Kaikan – Tokyo, Berliner Philharmonie, Rudolphinum Praga, The Shanghai Oriental Arts Center, Seoul Arts Center, National Concert Hall Taipei, Kaohsiung City Culture Center, Opera Naţională Bucureşti, Opera Naţională Română Timişoara, Ateneul Român, Sala Palatului, Radiodifuziunea Română, Filarmonica Moldova, Filarmonica Transilvania etc. Cetăţean de onoare al Lugojului, artista este decorată de Preşedintele României cu Ordinul Meritul Cultural, în grad de Cavaler, şi premiată de Elite Art Club UNESCO pentru promovarea valorilor culturale româneşti în ţară şi în străinătate. 

Vă recomandăm să mai citiţi:

Ce se întâmplă cu mandatul de consilier al Anei Munteanu. Suspendarea, mai dură decât retragerea sprijinului politic

Reacţia patronilor localului în care a descins consiliera USR să demaşte funcţionarea în carantină: Un răspuns dur, incompatibil cu un stat democratic

Flămânzi sub acoperire, folosiţi într-o operaţiune USR de demascare a ilegalităţilor din HoReCA: „Totul a fost organizat la ordinul prefectului“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările